Școala TV pentru copii Dicție.ro a împlinit un an

Școala TV pentru copii Dicție.ro a împlinit un an

Școala TV pentru copii Dicție.ro a împlinit un an. A fost un an plin: copii, activități, radio, televiziune, tabere, summer-school, cărți, actorie, zâmbete. A fost începutul unei călătorii frumoase care va continua în același ritm. Școala TV Dicție.ro este o „ a doua casă” pentru cei mici care au fost alături de noi și care s-au distrat pe cinste învățând tainele televiziunii, radio, actorie și dezvoltare personală, munca de echipă, cum să scrii corect, cum să scrii o carte, cum să îți faci strategii în ceea ce privește o competiție și multe altele.

 

↘ Școala TV pentru copii

Prin acest proiect ne propunem să le oferim copiilor posibilitatea de a învăța din tainele televiziunii de la profesioniști, într-un cadru organizat.


Cei mici vor avea ocazia să învețe, prin jocuri și activități atractive, totul despre prezentarea unui jurnal de știri sau a unei emisiuni TV, cu tot ceea ce presupun culisele acestei meserii foarte interesante: vorbitul în public și în fața camerei de filmat, fără emoții, cu dicție, intonație și exprimare corecte, improvizație, actorie, realizarea unei emisiuni de știri sau a unui serial de televiziune.

Am creat astfel un mediu în care copilul se poate dezvolta social și intelectual, jucându-se și învățând în același timp.

Trainerul Carmen Ivanov va diagnostica și rezolva problemele de dicție cu care copilul dumneavoastră se confruntă. Pe parcursul a 60 de minute, trainerul Carmen Ivanov va depista particularitățile de rostire ale copilului dumneavoastră și va propune seturi de exerciții speciale necesare rezolvării acestora.

 

Copii au la dispoziție un sediu modern, localizat într-o zonă ultracentrală a Bucureștiului, care cuprinde săli de clasă și ateliere, platou de filmare cu decoruri complete de știri și emisiuni. De asemenea, studioul este echipat cu camere TV broadcast, prompter, sisteme complete de sunet și lumini, grup de editare video și echipamente radio pentru emisiunile de radio.

Propunem o programă structurată pe cicluri de câte patru săptămani. Astfel, cei mici își vor dezvolta abilitațile și siguranța de sine pentru a aborda filmarea emisiunilor cu dezinvoltură și încredere. Fiecare ciclu de patru săptămâni păstrează structura de bază a programei, dar crește în complexitate.

 

►►► Plan de învăţare

  • Evaluare individuală
  • Suport de curs: Manualul de dicție pentru copii de Carmen Ivanov
  • Exerciții de încălzire pentru vorbitor
  • Exerciții de pronunție
  • Exerciții pentru dificultăți de articulație
  • Optimizarea mecanismelor de articulaţie a sunetelor
  • Aplicații pentru actorie
  • Citire de știri la prompter
  • Prezentare jurnale meteo
  • Realizarea emisiunilor de divertisment TV
  • Realizarea emisiunilor de divertisment radio
  • Citirea știrlor de radio la microfon

►►► Ce facem practic la Școala TV pentru Copii

  • Diagnosticare (evaluare individuală)
  • Exerciții de încălzire a aparatului fonator
  • Exerciții de pronunție, pentru controlul vocii și al intonației
  • Corectarea defectelor de pronunție
  • Tehnici de televiziune pentru participarea la emisiuni de divertisment
  • Prezentare rubrică meteo
  • Prezentare horoscop
  • Citire de știri de televiziune la prompter
  • Gestionarea emoțiilor
  • Pronunția grupurilor de sunete dificile
  • Exerciții pentru corectarea ritmului vorbirii
  • Tehnici de vorbit în public
  • Curs de radio complet – știri și divertisment
  • Exerciții de actorie
  • Interpretarea pe roluri a unuia dintre textele incluse în manualul de dicție pentru copii: „Străfurnica și prietenii săi”, de Carmen Ivanov

Iată un reportaj realizat de un elev al Școlii TV pentru copii Dicție.ro. Pentru a viziona mai multe materiale, ABONEAZĂ-TE la pagina de youtube dicție.ro.

►►► Ce primește copilul tău:

  • Un curs educativ și super distractiv;
  • Traineri din radiouri și televiziuni de top din România;
  • Materiale audio și video înregistrate;
  • Participarea la emisiuni ce vor fi difuzate la televizor;
  • Diplomă de participare la Școala TV pentru Copii.

 

‼‼‼ Un copil care își formează aceste abilități de vorbire va fi mai sigur pe sine, stare care îi va permite să comunice mai bine, să interacționeze mai mult și să acumuleze cât mai multe și mai diverse experiențe. Pentru copiii care urmează cursuri de dicție comunicarea va fi mai ușoară și vor atrage cu siguranță atenția asupra abilităților lor de vorbire. ‼‼‼

 

►►► Am filmat emisiunea Mini Chef și am preprat propria pizza și turtă dulce

►►► Am fost la Radio și am văzut cum arată un studio, cum se desfășoară o emisiune și cum vorbești la microfon

►►► Am realizat o mulțime de filmări printre care „De facto”, „Science Spot”, „Halloween” etc. Pentru mai multe filmări accesează canalul de youtube Dicție.ro

 

↘ Tabăra TV pentru copii Dicție.ro

Am realizat 3 tabere în anul 2019 și începutul anului 2020 – 2 în vară și 1 în iarnă. Cei mici s-au bucurat de ambele anotimpuri și ne-au arătat cum se pot distra și învăța fie că e vară, fie că e iarnă.

Tabăra TV pentru copii este locul în care copilul tău are ocazia să învețe lucruri noi și să-și dezvolte abilitățile de comunicare și vorbire prin diferite metode, tehnici și prin atelierele noastre.  Vor învăța de ce este importantă dicția pentru o comunicare eficientă și o exprimare liberă, cum se realizează un reportaj, care este poziția în fața unei camere. De asemenea, prin atelierele de actorie își vor antrena atenția distributivă, concentrarea, ritmul și vor lucra cu imaginația, se vor pune în diferite situații și vor interpreta personaje.

Pe parcursul taberei copiii vor avea activități de dicție, actorie, televiziune, radio, activități sportive, pictură, drumeții și, desigur, distracție și voie bună. Vor fi realizate filmări cu fiecare copil la activitățile de televiziune și actorie și înregistrări audio la orele de radio.

 

►►► Cum a arătat o zi de tabără

  • Ora 08.00 – Bună dimineața
  • Ora 08.30 – 09:30 Micul dejun
  • Ora 09:30 – 10:00 Atelier de dicție
  • Ora 10:00 – 11:00 Curs de actorie
  • Ora 11:00 – 13.00 Activități diverse: sport, drumeție, pictură, jocuri, jocuri de vocabular
  • Ora 13:00 – 14:00 Masa de prânz
  • Ora 14:00 – 15:30 Odihnă
  • Ora 15:30 – 17:00 Atelier de televiziune: NEWS Quest, reporterie, prezentare TV, prezentare meteo, Prezentare Spectacol, Karaoke Show, etc.
  • Ora 17:00 – 19:00 Program de voie – jocuri, plimbare, sport
  • Ora 19:00 – 20.00 Cina
  • Ora 20:00 – 21:30 Jocuri și activități de interior –board games, mind training

►►► Unde?

În mijlocul naturii, departe de agitația și poluarea urbană, situată într-o poiană numită Cheișoara, la poalele Masivului Postăvaru, străjuită de Munții Bucegi, Cabana Cheile Cetății este gazda noastră din acest an.

Cabana ne pune la dispoziție camere dotate excelent, cu baie proprie și televizoare. Complexul este amenajat cu spațiu de joacă pentru copii, terenuri de sport (fotbal, volei), foișoare acoperite pentru diverse activități, un loc special amenajat pentru foc de tabără și mult spațiu verde. Desigur, avem incluse și cele 3 mese pe zi (mic dejun, prânz și cină).

Dintre toate ofertele și locațiile (pe care le-am vizionat personal la fața locului) aceasta a fost categoric cea mai bună la raportul calitate/preț/siguranță/curățenie/activități/durată.

 

Iată cum a fost o zi din Tabăra TV vara:

Iată cum a fost Tabăra de iarnă Dicție.ro:

 

↘ Summer School

Summer School este locul unde micuțul tău poate petrece jumătate de zi, de luni până vineri alături de trainerii Dicție.ro.

Copilul tău va putea explora subiecte fascinante printr-o serie de activități precum cursuri, jocuri de comunicare, proiecte și ateliere artistice, ateliere de dicție, ore de radio și televiziune în București. Am creat un mediu în care copilul se poate dezvolta social și intelectual, jucându-se și învățând în același timp.

Ce-ați zice dacă într-o zi copilul vostru v-ar face o invitație la lectură: „Mama, tata! Vreți să citiți cartea mea?”. Cu fără pupici este un proiect inedit care a fost început la Summer School Dicție.ro unde elevii s-au manifestat și în această calitate a lor de scriitori… cu un pic de îndrumare din partea coordonatorului de proiect, Carmen Ivanov și a colegilor săi.

În urma programului Summer School 2019, elevii participanți au scris și o carte pentru copii „Cu fără pupici”.

„Cu fără pupici“ este o radiografie a judecății proaspete, a spiritului ludic, a unghiurilor de gândire ale celor peste 50 de mici autori și a căror gândire iese din tipare. „Cu fără pupici“ este cu siguranță o lectură amuzantă care invită să ne reîmprospătam modul (prea) serios în care luăm cu toții câteodată lucrurile.  Cartea este despre modul inocent în care copiii definesc lumea, formulând răspunsuri dintre cele mai neaşteptate la întrebări serioase sau mai puțin serioase.

Și, de asemenea, cei mici au participat la propria lor lansare de carte, eveniment pe care cu siguranță nu îl vor uita și care reprezintă un pas important pentru ei:

Cartea poate fi comandată de pe Paginarium.ro.

 

 

‼‼‼ Nu ne oprim activitatea aici. Imediat ce perioada de criză se va încheia, Școala TV pentru copii Dicție.ro vă așteaptă cu brațele deschise pentru a crea în continuare momente de neuitat, pentru a învăța și a afla lucruri noi și pentru a deveni cei mai buni împreună. ‼‼‼


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *