Dicție: cum ne antrenăm cu ajutorul exercițiilor de dicție 

Dicție: cum ne antrenăm cu ajutorul exercițiilor de dicție 

👁👁👁Citește și:

Dicție: sfaturi de bază pentru o comunicare eficientă

Trebuie să învățăm să comunicăm cât mai ușor, să avem o lejeritate în ceea ce privește pronunția. Dicția este cartea noastră de vizită, deci trebuie să fie perfectă. Dacă mai scârțâie nu-i nicio problemă, lucrăm, exersăm și apoi vorbim.

👄 Combinații consoane-vocale 👄

Exersează cele mai frecvente sunete. Aceste exerciții sunt utile pentru încălzirea vocii înainte de a face exerciții de tipul încurcă-limba (tongue twisters). Plus că, le poți face și înainte de un discurs.
Se pronunță cu voce tare fiecare șir de sunete combinate cu consoana respectivă, de minimum 5 ori, până când se vor auzi clar toate combinațiile:
  • BA-BE-BI-BO-BU-BĂ-BÂ
  • BRA – BRE – BRI – BRO – BRU – BRĂ – BRÂ
Ulterior consoana „B” poate fi înlocuită cu celelalte consoane: C, D, F, G,….., V, Z.
  • BRAC – BREC – BRIC – BROC – BRUC – BRĂC – BRÂC
Ulterior consoana „B” poate fi înlocuită cu celelalte consoane: C, D, F, G,….., V, Z.
  • AZ-EZ-IZ-OZ-UZ-ĂZ-ÂZ
  • ZDRA-ZDRE-ZDRI-ZDRO-ZDRU-ZDRĂ-ZDRÂ
  • LERA-LERI-LERU-LERO (ÎNLOCUIM APOI L cu T, D, N)
  • FDERA-FDERI-FDERU-FDERO (ÎNLOCUIM D cu N, T, L)

 

👄 Exersează diftongii 👄

Diftongii sunt vocale care cer gurii să se deschidă mult mai tare pentru ca sunetul să iasă cât mai bine și să nu întâlnească niciun obstacol în cale. Exersarea diftongilor te va ajuta să-ți formezi un automatism benefic pentru deschiderea gurii. Mulți oameni se confruntă cu această problemă: sunetul și pronunția sunt defectuoase deoarece gura nu se deschide sufieict.
După ce citești exercițiile de câteva ori, exagerând diftongul, încearcă să accelerezi și să spui cuvintele mai repede, menținând mișcările gurii precise. 
  • AM TREI FOCOASE CE TOPESC OASE ȘI TREI TRACTOARE DE PRIN RĂZOARE.
  • OAIA AIA E A EI, EA E O OAIE.
  • CE FĂCEA, CE NU FĂCEA, SE ÎNVERZEA MEREU AȘA ȘI VISEAZĂ CĂ SCHIAZĂ ȘI DANSEAZĂ ȘI SE MAI APLEACĂ OLEACĂ, DAR I-E FRICĂ SĂ PETREACĂ.

 

👄 EXERCIȚII DE DICȚIE ÎNCURCĂ-LIMBA 👄

Exercițiile de dicție de tipul încurcă-limba te vor ajuta să depășești orice obstacol din punct de vedere al pronunției. Repetă de 3 ori fiecare exercițiu:

  • Un vultur stă pe pisc cu un pix în plisc.
  • Cosașul Sașa când sosește, cât șase sași sasul cosește.
  • Cupă cu capac, capac cu cupă.
  • Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie ca să se descocostârcărească de cocostârcăria lui.
  • Unui tâmplar i s-a întâmplat o întâmplare. Alt tâmplar, auzind de întâmplarea tâmplarului de la tâmplărie a venit și s-a lovit cu tâmpla de tâmplăria tâmplarului cu întâmplarea.
  • Cărămiradul cărămidărește pe cărămidiță, cărămidița nu poate cărămidări pe cărămidar.
  • Papucarul papucărește papucii papucăresei, papucăreasa nu poate papucări papucii papucarului.

 

👁👁👁 Citește și:

Exerciții de dicție în limba engleză

Exerciții de dicție în limba franceză

Exerciții de dicție în limba spaniolă

Exerciții de dicție în limba germană

 

👄 Înregistrează-te 👄

Citește câte exerciții de dicție cu voce tare și înregistrează-te. Articulează clar fiecare sunet, astfel încât să poți fi auzit. Ține dispozitivul de înregistrare la o distanță mică de tine, apoi mărește distanța păstrându-ți vorbirea la fel de clară.

 

👄 Exersează cu un creion în gură 👄

Ține un creion în gură, în poziție orizontală și repetă exercițiile de vorbire de mai sus. Dacă te vei înregistra și vei realiza un before/after, vei observa deja o schimbare în bine. Făcându-ți limba și gura să lucreze mult mai mult în jurul unui impediment fizic, enunțarea va deveni mai ușoară atunci când vorbești în mod normal, fără niciun obstacol în calea vorbirii.

 

👁👁👁Citește și:

Dicție: sfaturi de bază pentru o comunicare eficientă


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *