De unde vine expresia „a arde gazul de pomană”?

De unde vine expresia „a arde gazul de pomană”?

De unde vine expresia „a arde gazul de pomană”?

Expresia „a arde gazul de pomană” este un proverb care, potrivit dicționarelor, însemnă „a pierde vremea fără folos” sau „a sta degeaba”. Cuvintele sunt folosite des în societatea românească, dar te-ai întrebat vreodată ce origine au?

Sticky și insula misterioasă, de Carmen Ivanov

De unde vine expresia „a arde gazul de pomană”?

În multe țări, inclusiv România, gazul este un element esențial pentru încălzirea locuințelor, gătit, și, în general, pentru asigurarea confortului.

Mai ales pe vremuri, când electricitatea era un lux sau nu exista deloc, gazul era de mare preț. Se folosea pentru pentru iluminatul lampant, în casă, pe timpul nopții.

De aceea, oamenii erau foarte atenție pe ce „ardeau gazul”. Orice lucru făcut fără folos, după lăsarea întunericului, era echivalent cu arderea gazului în mod inutil (la propriu). Astfel, „a arde gazul” poate fi interpretat ca un simbol al consumului fără rațiune a unei resurse.

Pe de altă parte, cuvântul „pomană” provine din tradițiile religioase și se referă la un gest de caritate fără a aștepta o răsplată.

În zilele noastre, expresia „a arde gazul de pomană” se folosește în sens metaforic cu referire la timp. Astăzi, timpul este o resursă inestimabilă și trebuie folosit cu înțelepciune.

Foto: Pixabay

Un monstru în vacanță, de Carmen Ivanov

Te poți înscrie la următorul curs de Voice Over de audiobook, online, din 03 octombrie 2024 (AICI)

Detalii despre cursul de Voice Over de audiobook organizat de Dicție.ro găsești AICI.

Dacă îți dorești să fii vocea cărților pe care, mai nou, le ascultăm, hai la cursul de Voice Over de de audiobook! Atenție, locurile sunt limitate! 03- 24 octombrie 2024.

O voce antrenată pentru lecturarea de audiobook este esențială pentru transmiterea emoțiilor, pentru a introduce ascultătorul în atmosfera și epicul romanului sau pentru a anima diverse personaje (mai ales în cărțile pentru copii). O voce antrenată ajută la menținerea atenției și la asigurarea înțelegerii mesajului transmis.

În plus, o voce antrenată poate ajuta la reducerea oboselii vocale și la evitarea eventualelor probleme de sănătate. În concluzie, o voce antrenată este esențială pentru o lecturare de carte eficientă și de calitate.

De altfel, site-urile de tip VOXA caută voci gata pregătite pentru lecturarea de audiobook de aceea vă propunem un masterclass de audiobook. Atenție: cursul este structurat astfel: 80% practică, 20% teorie!

Ce facem la curs la cursul de Voice Over de Audiobook?

– Vom studia modalitățile de interpretare pe diferite tipuri de text și evident, lecturarea de pasaje din acestea la microfon – proză

– Vom studia interpretarea pe poezie

– Vom lectura pasaj din carte pentru copii cu diferite personaje – plus dialog

– Vom învăța regulile de lecturare a textelor – intonația și legile frazării

– Elemente de dicție: pronunție,

  • Vom studia stările vocale
  • Ritmul vorbirii

– Veți avea teme de la o săptămână la alta de predat în format audio

  • Veți preda un casting de voce pentru Voxa.ro

Hai la un curs de voice over

Dacă crezi că și tu ai o voce deosebită, dar nu știi exact cum să o lucrezi, te invit la un curs de voice over marca Dicție.ro.

Carmen Ivanov (Kiss FM) Mihai Crăciun și Alex Tuhuț (Radio Kiss FM) te introduc în lumea voice-acting-ului. Dacă ai voce, ți-o modelăm și o vom face numai bună de livrat, dacă nu ai, sau crezi tu că nu ai, o vom desface în mii de bucăți și o vom asambla pentru vocea perfectă de reclame radio și TV. Cursul este unul intensiv și este compus din 75% practică și 25% teorie, durează două zile a câte 6 ore pe zi.

Următoarele cursuri se desfășoară din OCTOMBRIE 2024.

Zece sfaturi pentru a-ți menține concentrarea în timpul lecturii

 

Hai și tu la un curs de comentator sportiv cu Ion Alexandru și Mihai Crăciun

 

Un lucru important pe care orice voice-over trebuie să-l știe!

 

Cinci cărți de dezvoltare personală pe care trebuie să le citești

 

Ajută-l pe cel mic să-și perfecționeze dicția! Fă aceste exerciții alături de copilul tău

Alege un curs de dicție

 

Un trainer specializat îți va explica cât de importantă este dicția, cât de mult contează ritmul în care vorbim și cât de cruciale sunt pauzele atunci când vrei să amplifici efectul unui mesaj.

Alege un curs de dicţie de grup sau un curs de dicție personalizat, cu Carmen Ivanov și Mihai Crăciun.

 

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectăineți cont de sfaturile de mai sus.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *