8 sfaturi pentru o voce puternică

8 sfaturi pentru o voce puternică

Vocea este o „unealtă” indispensabilă, mai ales în cazul celor care lucrează în televiziune, radio sau relații publice. Pentru o persoană care este voice-over, de exemplu, nu este doar un mijloc de comunicare, ci și un instrument prețios prin care își câștigă existența.

Din acest motiv, vocea trebuie să fie tratată cu grijă și cu atenția cuvenită. Iată câteva sfaturi pentru o voce puternică și antrenată.

#1 Conștientizează ce poți face cu vocea ta

Pentru a folosi corect vocea, trebuie să știi cum funcționează. La prima vedere pare ceva firesc, mai ales pentru că îți folosești vocea tot timpul.

Cu toate acestea, nu îți poți controla conștient vocea decât atunci când ești familiarizat cu tot procesul prin care se formează sunetele.

Trebuie să știi cum să respiri, cu să îți miști gura și cum influențează corzile vocale fiecare cuvânt pe care îl rostim. Pe scurt, trebuie să conștientizezi ce poți face cu vocea ta.

Util în acest caz este un curs de voice-over.

#2 Încălzirea, la fel de importantă ca la sport

Sportivii au o regulă și un crez important: încălzirea înainte de efort. Mușchii, tendoanele și articulațiile au nevoie de încălzire înainte de efort intens. Același lucru este valabil și pentru voce.

Dacă pornești fără o încălzire corespunzătoare, vocea ta nu va fi la capacitate maximă, lucru care te va afecta pe termen lung.

Exercițiile de încălzire sunt esențiale pentru fiecare element al aparatului fonator: limba, buzele, maxilarul interior, muşchii faciali.

Ai o listă de exerciții pe dicție.ro, dar și în manualul Șase sași în șase saci.

#3 Nici prea tare, nici prea încet

Volumul la care ne folosim vocea în viața de zi cu zi trebuie să fie reglat în funcție de mediul în care ne aflăm. De reținut că extremele sunt de evitat.

Nu ar trebui să vorbești nici prea tare, dar nici în șoaptă. În ambele situații vocea va fi afectată.

Încearcă să te exprimi la un volum mediu, cât mai clar. Exercițiile de încălzire și cele de dicție te vor ajuta să pronunți cuvintele complet și cât mai clar, astfel nu va fi nevoie să ridici tonul, dar nici să vorbești în șoaptă.

Ai grijă de vocea ta! Evită mâncarea prea fierbinte sau prea rece. Șase recomandări utile

#4 Învață să respiri

Respirația este crucială în meseria de voice-over. Momentele în care rămâi fără suflu în mijlocul frazei sunt de evitat, de aceea exercițiile făcute în prealabil sunt vitale. Recomandarea este să respiri din diafragmă.

De asemenea, sănătatea vocală pe termen lung va fi influențată de o respirație defectuoasă.

Un scurt exercițiu pentru respirație: Așază-te confortabil cu spatele pe podea, pe pat sau pe covor. Poziționează-te cu picioarele pe podea și cu genunchii îndoiți (îndreptați în sus). Pur și simplu respiră pentru un minut sau două concentrat pe zona abdominală. De obicei, această poziție favorizează respirația diafragmatică și se poate realiza fără efort.

#5 Atenție la alimentele pe care consumi

Pentru a-ți menține vocea „în formă”, ai grijă la alimentele pe care le consumi.

Evită mâncarea picantă sau alimentele aspre (chipsuri, nuci, alune).

Acestea pot provoca iritații la nivelul gâtului și implicit o alterare a vocii, iar în cazul unui voice-over poate face diferența între o înregistrare impecabilă și una mediocră.

#6 Mai multă apă, mai puțină cafea

Nu uita să te hidratezi. Bea multă apă și păstrează-ți corzile vocale umede. Ar trebui să eviți deshidratarea.

Cafeaua și alcoolul deshidratează corpul, de aceea ar trebui să compensezi cu mai multă apă.

Umiditatea aerului din camera în care lucrezi sau locuiești este, de asemenea, importantă. Este recomandat un umidificator, iar umiditatea ar trebui să fie de aproximativ 30%.

#7 Fumatul, inamicul vocii tale

Fumatul este unul dintre inamicii sănătății și dăunează inclusiv vocii tale. Fumul, inclusiv nicotina și alți aditivi, irită corzile vocale. De asemenea, corzile vocale sunt printre cele mai predispuse părți ale corpului la dezvoltarea cancerului. Fumatul ar trebui evitat de cei care lucrează constant cu vocea.

#8 Nu ignora semnalele corpului tău

Semnele pe care corpul ți le dă nu trebuie ignorate. Atunci când te doare spatele vizitezi medicul. La fel trebuie să se întâmple și când vocea se alterează brusc, într-un mod suspect. Specialistul ORL este singurul în măsură să facă un control și să aplice un tratament eficient.

Vrei să îţi auzi vocea pe reclame? Nou curs de voice-over

Te atrage meseria de voice-over? Vrei să îţi auzi vocea pe reclame? Vrei să lansezi un podcast şi vrei să mai lucrezi la felul în care îţi sună vocea?

Carmen Ivanov (TANĂNANA), Mihai Crăciun și Alex Tuhuț (Kiss FM) te introduc în lumea „vocilor”. Un nou curs de VOICE-OVER, marca Dicție.ro, se desfășoară între 21-22 mai 2022.

Cursul este structurat astfel: 12 ore de învățare dintre care 20% teorie, 80% practică în fața microfonului.

ÎNSCRIERE:

CURS DE VOICE-OVER


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *