Top 5 figuri de stil mai puțin cunoscute

Stilul de scriere este compus din multe elemente. Dar figurile de stil fac ca operele literare și comunicarea să fie altfel, să ajungă la inima noastră și să ne transmită mai mult decât o simplă idee. Fără folosirea procedeelor artistice, poeziile, de exemplu, ar fi doar niște cuvinte așezate pe hârtie. Chiar dacă nu ești poet, cu siguranță folosești anumite figuri de stil și în conversațiile tale zilnice.

Iată 5 figuri de stil mai puțin cunoscute

➀ Anastrofa

Conform DEX, anastrofa este un procedeu stilistic care constă în răsturnarea ordinii obișnuite a cuvintelor într-o frază. Cu alte cuvinte, este o schimbare a ordinii obișnuite a cuvintelor într-o propoziție, cu scopul de a atrage atenția asupra unui amănunt.

↘Exemple

„Pare-i că din piept de fată cântă o privighetoare.” (Mihai Eminescu – Călin Nebunul)

„Joc de focuri, joc de inimi
Ostenescu-mă să număr.” (Lucian Blaga – Pleiada)

„Te uită cum ninge decembre.” (George Bacovia – Decembre)

➁ Antanaclaza

Conform DEX, antanaclaza este o figură de stil constând în reluarea unui cuvânt, folosit succesiv în alte accepții ale sale. Cu alte cuvinte, reprezintă repetiția unui cuvânt, cu alte sensuri, din motive stilistice.

↘Exemple

„Pui, pui, pui, pui, pui, pui
Vin la sânu-mi să te pui.” (Vasile Alecsandri – Poezii populare)

„Peste drum de pension este ospiciul de nebuni al doctorului Șuțu […]. Vecinii nu știu niciodată cine face gălăgie: nebunii de la pension sau nebunii de la doctorul Șuțu.” (Ion Minulescu)

„La început
A fost cuvântul.
Totodată, el era,
Și purtătorul său de cuvânt.” (Marin Sorescu)

➂ Tmeza

Conform DEX, tmeza este o figură de stil care constă în despărțirea în două a unei unități lexico-gramaticale prin intercalarea unui cuvânt (unor cuvinte) cu care are strânsă relație gramaticală și care ar trebui s-o preceadă ori să-i urmeze imediat. Se aplică, mai ales, în vorbirea comună și desparte o formă flexionară, ca: „duce-vă-ți” (Șt. O. Iosif), „crede-mă-ți” (C. Conachi); uneori se aude și „duceți-vă-ți”. O formă similară o reprezintă construcția „fi-mi-re-ai al naibii”, în care este vorba de infinitivul lung „fire”, tăiat în două de dativul etic „mi”, construcție care nu se poate concepe altfel.

↘Exemple:

„Când nu-și aduc oamenii de semenii lor mai mari aminte.” (Tudor Arghezi)

„Și un capăt poeziei
Și pustiului să pui.” (Mihai Eminescu – Singurătate)

„Deși aveam încă, mărturisesc păcatul,
Să zic câteva vorbe, de Paris răposatul.” (Grigore Alexandrescu)

➃ Calamburul

Conform DEX, calamburul este figură de compoziție realizată cu ajutorul celorlalte figuri (simple) generate de echivocul fonologic și lexical și încadrate într-o mică relatare, al cărei final îl reprezintă o expresie sau un enunț cu efect de poantă. Cu alte cuvinte, calamburul este un joc de cuvinte întemeiat pe echivoc sau pe asemănarea ca formă a unor cuvinte deosebite ca sens. Se mai numește și parahreză.

Acest joc de cuvinte se bazează pe omofonia dintre două sau mai multe cuvinte. Având un efect subversiv, procedeul speculează ambiguitatea contextului: oprește monotonia unui șir de cuvinte și stimulează cititorul, acesta fiind silit să fie atent și, în același timp, circumspect.

↘Exemple

„Ecoul repetă ce spui și ecourile ceea ce n-ai spus.” (Tudor Mușatescu)

„Safta: Știi, a făcut oamenii chef, c-aseară a fost lăsata- secului!”
Eftimița (înseninându-se prinzând limbă, cătră Leonida cu umor): A fost lăsata, secule! (Ion Luca Caragiale – Conu Leonida față cu reacțiunea)

„Banul este un nume rar.” (Mihail Kogălniceanu)

➄ Preterițiunea

Conform DEX, preterițiunea este o figură de gândire frecventă în stilul oratoric, prin care vorbitorul/scriitorul își anunță în mod explicit intenția de a eluda unele aspecte legate de obiectul discursului, fără însă ca această intenție să fie respectată; efectul în enunț este întărit de aparenta reținere, întrucât se atrage, de fapt, atenția asupra fragmentului care ar fi trebuit omis. Cu alte cuvinte, preterițiunea este un procedeu retoric prin care autorul atrage atenția că nu vrea să aducă în discuție un anumit lucru, despre care totuși vorbește.

↘Exemple

„Păzea, să nu te-aștern pe-o filă
Și-n roca unui vers masiv
Să te-ncrustez definitiv
Ca pe-o fosilă!
Păzea, să nu-ți înfig în coastă
O epigramă ca un cui.
Să-ți sparg în cap o odă proastă,
Să faci cucui!
[…]
Să nu-ti arunc în ochi o stanță
Cu versuri mici,
Să nu te ard de la distanță
C-un hexametru ca un bici!” (George Topârceanu – Ripostă)

„Nu voi stărui asupra evenimentelor în care am fost trași prin necesități de forță majoră. Vom trece asemenea sub tăcere atât acțiunea militară la care am participat, cât și acțiunea diplomatică, la care nu ne-a fost dat a lua parte. Am avut ocaziunea de a constata că pericolul negocierilor ne-a fost mai puțin favorabil decât norocul armelor.” (Mihail Kogălniceanu)

„Opt zile am fost azvârlit în grosul de la Văcărești. Nu voi descrie aici modul ilegal cu care mi s-a oferit temnița printr-un simplu mandat de aducere; barbarele piedice, ca nu cumva să-mi pot revedea măcar speriata familie, din sânul căreia mă răpise un funebru cortegiul de poliție, însemnatele daune materiale din cauza întreruperii ziarului etc.etc.etc. Procesul instrucțiunii arată clar și limpede cum singurul motiv al închiderii mele a fost dorința superioară de a desființa prin mijloace indirecte Columna lui Traian sau cel puțin de-a o abate pe nesimțite din calea cea dreaptă prin șicane și prin intimidare…” (Bogdan Petriceicu Hașdeu)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.