Iată noi exerciții de dicție pentru copii

Iată noi exerciții de dicție pentru copii

Dicția este o abilitate foarte importantă pe care mulți oameni o ignoră. O vorbire cât mai clară și îngrijită poate fi un important atu în viață.

Te ajută să îți faci prieteni, să ai mai multă încredere în tine și să te faci mai bine înțeles.

Este stânjenitor acel moment când vrei să spui ceva important și de impact, dar te autosabotezi pentru că dicția ta nu este la un nivel bun.

Un monstru în vacanță, de Carmen Ivanov

De aceea, e foarte important să începi cât mai devreme antrenamentele pentru o vorbire corectă. Ideal ar fi să începi din copilărie.

Mai întâi îți recomand să începi cu câteva exerciții de încălzire.

  • Trageţi puternic de comisurile (colţurile) gurii, printr-un zâmbet forţat şi pronunţaţi cu voce tare grupul de sunete: x-o-x-o.
  • Pronunţaţi un b prelung şi vibrat. Încercaţi să vă folosiţi doar de buze pentru a emite acest sunet, iar durata sa ar trebui să fie de minimum 5 secunde.
  • Plasaţi vârful limbii pe fiecare măsea şi dinte în parte, întâi pe arcada inferioară, a mandibulei, apoi pe cea superioară, a maxilarului.

Iată noi exerciții de dicție pentru copii

#1 Ronțăilă ronțăia, ronț-ronț-ronț, cățărat pe o rotiță dințată roșiatică de pe Mercur.

#2 Broasca Ama și brotacul Oac-Oac brotăceau la radio brotăcește brotăcisme brotești și cerceșetoricești.

#3 Piticul pitit în piticania lui a tupilit și alți pitici pitiți în piticania lor în tâmplăria tipică a unui pitic.

#4 Dorotheea dormea în dormitorul dumisale după ce dădaca se dăduse cu parfum de dud ud.

#5 Drumarul drumărea pe drumul drumețului adunat de pe drumurile drumarilor dezordonați.

#6 Dondănel dondănea dondăneli dondănite din dudul duduii Diadora.

#7 Dresorul dresa dragonul dresat de alt dresor.

#8 Stra-stri-stro/stre-stri-stro/stru-stri-stro/stră-stru-stro.

#9 Pescărușul Piști pescuiește pește peste pește, cât ai zice pește.

#10 Pestriță strestriță, matriță spetriță, smariță smetriță.

Toate exercițiile sunt extrase din manualul „Străfurnica și prietenii săi”, de Carmen Ivanov. Îl puteți comanda de AICI.

Foto: Pexels

Hai la un curs de voice over

Dacă crezi că și tu ai o voce deosebită, dar nu știi exact cum să o lucrezi, te invit la un curs de voice over marca Dicție.ro.

Carmen Ivanov (Kiss FM) Mihai Crăciun și Alex Tuhuț (Radio Kiss FM) te introduc în lumea voice-acting-ului. Dacă ai voce, ți-o modelăm și o vom face numai bună de livrat, dacă nu ai, sau crezi tu că nu ai, o vom desface în mii de bucăți și o vom asambla pentru vocea perfectă de reclame radio și TV. Cursul este unul intensiv și este compus din 75% practică și 25% teorie, durează două zile a câte 6 ore pe zi.

Următoarele cursuri se desfășoară din martie 2024.

 

Zece sfaturi pentru a-ți menține concentrarea în timpul lecturii

 

Hai și tu la un curs de comentator sportiv cu Ion Alexandru și Mihai Crăciun

 

Un lucru important pe care orice voice-over trebuie să-l știe!

 

Cinci cărți de dezvoltare personală pe care trebuie să le citești

 

Ajută-l pe cel mic să-și perfecționeze dicția! Fă aceste exerciții alături de copilul tău

Alege un curs de dicție

 

Un trainer specializat îți va explica cât de importantă este dicția, cât de mult contează ritmul în care vorbim și cât de cruciale sunt pauzele atunci când vrei să amplifici efectul unui mesaj.

Alege un curs de dicţie de grup sau un curs de dicție personalizat, cu Carmen Ivanov și Mihai Crăciun.

 

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *