Speranțele se NĂRUIE sau se NĂRUIESC?

Verbele de conjugarea I se împart în două subclase, după o anumită particularitate flexionară care apare la indicativ prezent, conjunctiv prezent, imperativ şi viitorul format cu conjunctivul: 

• verbe cu -ez: a studia (studiez, să studiez, studiază tu, o să studiez)

• verbe fără -ez: a învăţa (învăţ, să învăţ, învaţă tu, o să învăţ)

Unele şi-au creat paradigme paralele (cu şi fără -ez), provocând dificultăţi în alegerea variantei corecte.

Ca la conjugarea I, verbele de conjugarea a IV-a pot urma în flexiune două modele: 

• cu sufixul -esc/-ăsc (a privi, a citi, a hotărî)

• fără acest sufix (a fugi, a veni, a coborî)

Marea majoritate a verbelor s-au încadrat ferm la una din cele două subclase, cum este cazul celor notate mai sus, în paranteză. Altele au oscilat între tipurile flexionare menţionate, generând în cele din urmă o flexiune dublă. Este vorba de verbe cu infinitivul în -/ care au radical vocalic: 

• în u (cele mai multe): a destăinui (se destăinuie/se destăinuieşte)

• în ă: a mormăi (mormăie/mormăieşte)

• în o: a ostoi (se ostoaie/se ostoieşte)

• în ă: a hâşăi (hăşâie/hâşâieşte) 

Se cuvine să facem şi aici precizarea că diferenţa (prezenţa sau absenţa lui – esc) se manifestă numai la indicativ prezent (destăinuie/destăinuieşte), conjunctiv prezent (să destăinuie/să destăinuiască), viitorul format cu formele de conjunctiv (o să destănuie/o să destăinuiască; are să destăinuie/are să destăinuiască) şi imperativ (destăinuie tu/destăinuieşte tu). 

În ceea ce priveşte raportul dintre aceste variante şi limba literară, există aceleaşi trei situaţii menţionate şi cu alt prilej: 

1. Ambele variante sunt acceptate, utilizându-se în variaţie liberă: a dăinui (dăinuie/dăinuieşte), a dibui (dibuie/dibuieşte). 

2. Ambele forme sunt literare, dar fiecare are alt conţinut: 

a îndoi:

• „el îndoaie o sârmă” 

• „el se îndoieşte de justeţea măsurilor luate” 

3. În uz apar amândouă formele, dar literară este doar una, cealaltă fiind considerată regională, arhaică, colocvială, aparţinând exprimării neîngrijite. Dăm, în continuare, o listă a principalelor verbe care ilustrează această situaţie. 

a) Verbe la care literară (corectă) este forma cu -esc: 

• a bănui 
• a dărui 
• a destăinui 
• a drămui 
• a drăcui 
• a fulgui
• a gelui 
• a gâtui 
• a hăitui
• a huidui
• a jelui 
• a mânui 
• a părui 
• a socoti 
• a (se) strădui
• a străjui
• a tăinui 
• a vămui 
• a zeciui

b) Verbe la care literară este forma fără -esc: 

• a bâigui
• a bântui
• a behăi 
• a grohăi 
• a bubui 
• a îngădui 
• a constitui 
• a dezvălui 
• a distribui 
• a mormăi
• a (se) nărui 
• a înlănţui 
• a învălui 
• a lălăi 
• a ronţăi 
• a stărui
• a turui
• a zăhăi 
• a ostoi 
• a zgudui 

Verbul a se nărui face parte, după cum se vede, din această din urmă categorie. Prin urmare, formularea corectă, recomandabilă este prima: Speranţele se năruie. 

Observaţii: 

 Salvarea unora dintre formele respinse este posibilă, cum am mai arătat, prin specializare semantică sau stilistică. Un verb ca „a mântui”, impus cu varianta fără -esc (mântuie), are o întrebuinţare specială în limbajul religios („a salva, a purifica, a vindeca sufleteşte”), care apelează la formele cu -esc (mântuieşte). În felul acesta, verbul respectiv se transferă de la 3b la clasa verbelor menţionate la punctul 2. 

 Izul mai mult sau mai puţin arhaic sau regional al variantelor neliterare pentru verbele de la 3 (a şi b) este valorificat în literatura beletristică pentru efectele sale caracterizante. Utilizarea acestor forme şi în alte stiluri nu este recomandabilă. Întrucât diferenţa literar/neliterar este mai greu de sesizat de către unii vorbitori, acestora li se poate recomanda consultarea lucrărilor normative (dicţionare, îndreptare) în momentele de nesiguranţă, până se vor familiariza cu inventarul formelor corecte. 

 Verbul a trebui este cel mai important (ca frecvenţă, particularităţi sintactice, oscilaţii flexionare) dintre toate verbele încadrabile la subclasa de la 3. Datorită caracterului special şi foarte complex al situaţiei sale, va fi discutat separat.

 Verbele cu infinitivul în î cunosc o încadrare flexionară mult mai fermă. Oscilaţia între modelele cu sau fără -ăsc este prezentă foarte rar (exemplu: a tăbărî – corectă e flexiunea fără -ăsc; ei tabără etc, dar regional apar şi forme ca ei tăbărăsc). 

NOTA BENE! 

  Constatând că, la unele verbe de conjugarea a IV-a, concurenţa dintre formele cu -esc şi cele fără -esc nu a decis încă, prin uz, un învingător, DOOM-2 validează ambele variante. Intră aici verbe ca a destăinui, a huidui, a se strădui, care, de la grupul 3a, trebuie trecute la grupul 1 (destăinuie / destăinuieşte, huiduie / huiduieşte, se străduie / se străduieşte). Aceeaşi variaţie liberă (cu/fără sufix) este recomandată, ca noutate, şi la alte verbe: a biciui, a drăcui, a orbecăi, a zgândări (biciuie / biciuieşte, drăcuie / drăcuieşte, orbecăie / orbecăieşte, zgândăre / zgăndăreşte). 

  Alte modificări: a gâtui se transferă la 3b, grupul verbelor fără -esc (gătuie, nu gâtuieşte); în schimb, a ostoi şi a zăbovi se încadrează la grupul 3a, cu -esc (pstoiesc, zăhăiesc, nu ostoaie, zăhăie). (G. Gruiță – Gramatică normativă)

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

🔍🔍🔍 Pentru mai multe capcane lingvistice, accesează categoria:

 CUM E CORECT?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.