Scrierea unui discurs: sfaturi de la Abraham Lincoln

Scrierea unui discurs: sfaturi de la Abraham Lincoln

Din când în când este important să faci un pas înapoi și să privești acest concept – public speaking – din perspectivă. Chiar dacă o iei foarte în serios și te pasionează complet, este important să iei în considerare faptul că vorbitul în public nu este ceva înnăscut, nu este ceva ușor, nu este ceva care se face la prima mână. Viața este despre dragoste și muncă, așa cum a remarcat Freud, așa că vorbirea ar trebui să-ți ocupe gândirea doar 50% din timp.

 

Dacă vreodată trebuie să ții un discurs și nu ești o persoană căreia să îi placă să vorbească în public, cel mai bine este să îți scrii discursul dinainte. Și mult mai important, să te pregătești cu minimum 2 săptămâni înainte. Nu scrie un discurs vechi, plictisitor, pe care oricine altcineva l-ar putea ține zilnic. Concepe-ți un discurs care să fie ascultat și – poate mai presus – să fie memorabil. Oamenii care te vor asculta trebuie să plece acasă cu gândul la discursul tău. Nu vrei ca publicul să ofteze, să caște sau să stea pe telefoane în timpul discursului tău.

Trebuie să fii pregătit pentru orice situație s-ar ivi. Organizarea ideilor este necesară și utilă chiar și atunci când vrei să spui câteva idei unui grup de prieteni, când ai de transmis un mesaj către colegii de serviciu, când vrei să ții un mic toast la o petrecere sau când ai de susținut un pitch.

VEZI și:

„Cum să ții un toast remarcabil și elegant”

„10 sfaturi pentru un pitch perfect”

 

Când vine vorba despre discurs și vorbit în public, inevitabil ne vom gândi la persoane care au rămas în istorie, care stăpâneau foarte bine elementele de oratorie și care șțiau să se impună și să-și transmită gândurile și ideile. Unul dintre cei mai buni oratori ai tuturor timpurilor a fost președintele SUA – Abraham Lincoln, iar cel mai bun discurs al său a fost cel din Gettysburg. Unii specialiști spun că discursul acestuia poate fi comparat cu predica de pe munte a lui Isus și chiar cu monologul lui Hamlet. A fost un om care nu arăta foarte bine, dar care cunoștea arta retoricii mai bine decât oricare dintre maeștrii moderni.

Lincoln Memorial Washington DC

Iată câteva sfaturi pe care le putem împrumuta de la celebrul Abraham Lincoln:

 

① Fii concis

În fiecare an, Congresul era obligat să îl  asculte pe Președinte. Discursul lui Abraham Lincoln era urmat de o prelegere de două ore ținută de Edward Everett, care avea aproximativ 13.607 de cuvinte. În schimb, discursul lui Lincoln dura doar două minute și era compus din 10 fraze (272 de cuvinte). Era un discurs mult mai puternic. Cuprindea toate emoțiile importante și ideile pe care dorea să le transmită în cât mai puțin timp posibil. Așadar, dacă poți să ții un discurs de două minute, în loc de o „trăncăneală” interminabilă de 30 de minute, publicul te va asculta și probabil te va îndrăgi. De multe ori poate să nu conteze ce spui, ci cum spui.

 

Renunță la formalități

Președintele își începe discursul adresat Statelor Uniunii prin a le oferi recunoștință tuturor demnitarilor și prin a le mulțumi oamenilor. Mulți oratori au făcut aceeași greșeală, iar acest lucru le-a distrus discursurile. Nu te pierde în introduceri pompoase și nu încerca din primul minut să mulțumești publicului, părinților și prietenilor tăi care te-au susținut și așa mai departe. În momentul în care ai terminat această etapă a discursului, ți-ai pierdut audiența. Începe chiar cu miezul problemei, iar publicul tău îți va acorda mai multă atenție. Până la urmă oamenii care vin să te asculte vor să audă esențialul, de ce au venit acolo să te vadă. Abraham Lincoln ignora orice introducere și începea cu esența discursului său.

Vorbește un scop

Nu putem veni în fața unui public și să vorbim fără un scop, fără o cauză. Nu putem vorbi doar pentru că ne place. Trebuie să avem un scop și ceea ce spunem să aibă valoare pentru noi, să ne „coste” sau să ne „ardă”, cum spun regizorii actorilor pe scenă. Dacă vorbim despre un subiect care nu prea ne pasionează, publicul va simți acest lucru și probabil se va ridica din sală și va pleca. Nu te ridica doar ca să vorbești și să te auzi vorbind bine sau să fii preocupat doar de imaginea organizației pe care o reprezinți. Vorbește pentru a comunica un mesaj și pentru a-ți îndemna publicul la acțiune. Lincoln a făcut acest lucru, regândind scopul Uniunii și hotărând să câștige un război pentru idealurile strămoșilor Statelor Unite. Mesajul lui s-a dus direct în inima oamenilor.

 

Pune-te în pielea spectatorilor

Este un exercițiu foarte util. Gândește ca un spectator: ce ți-ar plăcea să vezi, să auzi, cu ce informații ai vrea să pleci acasă? etc. Un discurs nu este un argument logic sau o listă de realizări de fapte sau evenimente. Abraham Lincoln și-a cunoscut foarte bine audiența și le-a vorbit despre ceva care să îi atingă emoțional, arătându-le că oamenii care au murit pe câmpul de luptă din Gettysburg au făcut acest lucru pentru anumite idealuri, nu în zadar.

Nu minți! Vorbește cu adevăr

Da. Uneori vorbitorii mint sau manipulează. Dacă vrei să ajungi la inima spectatorilor încearcă să fii sincer, în primul rând cu tine, apoi cu ei. Deși nu este foarte bine să ai un aer de superioritate, mai ales dacă vorbești cu un public mai puțin numeros, este bine să îți corelezi ideile și cuvintele cu idealuri, valori și cauze înalte, așa cum a făcut Lincoln când a corelat cauza Uniunii cu idealurile de libertate și egalitate ale strămoșilor națiunii americane.

 

Vorbește întregii audiențe

Atunci când ții un discurs, este ideal să nu îl ții doar către publicul din fața ta. Există oameni și în spatele sălii sau a unei mulțimi, și pe margini. Nu te uita doar într-un singur loc, cuprinde cu vederea toată încăperea/adunarea. Abraham Lincoln știa că discursul de la Gettysburg nu era adresat doar publicului din fața lui, ci întregii națiuni. Dar discursul său scurt a fost auzit de către întreaga națiune și a avut un efect asupra multor oameni. Acest lucru se întâmplă și astăzi – discursurile fostului CEO al Apple – Steve Jobs, de exemplu, nu erau doar pentru audiența din sala de conferință, ci pentru întreaga lume. Gândește-te la modul în care ceea ce vorbești va influența o audiență mai mare și ce mesaj dorești să le transmiți. Cu ajutorul internetului, discursul tău poate fi comunicat unui număr impresionant de persoane.

Ajută-te de imagini

Abraham Lincoln a folosit imagini reprezentând nașterea, viața și moartea – „conceput” și „născut” și „pierit”. Este important să faci mai mult decât să folosești cuvinte ușoare. Trebuie să creezi o imagine în mintea oamenilor prin cuvintele tale. Imaginile, desigur, ar trebui să fie legate de tema ta principală. Cuvintele au o putere foarte mare dacă știm să le folosim corect. Nu te limita la câteva cuvinte. De cele mai multe ori, metaforele pot fi de impact.

 

Amintește publicului evenimente istorice sau cuvântări celebre

Abraham Lincoln și-a început discursul cu o propoziție dintr-un document faimos: Declarația de Independență – „toți oamenii sunt creați egali”. Această referință aduce cu sine numeroase idei și emoții asociate cu Declarația de Independență și cu cei care au semnat-o. Alte cuvinte celebre se pot găsi în Biblie, în opera lui Shakespeare, în poezie, cântece, cărți și alte discursuri. Referințele aduc mult mai multe informații decât fraza în sine sau citatul pe care îl utilizezi, dacă audiența este familiarizată cu acestea.

 

Recitește-ți și revizuiește-ți discursul de mai multe ori

Abraham Lincoln a scris mai multe versiuni ale discursului său înainte de a rămâne la o versiune finală. Nu trebuie să scrii câteva rânduri și cu foaia aceea să te duci să ții prezentarea. Pregătește-te cu minimum 2 săptămâni înainte. Citește discursul zilnic, cu voce tare. Vezi dacă te auzi, dacă este suficient de puternic ceea ce spui etc. Fiecare revizuire ar trebui să elimine ce este de prisos, să dezvolte ideea principală, să facă cuvintele mai fluide și să dea naștere unor imagini și expresii puternice.

 

Fă o încheiere de impact

Nu uita că și încheierea este la fel de importantă. Oamenii, de cele mai multe ori, au în minte ultimele cuvinte ale unui discurs, de aceea e important ce spui la final. Abraham Lincoln și-a încheiat discursul de la Gettysburg cu propoziția: „Acea guvernare a poporului, de către popor, pentru popor, nu va pieri de pe pământ.” Și această  propoziție s-a transmis în istorie. Încheie-ți discursul cu o propoziție pe care oamenii și-o vor aminti, care conține mesajul pe care vrei să și-l amintească, deoarece, la fel ca începutul discursului, ultima propoziție este foarte importantă.

 

 

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Vizualizari : 1640

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Logo Dictie Albastru
Prezentare generală a confidențialității

Despre Cookie
Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

In ceea ce numim “web 2.0”, “cookie”-urile joaca un rol important in facilitarea accesului si livrarii multiplelor servicii de care utilizatorul se bucura pe internet, cum ar fi:

Personalizarea anumitor setari precum: limba in care este vizualizat un site, moneda in care se exprima anumite preturi sau tarife, pastrarea optiunilor pentru diverse produse (masuri, alte detalii etc) in cosul de cumparaturi (si memorarea acestor optiuni) – generandu-se astfel flexibilitatea “cosului de cumparaturi” (accesarea preferintelor vechi prin accesarea butonului ‘’inainte’’ si “inapoi’’)
Cookie-urile ofera detinatorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de catre utilizatori, astfel incat sa le poata face si mai eficiente si mai accesibile pentru utilizatori.
Permit aplicatiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri sa fie incluse intr-un anumit site pentru a crea o experienta de navigare mai valoroasa, mai utila si mai placuta;
Imbunatatesc eficienta publicitatii online.
Ce este un “cookie”?
Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu “cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul,
terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului).

Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.

Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet.

Cookieuri de sesiune – acestea sunt stocate temporar in dosarul de cookie-uri al browserului web pentru ca acesta sa le memoreze pana cand utilizatorul iese de pe web-siteul respectiv sau inchide fereastra browserului ( ex: in momentul logarii/delogarii pe un cont de webmail sau pe retele de socializare)
Cookieuri Persistente – Acestea sunt stocate pe hard-drive-ul unui computer sau echipament (si in general depinde de durata de viata prestabilita pentru cookie). Cookie-urile persistente le includ si pe cele plasate de un alt website decat cel pe care il viziteaza utilizatorul la momentul respectiv – cunoscute sub numele de ‘third party cookies’ (cookieuri plasate de terti) – care pot fi folosite in mod anonim pentru a memora interesele unui utilizator, astfel incat sa fie livrata publicitate cat mai relevanta pentru utilizatori.
Care sunt avantajele cookie-urilor?
Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta.

Care este durata de viata a unui cookie?
Cookieurile sunt administrate de webservere. Durata de viata a unui cookie poate varia semnificativ, depinzand de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusive pentru o singura sesiune (session cookies) si nu mai sunt retinute odata de utilizatorul a parasite website-ul si unele cookie-uri sunt retinute si refolosite de fiecare data cand utilizatorul revine pe acel website (‘cookie-uri permanente‘). Cu toate aceste, cookie-urile pot fi sterse de un utilizator in orice moment prin intermediul setarilor browserului.

Ce sunt cookie-urile plasate de terti?
Anumite sectiuni de continut de pe unele site-uri pot fi furnizate prin intermediul unor terte parti/ furnizori (ex: news box, un video sau o reclama). Aceste terte parti pot plasa de asemenea cookieuri prin intermediul site-ului si ele se numesc “third party cookies” pentru ca nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terti trebuie sa respecte de asemenea legea in vigoare si politicile de confidentialitate ale detinatorului site-ului.

Cum sunt folosite cookie-urile de catre acest site
O vizita pe acest site poate plasa cookie-uri in scopuri de:

Cookie-uri de performanta a site-ului
Cookie-uri de analiza a vizitatorilor
Cookie-uri pentru geotargetting
Cookie-uri de inregistrare
Cookie-uri pentru publicitate
Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate
Aceste cookie-uri pot proveni de la terti.

Cookie-uri de performanta
Acest tip de cookie retine preferintele utilizatorului pe acest site, asa incat nu mai este nevoie de setarea lor la fiecare vizitare a site-ului.

Exemple:

setarile volumului pentru video player
viteza de video streaming cu care este compatibil browserul
Cookie-uri pentru analiza vizitatorilor
De fiecare data cand un utilizator viziteaza acest site softul de analytics furnizat de o terta parte genereaza un cookie de analiza a utilizatorului. Acest cookie ne spune daca ati mai vizitat acest site pana acum. Browserul ne va spune daca aveti acest cookie, iar daca nu, vom genera unul. Acesta permite monitorizarea utilizatorilor unici care ne viziteaza si cat de des o fac.Atat timp cat nu sunteti inregistrat pe acest site, acest cookie nu poate fi folosit pentru a identifica persoanele fizice, ele sunt folosite doar in scop statistic. Daca sunteti inregistrat putem sti, de asemenea, detaliile pe care ni le-ati furnizat, cum ar fi adresa de e-mail si username-ul – acestea fiind supuse confidentialitatii si prevederilor din Termeni si Conditii, Politica de confidentialitate precum si prevederilor legislatiei in vigoare cu privire la protejarea datelor cu caracter personal.

Cookie-uri pentru geotargetting
Aceste cookie-uri sunt utilizate de catre un soft care stabileste din ce tara proveniti. Este complet anonim si este folosit doar pentru a targeta continutul – chiar si atunci cand sunteti pe pagina noastra in limba romana sau in alta limba primiti aceeasi reclama.

Cookie-uri pentru inregistrare
Atunci cand va inregistrati pe acest site, generam un cookie care ne anunta daca sunteti inregistrat sau nu. Serverele noastre folosesc aceste cookie-uri pentru a ne arata contul cu care sunteti ingregistrat si daca aveti permisiunea pentru un serviciu anume. De asemenea, ne permite sa asociem orice comentariu pe care il postati pe site-ul nostru cu username-ul dvs. Daca nu ati selectat “pastreaza-ma inregistrat”, acest cookie se va sterge automat cand veti inchide browserul sau calculatorul.

Cookie-uri pentru publicitate
Aceste cookie-uri ne permit sa aflam daca ati vizualizat sau nu o reclama online, care este tipul acesteia si cat timp a trecut de cand ati vazut mesajul publicitar. Aceste cookie-uri le folosim si pentru a targeta publicitatea online. Putem folosi, de asemenea, cookieuri apartinand unei terte parti, pentu o mai buna targetare a publicitatii, pentru a arata de exemplu reclame despre vacante, daca utilizatorul a vizitat recent un articol pe site despre vacante. Aceste cookie-uri sunt anonime, ele stocheaza informatii despre contentul vizualizat, nu despre utilizatori. De asemenea, setam cookie-uri anonime si prin alte site-uri pe care avem publicitate. Primindu-le, astfel, noi le putem folosi pentru a va recunoaste ca vizitator al acelui site daca ulterior veti vizita site-ul nostru, va vom putea livra publicitatea bazata pe aceasta informatie.

Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate
O mare parte din publicitatea pe care o gasiti pe acest site apartine tertelor parti. Unele dintre aceste parti folosesc propriile cookie-uri anonime pentru a analiza cat de multe persoane au fost expuse unui mesaj publicitar, sau pentru a vedea cate persoane au fost expuse de mai multe ori la aceeasi reclama.Companiile care genereaza aceste cookie-uri au propriile politici de confidentialitate, iar acest site nu are acces pentru a citi sau scrie aceste cookie-uri. Cookie-urile celor terte parti pot fi folosite pentru a va arata publicitatea targeta si pe alte site-uri, bazandu-se pe navigarea dvs pe acest site.

Alte cookie-uri ale tertelor parti
Pe unele pagini, tertii pot seta propriile cookie-uri anonime, in scopul de a urmari succesul unei aplicatii, sau pentru a customiza o aplicatie. Datorita modului de utilizare, acest site nu poate accesa aceste cookie-uri, la fel cum tertele parti nu pot accesa cookie-urile detinute de acest site. De exemplu, cand distribuiti un articol folosind butonul pentru retelele sociale aflat pe acest site, acea retea sociala va inregistra activitatea dvs.

Ce tip de informatii sunt stocate si accesate prin intermediul cookie-urilor?
Cookie-urile pastreaza informatii intr-un fisier text de mici dimensiuni care permit unui website sa recunoasca un browser. Webserverul va recunoaste browserul pana cand cookie-ul expira sau este sters. Cookie-ul stocheaza informatii importante care imbunatatesc experienta de navigare pe Internet ( ex: setarile limbii in care se doreste accesarea unui site; pastrarea unui user logat in contul de webmail; securitatea online banking; pastrarea produselor in cosul de cumparaturi)

De ce sunt cookie-urile importante pentru Internet?
Cookie-urile reprezinta punctul central al functionarii eficiente a Internetului, ajutand la generarea unei experiente de navigare prietenoase si adaptata preferintelor si intereselor fiecarui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookieurilor poate face unele site-uri imposibil de folosit.

Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu inseamna ca nu veti mai primi publicitate online – ci doar ca aceasta nu va mai putea tine cont de preferintele si interesele dvs, evidentiate prin comportamentul de navigare.

Exemple de intrebuintari importante ale cookieurilor ( care nu necesita autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):

Continut si servicii adaptate preferintelor utilizatorului – categorii de stiri, vreme, sport, harti, servicii publice si guvernamentale, site-uri de entertainment si servicii de travel.
Oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – retinerea parolelor, preferintele de limba ( Ex: afisarea rezultatelor cautarilor in limba Romana).
Retinerea filtrelor de protectie a copiilor privind continutul pe Internet (optiuni family mode, functii de safe search)
Limitarea frecventei de difuzare a reclamelor – limitarea numarului de afisari a unei reclame pentru un anumit utilizator pe un site.
Furnizarea de publicitate mai relevanta pentru utilizator.
Masurarea, optimizare si caracteristicile de analytics – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de continut este vizualizat si modul cum un utilizator ajunge pe un website (ex prin motoare de cautare, direct, din alte website-uri etc). Website-urile deruleaza aceste analize a utilizarii lor pentru a imbunatati site-urile in beneficiul userilor.
Securitate si probleme legate de confidentialitate
Cookieurile NU sunt virusi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi.

Cookie-urile pot fi totusi folosite pentru scopuri negative. Deoarece stocheaza informatii despre preferintele si istoricul de navigare al utilizatorilor, atat pe un anume site cat si pe mai multe alte siteuri, cookieurile pot fi folosite ca o forma de Spyware. Multe produse anti-spyware sunt constiente de acest fapt si in mod constant marcheaza cookie-urile pentru a fi sterse in cadrul procedurilor de stergere/scanare anti-virus/anti-spyware.

In general browserele au integrate setari de confidentialitate care furnizeaza diferite nivele de acceptare a cookieurilor, perioada de valabilitate si stergere automata dupa ce utilizatorul a vizitat un anumit site.

Alte aspecte de securitate legate de cookie-uri
Deoarece protectia identitatii este foarte valoroasa si reprezinta dreptul fiecarui utilizator de internet, este indicat sa se stie ce eventuale probleme pot crea cookieurile. Pentru ca prin intermediul lor se transmit in mod constant in ambele sensuri informatii intre browser si website, daca un atacator sau persoana neautorizata intervine in parcursul de transmitere a datelor, informatiile continute de cookie pot fi interceptate. Desi foarte rar, acest lucru se poate intampla daca browserul se conecteaza la server folosind o retea necriptata (ex: o retea WiFi nesecurizata).

Alte atacuri bazate pe cookie implica setari gresite ale cookieurilor pe servere. Daca un website nu solicita browserului sa foloseasca doar canale criptate, atacatorii pot folosi aceasta vulnerabilitate pentru a pacali browserele in a trimite informatii prin intermediul canalelor nesecurizate. Atacatorii utilizeaza apoi informatiile in scopuri de a accesa neautorizat anumite site-uri. Este foarte important sa fiti atenti in alegerea metodei celei mai potrivite de protectie a informatiilor personale.

Sfaturi pentru o navigare sigura si responsabila, bazata pe cookies.
Datorita flexibilitatii lor si a faptului ca majoritatea dintre cele mai vizitate site-uri si cele mai mari folosesc cookieuri, acestea sunt aproape inevitabile. Dezactivarea cookie-urilor nu va permite accesul utilizatorului pe site-urile cele mai raspandite si utilizate printre care Youtube, Gmail, Yahoo si altele. Iata cateva sfaturi care va pot asigura ca nevigati fara griji insa cu ajutorul cookieurilor:

Particularizati-va setarile browserului in ceea ce priveste cookie-urile pentru a reflecta un nivel confortabil pentru voi al securitatii utilizarii cookie-urilor
Daca nu va deranjeaza cookie-urile si sunteti singura persoana care utilizaeaza computerul, puteti seta termene lunigi de expirare pentru stocarea istoricului de navigare si al datelor personale de acces.
Daca impartiti accesul la calculator, puteti lua in considerare setarea browserului pentru a sterge datele individuale de navigare de fiecare data cand inchideti browserul. Aceasta este o varianta de a accesa site-urile care plaseaza cookieuri si de a sterge orice informatie de vizitare la inchiderea sesiunii navigare.
Instalati-va si updatati-va constant aplicatii antispyware.
Multe dintre aplicatiile de detectare si prevenire a spyware-ului includ detectarea atacurilor pe site-uri. Astfel, impiedica browserul de la a accesa website-uri care ar putea sa exploateze vulnerabilitatile browserului sau sa descarce software periculos. Asigurati-va ca aveti browserul mereu updatat. Multe dintre atacurile bazate pe cookies se realizeaza exploatand punctele slabe ale versiunilor vechi ale browserelor.

Cookie-urile sunt pretutindeni si nu pot fi evitate daca doriti sa va bucurati de acces pe cele mai bune si cele mai mari site-uri de pe Internet – locale sau internationale. Cu o intelegere clara a modului lor de operare si a beneficiilor pe care le aduc, puteti lua masurile necesare de securitate astel incat sa puteti naviga cu incredere pe internet.

Cum pot opri cookie-urile?
Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat si folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu inseamna ca nu veti mai primi/vedea publicitate online.

Este posibila setarea din browser pentru ca aceste cookie-uri sa nu mai fie acceptate sau poti seta browserul sa accepte cookie-uri de la un site anume. Dar, de exemplu, daca nu esti inregistat folosind cookie-urile, nu vei putea lasa comentarii.

Toate browserele moderne ofera posibilitatea de a schimba setarile cookie-urilor. Aceste setari se gasesc de regula in “optiuni” sau in meniul de “preferinte” al browserului tau.

Pentru a intelege aceste setari, urmatoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteti folosi optiunea “ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.

Cookie settings in Internet Explorer
Cookie settings in Firefox
Cookie settings in Chrome
Cookie settings in Safari
Setari Cookie in Opera
Pentru setarile cookie-urilor generate de terti, puteti consulta si site-ul:
https://www.youronlinechoices.com/ro/