Iată un mod eficient să te faci remarcat ca voice-over

Iată un mod eficient să te faci remarcat ca voice-over

În calitate de voice-over e important să îți creezi și o personalitate online, cu ajutorul căreia să te faci remarcat în branșă astfel încât să atragi clienți importanți.

În ultimii trei ani oamenii au migrat din ce în ce mai mult pe internet, munca de la distanță a devenit o normalitate pentru mulți, iar companiile au început să acorde o atenție din ce în ce mai mare mediului digital. Contează, în continuare, mediile clasice de expunere, însă au apărut și noi moduri interesante prin care poți atrage o paletă largă de oportunități.

Să plecăm de la ipoteza că ai deja câțiva ani de experiență ca voice-over, că ai reușit să aduni câteva proiecte foarte bune pe care să le incluzi în portofoliul tău, că ai deja comunități pe rețele „clasice” ca Facebook, Twitter, LinkedIn, YouTube și Instagram.

Tik Tok, un alt mod eficient de promovare

Astăzi îți voi prezenta un alt mod eficient prin care să te faci remarcat ca voice-over.

Probabil au auzit și tu de Tik Tok, celebra platformă chinezească care a devenit foarte populară în toată lumea. Deși este foarte criticată la nivel mondial pentru felul protejează (sau nu) datele cu caracter personal, foarte mulți oameni au reușit într-un timp foarte scurt să devină populari cu ajutorul filmulețelor scurte publicate pe această rețea.

Dacă ești dintre cei care încă nu au un cont pe Tik Tok, din varii motive, își sugerez să își deschizi unul și îl poți folosi doar în scop profesional. Din observații personale, am remarcat foarte multe situații în care oamenii anonimi, dar buni profesioniști, au ajuns să își schimbe viața datorită conținutului inteligent pe care l-au postat pe această platformă.

Dacă ești un voice-over în căutare de noi contracte, s-ar putea să te ajute și pe tine.

Poți gândi o strategie de conținut, în care să incluzi lucruri pe care le faci foarte bine, pentru a ajunge în atenția publicului și în atenția companiilor.

Există falsa impresie că brandurile importante nu sunt prezente pe Tik Tok. Ei bine, eu îți spun astăzi că această teorie este greșită. Toate companiile importante sunt prezente, într-un fel sau altul.

De ce?

Pentru că aici e acum „marele public”, inclusiv cel cu putere de cumpărare. Cum Facebook-ul era foarte popular cândva, acum lucrurile s-au mutat pe Tik Tok. Nu spun că lucrurile nu se mai întâmpla și pe alte platforme, însă au o pondere mult mai mică comparativ cu 5-6 ani în urmă.

Iată câteva idei de conținut pe care să-l produci pe Tik Tok

Ca voice-over ai căpătat în timp numeroase abilități pe care le poți împărți cu comunitatea ta. De exemplu:

  • Poți face o serie de clipuri în care să-i înveți pe oameni cum să pronunțe anumite cuvinte, arătându-le cum se face.
  • Poți interpreta personaje din desene animate pe care tu le imiți foarte bine, pentru a-i distra și a le trezi nostalgia.
  • Îi poți învăța pe urmăritorii tăi cum să scape de emoții în public.
  • Îi poți învăța tehnici de respirație sau de rostire.

Cu puțină creativitate poți aduce mult conținut relevant, care va funcționa ca un „cârlig” pentru public și pentru potențiali clienți.

 

 

Curs de Voice Over, în 10-11 iunie 2023, la București

 

 

Tabăra Urbană Dicție.ro, 19 iunie – 21 iulie 2023, la București

Foto: Pexels

 

Cinci cărți de dezvoltare personală pe care trebuie să le citești

 

Ajută-l pe cel mic să-și perfecționeze dicția! Fă aceste exerciții alături de copilul tău

 

Alege un curs de dicție

 

Un trainer specializat îți va explica cât de importantă este dicția, cât de mult contează ritmul în care vorbim și cât de cruciale sunt pauzele atunci când vrei să amplifici efectul unui mesaj.

Alege un curs de dicţie de grup sau un curs de dicție personalizat, cu Carmen Ivanov și Mihai Crăciun.

 

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *