Sindromul ghilimelelor – citirea semnelor de punctuație

Sindromul ghilimelelor – citirea semnelor de punctuație

❗Ghilimele ( „ ” )❗

Este cunoscut că, de regulă, semnele citării (ghilimelele) se pun fie înainte și după reproducerea unui text, fie pentru a exprima ironia față de cel care folosește cuvântul sau grupul de cuvinte reprodus, fie pot închide cuvintele asupra cărora vorbitorul vrea să insiste, să atragă atenția în mod deosebit sau să le dea o mai mare importanță decât în realitate.

❗Sindromul ghlilimelelor❗

Dată fiind frecvența alarmantă, în rostire, a acestei expresii, este necesar să subliniem faptul că:

ghilimelele se folosesc numai în scris, semnele citării fiind exclusiv grafice, nu verbale

Utilizarea este nu numai aberantă, ci și ridicolă uneori prin echivocul pe care-l poate genera. De aceea, se recomandă ca, în locul pronunțării, superflue, a acestei formulări, să se întrebuințeze:

  • locuțiunea adjectivală așa-zis/așa-numit (=pe nedrept, în mod convențional numit astfel, aparent, fals, pretin, neîntemeiat, artificial)
  • adverbul popular (articulat la plural) chipurile (=vorba vine, cică)
  • expresia verbală, de tip reflexiv, cum s-ar zice (=cum s-ar exprima, cum s-ar traduce cu alte cuvinte, altfel spus, la drept vorbind)
  • sinonimele lor dintre paranteze
  • locuțiunile adverbiale în mod neîntemeiat, fără temei, contrar realității, în aparență, la prima vedere

 

✍ Exemplu ✍

❌ Succesul între ghilimele al politicienilor.

✅  Succesul chipurile al politicienilor.

 

🔎 Citește și:

Sindromul virgulei – citirea semnelor de punctuație

 

MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *