Erori comise cu bună intenție: O SĂ sau OR SĂ?

Titlul unui articol din Ziarul Financiar spunea că „În Europa de Est dobânzile nu mai urcă, dar nici n-or să scadă prea curând deoarece lupta cu inflaţia va fi lungă.”

Eroarea înlocuirii lui „o să” cu „or să”, la persoana a treia plural, viitor, este din ce în ce mai răspândită, inclusiv în mediile culte sau printre oamenii care aspiră la acestea. Pare ceva inofensiv la prima vedere, dar este considerat greșit. Și totuși, de ce se ajunge la astfel de erori? Care este mecanismul declanșator?

Iată câteva exemple:

• „Pe tine, chiar dacă te arestează, n-or să te poate omorî” (România literară, 2003, nr. 40, 20/2);
• „Eu cred că or să aibă succes aceste trend-uri” (Rev. „22”, 2003, nr. 721, 16/2);
• „Cum or să voteze aceștia?” (Adevărul, 2004, nr. 4236, 6/5);
• „…conduc și or să ne mai conducă” (România liberă, 2003, nr. 4043, 1/3).

Eroarea poate fi considerată o formă hipercorectă, adică o eroare comisă cu bună intenție, dar care confundă regulile. Altfel spus, din dorința de a evita o capcană lingvistică, se cade în alta, de data această una dată adevărată, reală. De frică să nu comită un dezacord imaginar, vorbitorul apelează la o formă care se abate de la sistem. Mulți vorbitori au această obsesie a persoanei a III-a plural, care trebuie neapărat diferențiată formal de persoana a III-a singular.

Întâlnim această situație mai ales la vorbitorii din sud, care uneori sunt ridiculizați pentru regionalisme gramaticale de tipul „ei merge”, „ei mergea”, „ei a mers”.

Așa se întâmplă și în cazul viitorului format cu conjunctivul, unde auxiliarul „o” este invariabil (o să merg, o să mergi, o să meargă – o să mergem, o să mergeți, o să meargă). Inovația cu „or” la plural, persoana a III-a, în locul lui „o”, s-a putut realiza destul de ușor, prin analogie cu varianta familiar-orală a viitorului academic (or merge ei, or fi mers) sau a prezumtivului (or fi învățând, or fi învățat). 

Reamintim că acest tip de viitor are următoarea structură:

auxiliarul invariabil o + conjunctivul prezent al verbului de conjugat: o să merg, o să mergi etc.

De asemenea, o opoziție o/or (singular/plural) se înregistrează, regional, și la perfectul compus (el o fost, ei or fost), așa că modele au existat suficiente.

Indiferent de profilul publicațiilor, de zona geografică în care apar aceste greșeli, de vigilenta redacțiilor, de stilul abordat, OR SĂ rămâne inutil, agramat, și revoltător de persistent. 

Alte exemple: 

• „Mă întreb și eu: ce-or să facă ăia când or să mă vadă?” (Evenimentul zilei, 2003, nr. 3481, 22/1); 
• „Falimentele astea n-or să fie niciodată garanția unei reușite” (Național, 2003, nr. 1966, 12/3);
• „Vorbește cu babele lui, care or să se sinucidă când el nu va mai candida” (Academia Cațavencu, 2003, nr. 50 [627], 11/3);
• „Care Senat? Ăla în care n-or să mai intre ei în vecii vecilor?” (România Mare, 2003, nr. 680, 2/3);
• „Nu cred că or să fie probleme” (Pro Sport, 2003, nr. 1783, 10/1);
• „Pe mine or să mă curețe într-o zi, dar lui n-or să aibă ce să-i facă” (Gazeta Sporturilor, 2003, nr. 4175 , 2/4). 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.