Top 5 cuvinte rău analizate

Înainte ca limba română să fie bombardată de franțuzisme și apoi de englezisme, înainte de acestea, pe diverse căi și împotriva oricăror opoziții, au intrat în limba noastră un număr mare de cuvinte de origine latină, care pe de o parte au suplinit unele lipsuri în posibilitățile de exprimare, pe de altă parte au consolidat caracterul romanic al românei.

Mai au și avantajul că, în cea mai mare parte a cazurilor, sunt internaționale, deci ne ajută să înțelegem mai ușor marile limbi de civilizație și permit multor străini să citească ceea ce scriem noi. Bineînțeles, introducerea cuvintelor noi nu merge fără unele neplăceri. Uneori pot apărea confuzii pentru cei care n-au învățat latina. (Puțină Gramatică – Al. Graur)

În ceea ce privește analiza acestor cuvinte, unii, luându-se după asemănarea, reală sau numai aparentă, cu unele cuvinte vechi, ajung la înțelesuri deosebite, dacă nu chiar opuse celor pe care le găsim în latină și în celelalte limbi romanice. Iată exemplele:

TEMERAR

Înrudit la origine cu latinul „tenebrae” (întuneric), se aplică celor care manifestă o îndrăzneală „oarbă”, nerațională. Dar unii îi dau înțelesul de „fricos”, luându-se după verbul nostru „a se teme”, cu care „temerar” nu are nicio legătură etimologică.

MUTUAL

Înseamnă „reciproc” – din aceeași familie, cu două prefixe, l-am moștenit pe „împrumuta”. Se zice deci „ajutor mutual” când fiecare din cei doi parteneri îl ajută pe celălalt. Deoarece seamănă cu „mut” (moștenit și el din latinește, dar din altă familie de cuvinte), auzim spunându-se „Am făcut-o așa, mutual, adică fără să vorbesc”.

FORTUIT

În latinește este „întâmplător” și nu are nimic comun cu „forță”, „forțat” sau neologisme tot de origine latină, dar cu alt punct de plecare. Este deci greșit să se spună „un râs fortuit” cu sensul de „nenatural”.

Ajungem acum la cazuri ceva mai complicate: cuvinte puse greșit în legătură cu unele care au de fapt aceeași origine, dar au sens mult deosebit, fie că același cuvânt avea două accepții, dintre care nu s-a păstrat decât una, fie pentru că în cursul istoriei limbii înțelesul cuvântului moștenit a fost părăsit la noi, adoptându-se unul deosebit. Iată exemple:

SPECIOS

În latinește „species” însemna „înfățișare”, de unde, pe de o parte, „aparență”, de pe altă parte, „strălucire”. Se zice „un argument specios” pentru unul superficial, care încearcă să-ți ia ochii; unii, aducându-și aminte de „spectaculos”, „special”, din aceeași familie, folosesc pe „specios” în loc de „strălucit”, „convingător”.

LABORIOS

„Labor” însemna în primul rând „osteneală” și numai în rare cazuri avea sensul de „muncă”. De aceea derivatul „laborios” înseamnă „care dă multă bătaie de cap”. Vedem totuși că unii critici, vrând să laude pe autor, spun că a scris „o carte laborioasă”, ceea de de fapt înseamnă „obositoare pentru cititor”:

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

🔍🔍🔍 Pentru mai multe capcane lingvistice, accesează categoria:

 CUM E CORECT?