Povestea literei K

Povestea literei K

Povestea literei K

În Kenya îndepărtată, unde trăiau kurzi cu kilturi kaki, era un împărat vestit pentru bunătatea și vitejia sa pe nume Karlos. Acesta avea doi copii pe care îi iubea ca pe lumina ochilor: Kamelia și Kostya. Fata împăratului, Kamelia, era tare pricepută în a pregăti bucate alese pentru familie, iar băiatului îi plăcea să-i însoțească pe supușii regelui la pregătirile de război: trăgea cu arcul drept la țintă, mânuia sabia ca un viteaz și oprea cu scutul orice lovitură. Însă Karlos a hotărât să-l trimită la o școală unde să învețe și alte lucruri interesante: să scrie, să citească, să-și descopere karma, să-și întipărească în minte câte ceva din limba vecinilor din Kosovo, să afle ce e un kilovar și cum se construiește un kalipatron, cum să cultive solul cu kainit și cum să dea jos kilogramele puse.

Dorul de frătele său, aflat la 1000 de kilometri distanță a îndemnat-o pe Kamelia să-i scrie o scrisoare. După multe cuvinte de dragoste și dor, prințesa l-a rugat pe Karlos să-i aducă un kilogram de kiwi, fructele ei preferate. În încheiere, Kamelia a vurt să scrie numele fratelui său însă nu știa ce literă se potrivește, de aceea, a desenat un vârf de săgeată care părea că se înfige într-o linie verticală. Scrisoarea a fost trimisă spre cer cu o săgeată rapidă. De atunci oamenii au folosit mereu aceasta literă.

Așa s-a născut litera K.

 

Iată 5 exerciții de dicție cu litera C și K:

① Karla și Karina kilometrau kurzii care alergau kilometru cu kilometru.

② Kilogramele de kiwi cântăreau mai mult decât kilogramele de caise.

③ Kilturile kaki ale kazahilor erau karmice.

④ Kilometrajul kilovarilor calma kilometrajul varilor.

⑤ Kama Kete, Kete Kom, kilometru mers de om.

 

CITEȘTE ȘI:

↘Povestea literei A

↘Povestea literei B

↘Povestea literei C

↘Povestea literei D

↘Povestea literei E

↘Povestea literei F

↘Povestea literei G

↘Povestea literei H

↘Povestea literei I

↘Povestea literei Î

Povestea literei J


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *