Guinness World Records: cel mai greu exercițiu de dicție din lume

Guinness World Records: cel mai greu exercițiu de dicție din lume

Conform „The Guinness Book of World Records”, cel mai greu („sucitor de limbă”) exercițiu de dicție de tip încurcă-limba din lume este: „The sixth sick sheik’s sixth sheep’s sick”. Cu toate acestea, dacă cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) au dreptate, ar putea exista un nou concurent care poate candida pentru locul „cel mai greu exercițiu de dicție din lume”.

 

Dr. Stefanie Shattuck-Hufnagel și echipa sa afirmă că „pad kid poured curd pulled cold” este cel mai greu exercițiu de dicție de tip încurcă-limba care a fost inventat vreodată. De fapt, este atât de dificil încât, atunci când oamenii au fost rugați să-l repete rapid de zece ori, s-au încurcat, s-au enervat, au încetat să mai vorbească.

Exercițiul de dicție de la MIT, dezbătut și discutat la Fall Meeting of the Acoustical Society of America (San Francisco), a făcut parte dintr-un studiu realizat de echipa lui Stefanie pentru a obține o perspectivă asupra procesului de vorbire al creierului uman. Cercetătorii spun că, dintr-un anumit motiv, când anumite cuvinte sunt rostite rapid împreună, oamenii par să piardă controlul și, cel mai adesea, un sunet pare să-l înlocuiască pe celălalt.

Echipa MIT intenționează să își continue cercetările prin plasarea unor dispozitive mici pe limbile voluntarilor pentru a măsura capacitatea de articulare a cuvintelor. Între timp, cu toții îi putem înnebuni pe oamenii din jurul nostru prin repetarea continuă a unei fraze cu care chiar și cercetătorii sunt de acord că nu are sens.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *