Reguli și sfaturi de conduită, dicție și exprimare din anul 1900

Vrei să afli care erau aspectele care trebuiau luate în calcul pentru introducerea junilor și a tinerelor în societate în jurul anului 1900? În acea perioadă nu exista atâta tehnologie, așadar când ieșeai în societate trebuia să respecți o anumită conduită, trebuia să te exprimi corect, să fii în pas cu moda. Nu voiai să fii subiect de bârfă pentru mesenii de la Capșa sau pentru gazetele  din vremea aceea. Care erau secretele pe care trebuia să le cunoști pentru a avea prestanță în societate ?

Iată câteva pagini din „codul bunelor maniere” din vremea respectivă. Printre capitole dedicate cuceririi sexului opus (de la modele de scrisori de amor, gelozie, reproșuri) vom găsi și reguli de bună cuviință și maniere elegante. Și… un capitol special pentru dicție. Chiar dacă ne aflăm în anul 1900, dicția se pare că era la fel de importantă ca acum. Mai sunt oare aceste sfaturi de actualitate?

↘ Pronunțare curată, voce sonoră și plăcută

La acea vreme se pare că se cerea „o pronunțare curată, o voce sonoră și plăcută”. Era neplăcut să vezi un bărbat elegant sau o damă frumoasă deschizând gura și să fii dezamăgit „în modul cel mai crud” de felul cum vorbește.

↘ Vocea – organ sonor și melodios

Din păcate, uneori suntem nevoiți să auzim „intonația cea mai ordinară și mai vulgară, o românească pocită și o limbuție nesfârșită”.

Unii întâmpină alte probleme: confundă „interesat” cu „interesant”, „promis” cu „permis”. Alții fluieră și gâfâie, „stropesc cu limba”, vorbesc pițigăiat, bâlbâit, peltic, gângav sau foarte nazal și lungesc cuvintele la infinit.

↘ Corectitudine de vorbire prin studiu sârguitor al limbii materne

Gramatica nu rămâne nici ea lăsată pe dinafară. Dicția, exprimarea, arta conversațională și gramatica vin la pachet. Oamenii erau îndemnați să-și înnobileze gustul și spiritul prin lecturile nenumăratelor capitole ale literaturii românești și, foarte important, să aibă o ascultare activă, să asculte conversațiile dintre persoanele din lumea bună înainte să înceapă să vorbească.

↘ Folosirea celor mai corecte, potrivite și concise expresii

Dacă începeai să povestești ceva, trebuia să eviți orice limbuție sau „beție de cuvinte”, cum spunea Titu Maiorescu. Dacă nu eviți aceste lucruri, riști să plictisești și să superi oamenii pe care îi silești să te asculte.

Trebuia să dai cuvântării tale precizie și „eleganță potrivită”, să-i dai „culoarea plăcută a adevărului și energiei”.

↘ Nu uita să-ți cultivi vocea

Vocea trebuie îngrijită constant. Este instrumentul principal care ne ajută să relaționăm și să ne creăm o imagine bună. Sunetul vocii trebuie să fie lin și plăcut, dar totodată ferm, nu „tărăgăitor” (tărăgănat). Vocea nu trebuie să sară de la „adâncime la înălțime” și invers (obicei care obosește foarte mult urechea).

↘ Exerciții de citire cu voce tare și „lecțiuni de cânt”

Exercițiile de citire cu voce tare și lecțiile „de cânt” sunt cele mai bune mijloace de cultivare a organului vocal. O voce tărăgănată și răgușită va deveni „lină, limpede și sigură” dacă exersezi zilnic, mai ales dimineața.

↘ Silința constantă și zeloasă este încoronată de succes mai devreme sau mai târziu

Istoria ne arară că dacă muncim și ne preocupă și pasionează un subiect foarte tare putem face performanță. Demostene, de exemplu, a „întrebuințat silințe și osteneli” pentru a-și forma și îndrepta vocea care era displăcută și gângăvitoare, așa că nimeni „să nu șovăie dinainte greutăților ce-i cauzează dezvoltarea unui organ imperfect”.

Demostene este unul dintre cei mai renumiți oratori atenieni. Rivalul lui Filip Macedoneanul, acest „prinț al oratoriei” nu părea să fie menit acestei arte, așa că a pornit împotriva sa o luptă înverșunată pentru a-și forma vocea, a-și întări pieptul și a-și controla gesturile. Nu putea să-l pronunțe bine pe R și ridica tot timpul din umeri în timpul discursurilor, ceea ce amuza teribil publicul care nu mai era atent la subiectul principal al speech-ului. După ce s-a sfătuit cu actorul Statyros, acesta a început să declame bucăți lungi de text cu gura plină de pietre, când era furtună mergea pe țărm și începea să vorbească tare în „mugetul valurilor furioase” pentru a se obișnui cu „furtunile” adunărilor populare. Obiceiul de a ridica din umeri a fost îndreptat atunci când s-a poziționat cu umărul sub o sabie cu tăișul foarte ascuțit care îl înțepa de fiecare dată când avea tendința de a ridica din umeri.

Așadar, orice silință constantă și zeloasă a unui om este încoronată mai curând sau mai târziu de succes.

↘ Comunicare cu limbaj neted, curgător, scurt și cuprinzător

Atunci când povestești ceva trebuie să ai un limbaj „neted, curgător, scurt și cuprinzător”. Toate vorbele „late, umflate și echivoce” trebuie înlăturate. Atenție la repetări și cuvinte gratuite care pot deveni un tic, cum ar fi: „așadar”, „cum vă spuneam”, „m-ați înțeles?”. Toate aceste lucruri trebuie evitate cu îngrijire, ca un om care nu dorește să se facă de râs.

↘ Tonul vocii ales în fucție de subiectul discutat

Dacă se discută un subiect vesel, amuzant, tonul trebuie să fie „limpede, puternic și viu”. Dacă se vorbesc lucruri serioase, grave, tonul să fie emoționat și compătimitor. Cuvintele care trebuie accentuate cu un ton mai energic, să fie emise cu căldură și să se arate prin voce și gesticulare că ești convins și pătruns de „înțelesul și însemnătatea celor spuse”.

Așadar, iată câteva sfaturi din 1900 care se mai aplică și după 100 de ani. Dacă cei din acea perioadă nu aveau ocazia să participe la cursuri de dicție, tu ai ocazia.

Înscrie-te ACUM

↘ Curs de dicție personalizat

↘ Curs de dicție și public speaking