Cinci cărți de dezvoltare personală pe care trebuie să le citești

Cinci cărți de dezvoltare personală pe care trebuie să le citești

Unele cărți te transpun în lumi fantastice, imaginare, și te poartă în călătorii incredibile. Altele îți lărgesc orizonturile, iar preț de 300-400 de pagini îți împărtășesc experiența de viață a unor oameni cu adevărat remarcabili: profesori, cercetători și oameni de știință.

Ți-am pregătit o listă cu cinci titluri care, cu siguranță, te vor pune pe gânduri și te vor face să regândești felul în care îți trăiești propria viață.

Fie că te vor face să îți pui la îndoială credințele cu privire la talent sau că îți vor spulbera miturile pe care le crezi cu privire la somn și odihnă, aceste cărți vor contribui la dezvoltarea ta personală.

1. Grit – Puterea pasiunii și a perseverenței, de Angela Duckworth

Angela Duckworth este profesor de psihologie la Universitatea din Pennsylvania, Statele Unite. Cartea „GRIT” este o lectură care folosește atât copiilor cât și părinților. Este scrisă într-un limbaj accesibil și conține o teză susținută de multe exemple culese din experiența de zeci de ani a Angelei Duckworth.

„Fără efort, talentul tău nu este nimic mai mult decât potențialul tău neatins”, subliniază autoarea în carte.

Autoarea pornește de la propria poveste. Angela Duckworth descrie dificultăţile de care s-a lovit de-a lungul carierei sale și care au condus-o spre ipoteza că secretul realizărilor excepționale nu este, de fapt, talentul, ci o combinaţie unică de pasiune şi perseverenţă pe care ea o numește GRIT.

2. Paradoxul cimpanzeului. Programul de management al minții, de profesorul Steve Peters

Steve Peters este un psihiatru englez care oferă consultanță în sportul de performanță. În lucrarea sa, profesorul îți explică de ce uneori nu poți deține controlul asupra gândurilor și acțiunilor tale. Mai exact, explică în detaliu despre felul în care se manifestă partea emoțională a ființei umane.

„Paradoxul cimpanzeului” nu este o metaforă, ci este un program de management al minții care te poate ajuta să devii o persoană mai fericită, mai încrezătoare și mai sănătoasă.

„Cimpanzeul tău interior poate fi cel mai bun prieten sau cel mai mare dușman”, spune Steve Peters.

Steve Peters explică cum apar disputele în mintea umană, când își face aparația „cimpanzeul” și cum poate fi gestionat totul.

3. Peak. Secretele performanței de top și noua știința a expertizei, de Anders Ericsson și Robert Pool

După zeci de ani în care au studiat sportivii de performanță și felul în care aceștia ajung în top, autorii cărții „Peak” au ajuns la concluzia că talentul din naștere este un mit.

Anders Ericcson enunță ideea că fiecare om poate ajunge în vârf, indiferent de domeniu, dacă începe antrenamentele foarte devreme și dacă lucrează cu exercițiul metodic potrivit, cu o strategie bine pusă la punct.

Vine cu exemple diverse în sprijinul teoriei sale. Fie că dorești să îți îmbunătățești performanțele sportive ori să îți ajuți copilul să fie mai bun la școala, sport sau muzică, metodele revoluționare ale lui Ericsson îți vor arăta cum.

4. Începe cu de ce. Cum ne inspira marii lideri astfel încat să trecem la acțiune, de Simon Sinek

În lucrarea sa, Simon Sinek ne explică cât de important este să știm „De ce?” facem lucrurile pe care le facem.

Autorul explică cum marile companii care au avut succes au știut să răspundă la întrebarea „De ce?”.

Aduce exemplele unor oameni care au reușit să devină cunoscuți pe întreaga planetă. Oameni precum Martin Luther King, Steve Jobs si frații Wright nu aveau foarte multe lucruri în comun, dar cu toții au realizat că oamenii nu vor crede într-un produs, într-un serviciu sau într-o mișcare, dacă nu vor trasa corect răspunsurile la întrebarea „De ce?”.

5. Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm, de Matthew Walker

Te-ai întrebat vreodată „de ce dormim?”. Cercetătorul american Matthew Walker a încercat să ofere răspunsuri relevante la acestă întrebare, iar unele dintre concluziile sale sunt de-a dreptul șocante.

Somnul este vital pentru o viață sănătoasă, spune autorul. Somnul repară armura sistemului imunitar, previne boli și infecții în organism și ajută la dezvoltarea capacităților cognitive.

În schimb, lipsa somnului poate duce la afecțiuni grave, precum diabet, boli cardiovasculare, obezite și chiar la Alzheimer.

Faptul că somnul este important se reflectă și în faptul că în milioane de ani de evoluție acesta a rămas prezent la toate speciile de pe Terra.

 

Curs de Voice Over de audiobook, online, din 20 aprilie 2023

 

Ajută-l pe cel mic să-și perfecționeze dicția! Fă aceste exerciții alături de copilul tău

 

Curs de dicție de grup, 08-29 mai, la București sau online

 

Foto: Pexels

 

Alege un curs de dicție

 

Un trainer specializat îți va explica cât de importantă este dicția, cât de mult contează ritmul în care vorbim și cât de cruciale sunt pauzele atunci când vrei să amplifici efectul unui mesaj.

Alege un curs de dicţie de grup sau un curs de dicție personalizat, cu Carmen Ivanov și Mihai Crăciun.

 

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Vizualizari : 1832

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *