Cum procedăm cu „scuzele”? Una dintre cele mai controversate dezbateri

Cum procedăm cu „scuzele”? Una dintre cele mai controversate dezbateri

Una dintre cele mai controversate dezbateri lingvistice este legată de situația în care cineva trebuie să se scuze.

În limba română este folosită frecvent exprimarea „îmi cer scuze” sau „ne cerem scuze”, ambele fiind considerate greșite de unii lingviști.

Cum așa? Îți voi explica imediat.

Un monstru în vacanță, de Carmen Ivanov

Cum procedăm cu „scuzele”? O dezbatere controversată

Explicația în legătură cu această dilemă lingvistică am auzit-o de zeci de ori în facultate din partea unui profesor. Era exasperat când un student îi spunea „Îmi cer scuze… că am întârziat”.

Atunci apărea explicația:

Trebuie să ţinem cont de faptul că prin „îmi cer scuze” – îmi cer mie – în loc să fac exact opusul și să prezint scuzele mele celui în fața căruia am greșit. Cu alte cuvinte, este considerată un nonsens exprimarea „îmi cer scuze”.

Persoana către care este îndreptată cererea ar trebui pusă pe primul loc.

Varianta optimă este „vă cer scuze/îți cer scuze”, „vă rog să-mi primiţi scuzele” sau „vă rog să-mi acceptaţi scuzele”.

Sunt, însă, şi lingvişti care nu consideră că expresia iniţială ar avea vreo problemă.

Cum să ajungi o „voce” de radio

Spre deosebire de televiziune și online, unde regăsim imagini, elemente grafice și sunet, oamenii de radio lucrează cu un singur element: propria voce. Radioul are un soi „magie” proprie, așa cum o să recunoască toți cei care stau în fața unui microfon.

Ca om de radio trebuie să te folosești de propriile calități vocale pentru a capta atenția unei audiențe care de cele mai multe ori ascultă pasiv, eventual din mașină.

Radioul înseamnă mai mult decât a sta în fața unui microfon. Îți aduni la un loc pasiunea, experiența de viață, dedicarea și sutele de ore de antrenament. Pentru a deveni om de radio trebuie să ai în vedere mai multe elemente: dicția, tehnicile de citire și interpretare, abilități tehnice și energie pozitivă.

Hai la un curs de radio marca Dicție.ro

Vrei să nu muncești nicio zi din viață și să fii plătit pentru asta? Vrei să îți cunoască numele milioane de oameni?

Vrei să asculți muzică și să stai pe Facebook fiindcă e în fișa postului? Fă-ți vocea auzită! E vremea ta! Începe AZI o carieră în radio! Hai printre faimoși! Microfonul îți aparține!

Dacă ți se pare fascinantă o carieră în radio, Dicție.ro îți deschide calea pentru asta! Fie că dorești să prezinți știri sau că dorești să fii animator (DJ de radio) trebuie să ai o pregătire în ceea ce privește modul în care vorbești și modul în care scrii știrile sau intervențiile ce urmează să fie prezentate în direct.

Poți încerca și un Curs de Voice Over de audiobook, online, din 07 martie 2024

Dacă îți dorești să fii vocea cărților pe care, mai nou, le ascultăm, hai la cursul de Voice Over de de audiobook! Atenție, locurile sunt limitate! 07-28 martie 2024.

O voce antrenată pentru lecturarea de audiobook este esențială pentru transmiterea emoțiilor, pentru a introduce ascultătorul în atmosfera și epicul romanului sau pentru a anima diverse personaje (mai ales în cărțile pentru copii).

O voce antrenată ajută la menținerea atenției și la asigurarea înțelegerii mesajului transmis.

Foto: Dicție.ro

Hai la un curs de voice over

Dacă crezi că și tu ai o voce deosebită, dar nu știi exact cum să o lucrezi, te invit la un curs de voice over marca Dicție.ro.

Carmen Ivanov (Kiss FM) Mihai Crăciun și Alex Tuhuț (Radio Kiss FM) te introduc în lumea voice-acting-ului. Dacă ai voce, ți-o modelăm și o vom face numai bună de livrat, dacă nu ai, sau crezi tu că nu ai, o vom desface în mii de bucăți și o vom asambla pentru vocea perfectă de reclame radio și TV. Cursul este unul intensiv și este compus din 75% practică și 25% teorie, durează două zile a câte 6 ore pe zi.

Următoarele cursuri se desfășoară din 17 februarie 2024.

 

Zece sfaturi pentru a-ți menține concentrarea în timpul lecturii

 

Hai și tu la un curs de comentator sportiv cu Ion Alexandru și Mihai Crăciun

 

Un lucru important pe care orice voice-over trebuie să-l știe!

 

Cinci cărți de dezvoltare personală pe care trebuie să le citești

 

Ajută-l pe cel mic să-și perfecționeze dicția! Fă aceste exerciții alături de copilul tău

Alege un curs de dicție

 

Un trainer specializat îți va explica cât de importantă este dicția, cât de mult contează ritmul în care vorbim și cât de cruciale sunt pauzele atunci când vrei să amplifici efectul unui mesaj.

Alege un curs de dicţie de grup sau un curs de dicție personalizat, cu Carmen Ivanov și Mihai Crăciun.

 

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Vizualizari : 1962

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *