Vocea: cartea ta de vizită către succes

Vocea: cartea ta de vizită către succes

Cercetătorul John Scott își amintește foarte bine prezentarea pe care a făcut-o în luna martie a anului 2011, într-o competiție cu alți trei finaliști, pentru o finanțare de 5 milioane de dolari de la Life Sciences Discovery Fund. Nu a câștigat. „Am simțit că nu am dat tot ce e mai bun din mine”, a spus el. Una dintre probleme, crede el, a fost vocea lui. Colegii i-au spus că vocea sa era prea liniștită și monotonă.

Scott, profesor asistent în medicină la Centrul Medical Universityville din Seattle a apelat la Jan D’Arcy, actriță de film și televiziune care conduce o agenție de speech coaching. D’Arcy l-a învățat cum să-și învingă teama de a vorbi în public și cum să-și folosească vocea mai bine în timpul prezentărilor.

Avem uneori tendința să ne gândim la vocea noastră ca la culoarea ochilor sau pigmentul pielii, dar vocea umană este un mecanism muscular și poate fi antrenat.

Un antrenor vocal poate fi de ajutor, dar este posibil să faci îmbunătățiri la vocea ta în mod independent. Și asta te va ajuta foarte mult în viața de zi cu zi și mai ales în carieră.

 

↘ Importanța vocii

Un număr tot mai mare de dovezi din cercetările în domeniul acusticii, lingvisticii, foneticii și psihologiei sugerează că o voce autoritară, expresivă poate într-adevăr să facă o mare diferență. „Există studii științifice care arată că persoanele cu autoritate folosesc o voce joasă, vorbesc rar și cu intonație”, explică Benoit Curdy, absolvent de lingvistică computațională la Universitatea Lausanne din Elveția. Un exemplu bun al unei voci autoritare, spune Curdy, este vocea de la metroul din New York, care spune: „îndepărtațivă de ușile închise”, sau cum ar suna la metroul din București :„atenție, se închid ușile!”.

 

 

Vocea ta poate deveni mai expresivă prin îmbunătățirea controlului asupra respirației și a exersării ritmului, volumului și articulării.

 

↘ Încordare, postură, respirație

Primul lucru pe care trebuie să-l ai în vedere este că frica de a vorbi în public îți afectează vocea. Dacă nu îți place să fii în centrul atenției vei deveni probabil nervos, încordat, tensionat. Important este discursul, ce vrei tu să transmiți publicului și cu timpul, vei căpăta lejeritate atât în vorbire, cât și în acomodarea cu un spațiu nou.

Începe cu postura. O postură incorectă te va face să te simți incorfortabil și va avea efecte negative și asupra vocii. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îți distribui conștient greutatea între piciorul stâng și cel drept pentru a avea echilibru și să simți podeaua cu toată talpa, nu sta pe vârfuri și nici pe călcâi. De asemenea, trebuie să stai în poziție verticală, astfel încât plămânii să se poată extinde liber.

Și acum să trecem la respirație. Din cauza emoțiilor vei avea tendința să vorbești sus, să ai o voce ușor stridentă, pițigăiată. Asta se întâmplă de obicei când nu respiri corect. Volumul, ritmul, calitatea vocii țin doar de respirație.

Soluția o reprezintă respirația diafragmatică. Este singura respirație benefică atât pentru voce, cât și pentru corp. Pune-ți o mână pe piept și cealaltă pe stomac. Pe măsură ce inspiri, stomacul ar trebui să se extindă, iar pieptul ar trebui să se miște cu greu. Diafragma este un mușchi care trebuie antrenat. Și pe măsură ce devii conștient de plasarea sunetului în rezonatori și a respirației, vei face aceste lucruri corect fără să-ți dai seama. De asemenea, respirația diafragmatică te ajută să-ți protejezi corzile vocale și nu vei ajunge niciodată să rămâi fără glas.

 

↘ Volum, calitate, articulare

Dacă nu ești sigur pe vocea ta trebuie în primul rând să înveți să te asculți. Înregistrează-te, ascultă-te cu atenție și detectează problemele. Și discută, vorbește deoarece cu cât capeți mai multă experiență, cu atât vei fi mai relaxat și vei ști cum să-ți dozezi aerul, cum să ai un ritm potrivit, cum să fii coerent și cum să transmiți exact informația.

Vorbind prea repede – mai ales în circumstanțe stresante – este o problemă comună. Trebuie să-ți dezvolți propriul sistem de sincronizare. Înregistrează-te în timpul unei prezentări și vei identifica dacă ritmul este prea rapid. Pasajele lente atrag atenția asupra unor idei importante, iar contrastul făcut prin pasajele mai rapide sugerează pasiunea, spun cercetărorii.

O altă problemă este vorbirea prea înceată. Majoritatea oamenilor, dacă doresc să fie auziți, își forțează vocea și aceasta va fi plasată direct în gât, iar asta înseamnă că vei obosi mai repede, nu vei mai folosi rezonatorii deci vei depune mai mult efort, îți vei răni corzile vocale și poți ajunge chiar să rămâi fără voce.

Dacă observi că ai probleme în ceea ce privește articularea cuvintelor ai nevoie de un set de exerciții pe care trebuie să le faci atât înainte de a vorbi în public, cât și acasă, cel puțin 15 minute în fiecare zi. Exercițiile de dicție sunt foarte importante. Nu numai că te ajută la calitatea discursului și a vorbirii, dar te ajută să transmiți informația mult mai eficient și mai direct, vei fi privit altfel și vei avea mai multă încredere în tine.

 

COMANDĂ ACUM MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI”

 

↘ Pitch-ul perfect

Pitch-ul vocii reprezintă calitatea sunetului determinată de viteza vibrațiilor care îl produc; gradul de intensitate al unui sunet, fie el acut sau grav. Unele voci sunt mai înalte sau mai joase față de altele, dar trebuie să fii foarte conștient deoarece asta îți poate afecta tonul vocii și nu vei mai fi capabil să faci anumite modulații.

Un exercițiu foarte bun este recitarea „Sonetului 18” al lui William Shakespeare. Spațiul dintre versuri îți permite să te concentrezi asupra respirației. Sonetul este excelent pentru dozarea respirației, a ritmului, aceentuarea cuvintelor și pentru a putea face anumite modulații (de la lent la rapid și de la acut la grav sau invers).

 

↘ Descoperă performerul din tine

Pentru a atrage  atenția publicului asupra unor puncte esențiale ale prezentării tale, trebuie să-ți folosești vocea într-un mod eficient. Cum machiajul de scenă pare grosolan și exagerat, dar arată natural văzut din public, atunci când te afli în fața unui public mai larg, expresiile tale, vocea, ritmul trebuie să fie oarecum mai pronunțate.

Respiră, ia-ți timp și vorbește. Pe măsură ce exersezi, vei ajunge să poți vorbi oricărui tip de public și vei fi ascultat cu atenție. Dar pentru a ajunge la această etapă trebuie să lucrezi. Dicția și respirația nu fucționează una fără cealaltă.

 

Citește și: „Ai fix 7 secunde să creezi o primă impresie bună. Cum faci asta?

 

 

 

 

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Vizualizari : 1520

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Logo Dictie Albastru
Prezentare generală a confidențialității

Despre Cookie
Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

In ceea ce numim “web 2.0”, “cookie”-urile joaca un rol important in facilitarea accesului si livrarii multiplelor servicii de care utilizatorul se bucura pe internet, cum ar fi:

Personalizarea anumitor setari precum: limba in care este vizualizat un site, moneda in care se exprima anumite preturi sau tarife, pastrarea optiunilor pentru diverse produse (masuri, alte detalii etc) in cosul de cumparaturi (si memorarea acestor optiuni) – generandu-se astfel flexibilitatea “cosului de cumparaturi” (accesarea preferintelor vechi prin accesarea butonului ‘’inainte’’ si “inapoi’’)
Cookie-urile ofera detinatorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de catre utilizatori, astfel incat sa le poata face si mai eficiente si mai accesibile pentru utilizatori.
Permit aplicatiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri sa fie incluse intr-un anumit site pentru a crea o experienta de navigare mai valoroasa, mai utila si mai placuta;
Imbunatatesc eficienta publicitatii online.
Ce este un “cookie”?
Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu “cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul,
terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului).

Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.

Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet.

Cookieuri de sesiune – acestea sunt stocate temporar in dosarul de cookie-uri al browserului web pentru ca acesta sa le memoreze pana cand utilizatorul iese de pe web-siteul respectiv sau inchide fereastra browserului ( ex: in momentul logarii/delogarii pe un cont de webmail sau pe retele de socializare)
Cookieuri Persistente – Acestea sunt stocate pe hard-drive-ul unui computer sau echipament (si in general depinde de durata de viata prestabilita pentru cookie). Cookie-urile persistente le includ si pe cele plasate de un alt website decat cel pe care il viziteaza utilizatorul la momentul respectiv – cunoscute sub numele de ‘third party cookies’ (cookieuri plasate de terti) – care pot fi folosite in mod anonim pentru a memora interesele unui utilizator, astfel incat sa fie livrata publicitate cat mai relevanta pentru utilizatori.
Care sunt avantajele cookie-urilor?
Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta.

Care este durata de viata a unui cookie?
Cookieurile sunt administrate de webservere. Durata de viata a unui cookie poate varia semnificativ, depinzand de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusive pentru o singura sesiune (session cookies) si nu mai sunt retinute odata de utilizatorul a parasite website-ul si unele cookie-uri sunt retinute si refolosite de fiecare data cand utilizatorul revine pe acel website (‘cookie-uri permanente‘). Cu toate aceste, cookie-urile pot fi sterse de un utilizator in orice moment prin intermediul setarilor browserului.

Ce sunt cookie-urile plasate de terti?
Anumite sectiuni de continut de pe unele site-uri pot fi furnizate prin intermediul unor terte parti/ furnizori (ex: news box, un video sau o reclama). Aceste terte parti pot plasa de asemenea cookieuri prin intermediul site-ului si ele se numesc “third party cookies” pentru ca nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terti trebuie sa respecte de asemenea legea in vigoare si politicile de confidentialitate ale detinatorului site-ului.

Cum sunt folosite cookie-urile de catre acest site
O vizita pe acest site poate plasa cookie-uri in scopuri de:

Cookie-uri de performanta a site-ului
Cookie-uri de analiza a vizitatorilor
Cookie-uri pentru geotargetting
Cookie-uri de inregistrare
Cookie-uri pentru publicitate
Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate
Aceste cookie-uri pot proveni de la terti.

Cookie-uri de performanta
Acest tip de cookie retine preferintele utilizatorului pe acest site, asa incat nu mai este nevoie de setarea lor la fiecare vizitare a site-ului.

Exemple:

setarile volumului pentru video player
viteza de video streaming cu care este compatibil browserul
Cookie-uri pentru analiza vizitatorilor
De fiecare data cand un utilizator viziteaza acest site softul de analytics furnizat de o terta parte genereaza un cookie de analiza a utilizatorului. Acest cookie ne spune daca ati mai vizitat acest site pana acum. Browserul ne va spune daca aveti acest cookie, iar daca nu, vom genera unul. Acesta permite monitorizarea utilizatorilor unici care ne viziteaza si cat de des o fac.Atat timp cat nu sunteti inregistrat pe acest site, acest cookie nu poate fi folosit pentru a identifica persoanele fizice, ele sunt folosite doar in scop statistic. Daca sunteti inregistrat putem sti, de asemenea, detaliile pe care ni le-ati furnizat, cum ar fi adresa de e-mail si username-ul – acestea fiind supuse confidentialitatii si prevederilor din Termeni si Conditii, Politica de confidentialitate precum si prevederilor legislatiei in vigoare cu privire la protejarea datelor cu caracter personal.

Cookie-uri pentru geotargetting
Aceste cookie-uri sunt utilizate de catre un soft care stabileste din ce tara proveniti. Este complet anonim si este folosit doar pentru a targeta continutul – chiar si atunci cand sunteti pe pagina noastra in limba romana sau in alta limba primiti aceeasi reclama.

Cookie-uri pentru inregistrare
Atunci cand va inregistrati pe acest site, generam un cookie care ne anunta daca sunteti inregistrat sau nu. Serverele noastre folosesc aceste cookie-uri pentru a ne arata contul cu care sunteti ingregistrat si daca aveti permisiunea pentru un serviciu anume. De asemenea, ne permite sa asociem orice comentariu pe care il postati pe site-ul nostru cu username-ul dvs. Daca nu ati selectat “pastreaza-ma inregistrat”, acest cookie se va sterge automat cand veti inchide browserul sau calculatorul.

Cookie-uri pentru publicitate
Aceste cookie-uri ne permit sa aflam daca ati vizualizat sau nu o reclama online, care este tipul acesteia si cat timp a trecut de cand ati vazut mesajul publicitar. Aceste cookie-uri le folosim si pentru a targeta publicitatea online. Putem folosi, de asemenea, cookieuri apartinand unei terte parti, pentu o mai buna targetare a publicitatii, pentru a arata de exemplu reclame despre vacante, daca utilizatorul a vizitat recent un articol pe site despre vacante. Aceste cookie-uri sunt anonime, ele stocheaza informatii despre contentul vizualizat, nu despre utilizatori. De asemenea, setam cookie-uri anonime si prin alte site-uri pe care avem publicitate. Primindu-le, astfel, noi le putem folosi pentru a va recunoaste ca vizitator al acelui site daca ulterior veti vizita site-ul nostru, va vom putea livra publicitatea bazata pe aceasta informatie.

Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate
O mare parte din publicitatea pe care o gasiti pe acest site apartine tertelor parti. Unele dintre aceste parti folosesc propriile cookie-uri anonime pentru a analiza cat de multe persoane au fost expuse unui mesaj publicitar, sau pentru a vedea cate persoane au fost expuse de mai multe ori la aceeasi reclama.Companiile care genereaza aceste cookie-uri au propriile politici de confidentialitate, iar acest site nu are acces pentru a citi sau scrie aceste cookie-uri. Cookie-urile celor terte parti pot fi folosite pentru a va arata publicitatea targeta si pe alte site-uri, bazandu-se pe navigarea dvs pe acest site.

Alte cookie-uri ale tertelor parti
Pe unele pagini, tertii pot seta propriile cookie-uri anonime, in scopul de a urmari succesul unei aplicatii, sau pentru a customiza o aplicatie. Datorita modului de utilizare, acest site nu poate accesa aceste cookie-uri, la fel cum tertele parti nu pot accesa cookie-urile detinute de acest site. De exemplu, cand distribuiti un articol folosind butonul pentru retelele sociale aflat pe acest site, acea retea sociala va inregistra activitatea dvs.

Ce tip de informatii sunt stocate si accesate prin intermediul cookie-urilor?
Cookie-urile pastreaza informatii intr-un fisier text de mici dimensiuni care permit unui website sa recunoasca un browser. Webserverul va recunoaste browserul pana cand cookie-ul expira sau este sters. Cookie-ul stocheaza informatii importante care imbunatatesc experienta de navigare pe Internet ( ex: setarile limbii in care se doreste accesarea unui site; pastrarea unui user logat in contul de webmail; securitatea online banking; pastrarea produselor in cosul de cumparaturi)

De ce sunt cookie-urile importante pentru Internet?
Cookie-urile reprezinta punctul central al functionarii eficiente a Internetului, ajutand la generarea unei experiente de navigare prietenoase si adaptata preferintelor si intereselor fiecarui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookieurilor poate face unele site-uri imposibil de folosit.

Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu inseamna ca nu veti mai primi publicitate online – ci doar ca aceasta nu va mai putea tine cont de preferintele si interesele dvs, evidentiate prin comportamentul de navigare.

Exemple de intrebuintari importante ale cookieurilor ( care nu necesita autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):

Continut si servicii adaptate preferintelor utilizatorului – categorii de stiri, vreme, sport, harti, servicii publice si guvernamentale, site-uri de entertainment si servicii de travel.
Oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – retinerea parolelor, preferintele de limba ( Ex: afisarea rezultatelor cautarilor in limba Romana).
Retinerea filtrelor de protectie a copiilor privind continutul pe Internet (optiuni family mode, functii de safe search)
Limitarea frecventei de difuzare a reclamelor – limitarea numarului de afisari a unei reclame pentru un anumit utilizator pe un site.
Furnizarea de publicitate mai relevanta pentru utilizator.
Masurarea, optimizare si caracteristicile de analytics – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de continut este vizualizat si modul cum un utilizator ajunge pe un website (ex prin motoare de cautare, direct, din alte website-uri etc). Website-urile deruleaza aceste analize a utilizarii lor pentru a imbunatati site-urile in beneficiul userilor.
Securitate si probleme legate de confidentialitate
Cookieurile NU sunt virusi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi.

Cookie-urile pot fi totusi folosite pentru scopuri negative. Deoarece stocheaza informatii despre preferintele si istoricul de navigare al utilizatorilor, atat pe un anume site cat si pe mai multe alte siteuri, cookieurile pot fi folosite ca o forma de Spyware. Multe produse anti-spyware sunt constiente de acest fapt si in mod constant marcheaza cookie-urile pentru a fi sterse in cadrul procedurilor de stergere/scanare anti-virus/anti-spyware.

In general browserele au integrate setari de confidentialitate care furnizeaza diferite nivele de acceptare a cookieurilor, perioada de valabilitate si stergere automata dupa ce utilizatorul a vizitat un anumit site.

Alte aspecte de securitate legate de cookie-uri
Deoarece protectia identitatii este foarte valoroasa si reprezinta dreptul fiecarui utilizator de internet, este indicat sa se stie ce eventuale probleme pot crea cookieurile. Pentru ca prin intermediul lor se transmit in mod constant in ambele sensuri informatii intre browser si website, daca un atacator sau persoana neautorizata intervine in parcursul de transmitere a datelor, informatiile continute de cookie pot fi interceptate. Desi foarte rar, acest lucru se poate intampla daca browserul se conecteaza la server folosind o retea necriptata (ex: o retea WiFi nesecurizata).

Alte atacuri bazate pe cookie implica setari gresite ale cookieurilor pe servere. Daca un website nu solicita browserului sa foloseasca doar canale criptate, atacatorii pot folosi aceasta vulnerabilitate pentru a pacali browserele in a trimite informatii prin intermediul canalelor nesecurizate. Atacatorii utilizeaza apoi informatiile in scopuri de a accesa neautorizat anumite site-uri. Este foarte important sa fiti atenti in alegerea metodei celei mai potrivite de protectie a informatiilor personale.

Sfaturi pentru o navigare sigura si responsabila, bazata pe cookies.
Datorita flexibilitatii lor si a faptului ca majoritatea dintre cele mai vizitate site-uri si cele mai mari folosesc cookieuri, acestea sunt aproape inevitabile. Dezactivarea cookie-urilor nu va permite accesul utilizatorului pe site-urile cele mai raspandite si utilizate printre care Youtube, Gmail, Yahoo si altele. Iata cateva sfaturi care va pot asigura ca nevigati fara griji insa cu ajutorul cookieurilor:

Particularizati-va setarile browserului in ceea ce priveste cookie-urile pentru a reflecta un nivel confortabil pentru voi al securitatii utilizarii cookie-urilor
Daca nu va deranjeaza cookie-urile si sunteti singura persoana care utilizaeaza computerul, puteti seta termene lunigi de expirare pentru stocarea istoricului de navigare si al datelor personale de acces.
Daca impartiti accesul la calculator, puteti lua in considerare setarea browserului pentru a sterge datele individuale de navigare de fiecare data cand inchideti browserul. Aceasta este o varianta de a accesa site-urile care plaseaza cookieuri si de a sterge orice informatie de vizitare la inchiderea sesiunii navigare.
Instalati-va si updatati-va constant aplicatii antispyware.
Multe dintre aplicatiile de detectare si prevenire a spyware-ului includ detectarea atacurilor pe site-uri. Astfel, impiedica browserul de la a accesa website-uri care ar putea sa exploateze vulnerabilitatile browserului sau sa descarce software periculos. Asigurati-va ca aveti browserul mereu updatat. Multe dintre atacurile bazate pe cookies se realizeaza exploatand punctele slabe ale versiunilor vechi ale browserelor.

Cookie-urile sunt pretutindeni si nu pot fi evitate daca doriti sa va bucurati de acces pe cele mai bune si cele mai mari site-uri de pe Internet – locale sau internationale. Cu o intelegere clara a modului lor de operare si a beneficiilor pe care le aduc, puteti lua masurile necesare de securitate astel incat sa puteti naviga cu incredere pe internet.

Cum pot opri cookie-urile?
Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat si folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu inseamna ca nu veti mai primi/vedea publicitate online.

Este posibila setarea din browser pentru ca aceste cookie-uri sa nu mai fie acceptate sau poti seta browserul sa accepte cookie-uri de la un site anume. Dar, de exemplu, daca nu esti inregistat folosind cookie-urile, nu vei putea lasa comentarii.

Toate browserele moderne ofera posibilitatea de a schimba setarile cookie-urilor. Aceste setari se gasesc de regula in “optiuni” sau in meniul de “preferinte” al browserului tau.

Pentru a intelege aceste setari, urmatoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteti folosi optiunea “ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.

Cookie settings in Internet Explorer
Cookie settings in Firefox
Cookie settings in Chrome
Cookie settings in Safari
Setari Cookie in Opera
Pentru setarile cookie-urilor generate de terti, puteti consulta si site-ul:
https://www.youronlinechoices.com/ro/