5 lucruri bizare despre vocea ta

5 lucruri bizare despre vocea ta

Vocea…ce ne-am face fără ea? Este important să avem grijă și să fim atenți la toate semnalele pe care le primim de la ea. Până la urmă vocea este cartea noastră de vizită. Laringele nu este doar un organ care ajută la producerea sunetelor, iar pentru o voce bună diafragma joacă un rol vital. Iată câteva lucruri pe care nu le știai despre vocea ta:

 

↘ Vorbitul în avion îți poate afecta vocea

Dacă ești cântăreț sau jobul pe care îl ai te solicită din punct de vedere vocal, ar trebui să eviți să vorbești în timpul zborurilor. Gregory Postma, medic, director și vicepreședinte al Centrului Universitar Augusta pentru tulburări de voce, spune că umiditatea aerului din avioane este de aproximativ 8-12%, cam la fel de uscat ca aerul din deșertul din Arizona. Aerul cu foarte puțină umiditate este dur pentru corzile vocale, așa că menținerea vocii la un nivel minim te va ajuta să te protejezi .

 

↘ Nu șopti

Dacă vrei să-ți protejezi laringele sau să eviți vreo afecțiune vocală, nu trebuie să șoptești. S-ar putea să fii tentat să șoptești pentru a-ți păstra vocea în cazul unei laringite, unei dureri în gât, dar acest lucru îți poate deteriora și mai mult corzile vocale. Plus că șoapta presupune mai mult efort decât vorbitul normal. Recomandarea noastră este ori să faci pauză vocală, ori să vorbești la un ton normal cu vocea poziționată în rezonatori, în acest mod nu vei depune mult efort și dacă sunetul este plasat în rezonatori, nu vei leza vocea.

 

↘ Nu țipa la petreceri

Ai vorbit vreodată cu cineva cu căștile la urechi și deodată  ți-ai dat seama că ai început să țipi? Ei bine, nu e chiar vina ta. Jason Galster, senior manager la Audiology Research, spune că toată lumea își ridică în mod natural vocea în medii zgomotoase. Acest lucru este numit efectul Lombard – o schimbare involuntară în voce, ton și  îndurata silabelor atunci când se află în medii gălăgioase.

 

↘ Carisma ta va crește dacă folosești o voce mai joasă

Probabil ați auzit că bărbații folosesc o voce mai joasă atunci când flirtează cu o femeie, dar știați că și femeile fac același lucru în mod instinctiv? Un studiu a constatat că „ambele sexe folosesc o voce mai joasă și manifestă un nivel mai ridicat de excitare fiziologică atunci când vorbesc cu o țintă mai atractivă, de sex opus.” Așadar, data viitoare când vorbești cu o persoană pe care o găsești atrăgătoare, ascultă cu atenție vocea pe care o folosește. Cine știe? Ar putea fi sufletul tău pereche.

 

↘ Roboții nu au nicio șansă, oamenii preferă voci neprocesate

În ciuda studiilor care confirmă faptul că roboții te-ar putea înlocui la locul de muncă, există un lucru pe care roboții și mașinăriile nu îl vor avea niciodată – o voce reală.  Un raport privind tendințele vocale din 2018 a constatat că 93% din 1.000 de persoane chestionate preferă sunetul și vorbirea generată de om în comparație cu cele robotizate. Până în prezent, experții în tehnologie nu au produs încă voci umane autentice.

 

Citește și: „8 trucuri pentru voce cu care vei câștiga respect la locul de muncă


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Vizualizari : 1060

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *