Genul EPIC – definiție și trăsături

DEFINIȚIE

Genul epic cuprinde totalitatea operelor narative în care se relatează fapte, evenimente, întâmplări cu o anumită semnificaţie, puse pe seama unor personaje şi povestite de un narator. Cu alte cuvinte, autorul îşi exprimă indirect sentimentele, ideile, gândurile, prin povestirea unor fapte (acţiuni) şi prin intermediul personajelor.

CARACTERISTICI

Când aveam de-a face cu genul epic inevitabil vorbim despre 3 elemente definitorii: NARATOR, ACȚIUNE, PERSONAJ.

• Un prim argument al apartenenței la genul epic îl constituie faptul că autorul apelează la personaje și la acțiune spre a-și exprima, indirect, viziunea asupra realității transfigurate artistic.
• NARATORUL reprezintă acea instanță literară, acea „voce” prin intermediul căreia se transmit acțiunile.
• ACȚIUNEA este reprezentată de înlănțuirea logică de evenimente prezentată gradat pe momente.
• PERSONAJELE reprezintă și ele o „voce’’, una destul de puternică într-o creație epică deoarece pe seama lor sunt puse întâmplările, ele participă la acțiune și tot ele ne oferă indicii despre celelalte aspecte ale acestui gen.

TIPURI DE NARATOR

• NARATORUL HOMODIEGETIC: relatare la persoana I; (punct de vedere subiectiv).
• NARATORUL HETERODIEGETIC: narator omniscient, omnipresent – relatare la persoana a III-a; (punct de vedere obiectiv)
• NARATOR-MARTOR: relatează un eveniment la care nu participă în mod direct, un eveniment la care a asistat ca „spectator’’ sau despre care a aflat de la altcineva; relatare la persoana a III-a subiectivizată.

MODURI DE EXPUNERE

• Narațiunea – autorul imaginează un șir de întâmplări pe care le înfăptuiesc personajele;
• Descrierea – autorul prezintă sugestiv particularitățile unor peisaje, obiecte, figuri umane;
• Dialogul – autorul imaginează și reproduce conversația dintre două sau mai multe persoane, care devin personaje în opera literară.

CLASIFICAREA PERSONAJELOR

Personajele pot fi clasificate în funcție de diferite criterii:

⇒ după locul ocupat în economia textului:

• principale;
• secundare;
• episodice;

⇒ după criteriul moral (mai ales în cazul basmelor):

• pozitive;
• negative;
• protagoniști: personaje evolutive, puse în slujba binelui;
• antagoniști: personaje negative;

⇒ după trăsătura dominantă, după evoluția pe parcursul acțiunii:

• personaje plate: au o singura trăsătură dominantă;
• personaje rotunde: sunt prezentate în plină evoluție.

DEFINIȚIA ACȚIUNII ȘI MOMENTELE 

Acțiunea (diegeza) reprezintă înlănțuirea logica de evenimente prezentată gradat pe momente. 

• EXPOZITIUNEA: momentul de echilibru inițial al unei opere literare; cuprinde coordonatele spațio – temporale ale operei; reprezintă totodată momentul de introducerea al „actorilor în scenă”; 
• INTRIGA: perturbarea echilibrului inițial ce are ca efect declanșarea evenimentelor; cu alte cuvinte, constă în faptele care determină cursul ulterior al acțiunii și care conturează conflictul;
• DESFĂȘURAREA ACȚIUNII: acțiunile de refacere a stării de echilibru, de recuperare a echilibrului; se acumulează o stare de tensiune epică (conflict literar);  este momentul cel mai extins al acțiunii și prezintă pe larg faptele determinate de intrigă.
• PUNCTUL CULMINANT: punctul de maximă intensitate;
• DEZNODĂMÂNTUL: se înlătură cauza care a dus la declanșarea acțiunii și se caută restabilirea echilibrului, altul decât cel inițial;

Citește și:

Genul LIRIC

Genul DRAMATIC

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.