Pleonasmul zilei

ANI DE ZILE – conține substantivul „zi” și, în plus, reprezintă unul dintre cele mai frecvente pleonasme ale „zilelor noastre”. Nu este cazul să demonstrăm caracterul pleonastic al acestei structuri, întrucât oricine admite ca anul încorporează ziua, ca subunitate temporală obligatorie, iar atributul „de zile” este total redundant pe lângă un asemenea regent. Mai interesant ar fi răspunsurile la alte întrebări: 

• de ce este atât de frecvent utilizat acest pleonasm?

• cum se explică reacția relativ tolerantă a limbii canonice? 

• până unde poate merge această toleranță?

Utilitatea stilistică ar putea fi un răspuns pentru primele două întrebări. Atributul pleonastic „de zile” este expresia duratei excesive, ca impresie subiectivă a emițătorului:

• De ani de zile tânjesc după mașina visurilor mele.
• Drepturile afro-americanilor din America au fost neglijate ani de zile.
• Nu am mai călcat în cartierul Berceni de ani de zile.
• Ani de zile am fost complexat că eram cel mai scund din echipă.

Cu această conotație durativă, „de zile” intră în sinonimie cu alte alte atribute (mulți, buni etc.), cu care alternează deseori în exprimarea cotidiană:

• Trăiesc de ani buni printre englezi și cred că înțeleg destul de bine cum este construită această societate. 

Așteptarea unui atribut care să marcheze excesul duratei, după substantivul „ani”, este atât de obișnuită, încât absența lui dă impresia că enunțului îi lipsește ceva:

• Despre conflictul nostru s-a aflat abia acum, dar asta se întâmplă de ani.

La polul opus, apare dublul marcaj al aprecierii durative, printr-un adjectiv pronominal cantitativ, căruia i se asociază pleonasmul „de zile”: 

• Documentele au arătat că de mulți ani de zile, chiar de secole, cele două țări se înțeleg foarte bine. 
• Anchetele care s-au derulat pe parcursul mai multor ani de zile au ajuns în sfârșit la un rezultat.

Aici „ani de zile” este superfluu, informațional și stilistic, realizând un PLEONASM NEMOTIVAT. 

Ce se întâmplă însă în enunțurile care conțin pleonasmul „ani de zile”, dar au și un numeral care cuantifică exact durata? Discuția este necesară, dată fiind abundența acestor formulări:

• După un proces care a durat aproape doi ani de zile, a fost în sfârșit găsit vinovatul. 
• Vreme de trei ani de zile, alături de alți membri ai societății, am continuat să-l căutăm pe copilul dispărut.
• A aderat la NATO doar după patru ani de zile.
• Adevărul trebuie spus: hoții de lemn, de 13 ani de zile, acționează aproape nestingheriți.
• Mi-am dat seama că promisiunile pe care mi le tot face de doi ani de zile nu se vor îndeplini niciodată.

Deși pare ciudat la prima vedere, în cazul exprimării exacte a duratei, prin numeral, pleonasmul „de zile” nu e simțit ca inutil, întrucât conține aprecierea subiectivă asupra faptului că numeralul respectiv reprezintă „mult”.

În toate situațiile prezentate până aici, contextul reclama o determinare cantitativă a substantivului „ani”, care putea fi nuanțată, pleonastic, dar cu folos, prin atributul „de zile”. Sunt însă și texte în care aprecierea duratei în termeni de „mult/puțin” nu prezintă interes. În asemenea cazuri, pleonasmul cu „de zile” este absolut inutil și se explică pur și simplu prin automatism, ca o construcție stereotipă:

• Au apărut în ultimii ani de zile anumite fisuri în acel sector al sănătății.

Celelalte unități temporale formate din zile (săptămână, lună) participă în mult mai mică măsură la proliferarea formulei pleonastice pe care o discutăm: 

• De aceea, timp de trei luni de zile, am străbătut țara în lung și-n lat.
• Persoana care va ocupa postul de prim-ministru a fost stabilită de o lună de zile.

Judecând după exemplele prezentate, dar și după atâtea altele pe care le întâlnim în presă, putem afirma că pleonasmul ANI (LUNI) DE ZILE are o acoperire stilistică în majoritatea aparițiilor sale. Există însă și contexte în care nu poate fi tratat cu aceeași îngăduință, reprezentând doar un CLIȘEU LINGVISTIC redundant. (G. Gruiță – Moda lingvistică actuală)