GREIERELE şi furnica sau GREIERUL şi furnica? 

GREIERELE şi furnica sau GREIERUL şi furnica? 

GREIERELE şi furnica sau GREIERUL şi furnica? 

Celebra fabulă a lui La Fontaine este cunoscută la noi sub un titlu care ar da câştig de cauză primei variante (Greierele şi furnica). În schimb, George To- pârceanu, cu poezia „Balada unui greier mic”, pledează pentru formularea a do- ua. Oricum, titlurile amintite atestă existenţa celor două forme de singular (greiere/greier) ale unui substantiv cu plural unic „greieri”. Nu este un caz izolat, deoarece limba română dispune de mai multe substantive masculine care prezintă la singular cele două variante (cu sau fără desinenţa „-e”). Iată câteva dintre cele mai cunoscute: 

  • arbore/arbor 
  • berbece/berbec 
  • brusture/brustur 
  • bulgăre/bulgăr 
  • ciucure/ciucur 
  • fagure/fagur 
  • fluture/flutur 
  • genunche/genunchi 
  • graure/graur 
  • greiere/greier
  • mugure/mugur
  • pieptene/piepten
  • nasture/nastur
  • plasture/plastur 
  • sâmbure/sâmbur 
  • strugure/strugur 
  • şoarece/şoarec
  • tutore/tutor etc. 

Cu câteva excepţii, aceste substantive au rădăcina terminată în consoana „-r”. Sunt cuvinte vechi, marea majoritate, unele moştenite din latină, altele probabil chiar elemente ale substratului dacic. Nu este vorba, prin urmare, de oscilaţia unor neologisme în perioada de adaptare morfologică, ci mai degrabă de nişte modificări apărute în timp, din cauze diverse (în principal, influenţa modelului flexionar care realizează opoziţia singular/plural prin perechea desinenţială „-e/-i”). Coexistenţa celor două forme nu înseamnă automat plasarea lor sub semnul egalităţii, al variaţiei libere. Limba literară a reţinut, de regulă, o singură variantă, cealaltă fiind considerată astăzi învechită, regională, nerecomandabilă. Din acest punct de vedere, substantivele menţionate mai sus se repartizează astfel: 

1. Varianta corectă este cea terminată în „-e”: 

  • arbore 
  • brusture 
  • ciucure 
  • fagure 
  • fluture 
  • pieptene 
  • plasture 
  • sâmbure 
  • strugure 
  • şoarece 

 

2. Varianta corectă este cea terminată în consoană: 

  • berbec 
  • greier 
  • genunchi 
  • mugur 
  • graur 

 

3. Ambele variante sunt acceptate: 

  • bulgăre/bulgăr 
  • tutore/tutor 

 

Observaţii:

a) Răspunsul la întrebarea din titlu este dat prin încadrarea substantivului respectiv la subclasa de la punctul 2. Deci: 

  • Greierul şi furnica au devenit personaje de fabulă.

Fabula lui La Fontaine, tradusă la noi încă din secolul XIX, a răspândit forma „greiere”. Traducerile efectuate mai târziu au păstrat această variantă iniţială, consacrată prin intensa circulaţie a fabulei, inclusiv în literatura şcolară. Acest lucru nu a influenţat decisiv destinul variantei în „-e”, ea fiind respinsă ulterior de limba literară. 

b) Formele paralele (cu şi fără „-e” la singular) apar şi la substantive neutre, deşi mult mai reduse ca număr (pântec/pântece, a doua este corectă; ţărmure/ţărmur – ambele abandonate în favoarea variantei scurte ţărm). 

 

NOTA BENE! 

DOOM-2 legitimează variaţia liberă pentru piaptăn/pieptene (plural piepteni) şi pântec/pântece (plural pântece). Renunţă, în schimb, la dublet în cazul lui tutore/tutor, reţinând doar prima formă (tutore, cu pluralul tutori). (G. Gruiță – Gramatică normativă)

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *