Care este cel mai des folosit PLEONASM de la METEO?

Care este cel mai des folosit PLEONASM de la METEO?

🔍🔍🔍 Pentru mai multe capcane lingvistice, accesează categoria:

 CUM E CORECT?

Definiție

Pleonasmul (din grecescul πλεονασμóς pleonasmos – exces) reprezintă exprimarea unei idei folosind mai multe cuvinte decât este necesar. În funcție de context și de intenție pleonasmul poate reprezenta fie o greșeală de logică sau una de exprimare, fie o figură de stil, îndeplinind același rol ca repetiția retorică.

Conform altor lingviști, pleonasmul reprezintă de cele mai multe ori doar o „stângăcie stilistică”, așa cum este și cacofonia. Cu toate acestea, există și pleonasme admise în limba română (de exemplu, „ani de zile”, „mujdei de usturoi”).

 

Caracteristici

Una dintre caracteristicile definitorii ale pleonasmului este faptul că sensul unuia din cuvintele implicate în secvența de cuvinte este în totalitate inclus în celelalte, ceea ce face ca acest cuvânt să fie, din punct de vedere strict logic, total inutil (exemplu: a avansa înainte).

 

„Au fost anunţate averse de ploaie”, îți sună cunoscut acest enunț? Ei bine, odată cu venirea toamnei, vom auzi la meteo din ce în ce mai des cuvinte precum „ploaie”, „aversă”, „torențial”, „rafală” etc. 
Cuvântul AVERSĂ înseamnă „ploaie torenţială de scurtă durată”, deci putem spunem „ploi torenţiale”. 
VARIANTA CORECTĂ: „Au fost anunţate ploi torenţiale” sau „Au fost anunţate averse”. 

 





📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

 

🔍🔍🔍 Pentru mai multe capcane lingvistice, accesează categoria:

 CUM E CORECT?

 

sursa foto: Pexels


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *