Demostene – De la huiduială publică, la cel mai mare orator al lumii

Deseori când ne gândim la retorică și oratorie ne gândim la Demostene. Asta poate pentru că este considerat și azi cel mai mare orator al lumii. Însă lucrurile nu au stat așa de la bun început: Demostene a fost huiduit de auditoriu, iar discursurile sale au fost considerate niște eșecuri. Dar cum a reușit să-și depășească acestă condiție, de orator submediocru, și în cele din urmă să ajungă unul dintre cei mai mari, dacă nu cel mai mare orator al umanității? Asta în condițiile în care Demostene a trăit în urmă cu mai bine de 2400 de ani, în vremea în care nu avea nici Internet, nici manuale de dicție sau oratorie și nici profesori care să îl învețe tehnici de public speaking.

Dicția lui Demostene

Demostene (384 î.Hr., Atena – 12.10.322 î.Hr., Calauria, Argolida) a fost un om politic atenian, considerat unul dintre cei mai mari oratori greci ai Antichităţii. A îndemnat Atena să i se opună lui Filip II al Macedoniei şi, mai târziu, fiului acestuia, Alexandru cel Mare. Discursurile sale ne oferă informaţii preţioase despre viaţa politică, socială, juridică şi economică a Atenei secolului IV î.Hr. Și tot Demostene a rămas în istorie ca oratorul care a reușit să își depășească singur teama de a vorbi în public perorând la infinit cu voce tare discursuri în fața mării, după ce a fost huiduit de mulțimi la primele cuvântări sau să își rectifice ticul de a ridica din umăr în timp ce vorbea, prin atârnarea unei săbii cu vârful în jos deasupra umărului care se ridica necontrolat.

Astfel a reușit să aibă o ținută impecabilă în fața auditoriului. Tot Demostene a reușit să își repare singur defectul de vorbire – pronunție neclară și bâlbâită – vorbind cu pietricele în gură, dar și recitând versuri în timp ce alerga pe malul mării pentru o respirație diafragmatică perfectă. Mai mult, pentru a se obliga să repete, adesea se închidea într-o peşteră, bărbierit numai pe jumătate de obraz, ca să evite tentaţia de a ieşi în lume, şi-şi pregătea în scris discursurile. Avea nevoie chiar de luni de zile; apoi le repeta în faţa oglinzii, ca să le studieze toate efectele, chiar şi ale mimicii. Totodată, pentru a le putea perora, nu renunţa nici la urlete sau grimase, toate făcând parte din fenomenul discursului (trebuie avut în vedere că în acele timpuri discursurile se țineau în piețe publice și nu existau instrumente de amplificare a sunetului).

Dar în ciuda programului de autoperfecţionare, primele tentative de a vorbi în public în cadrul Adunării Poporului au fost sortite dezastrului.

Publicul a râs de el.

Însă Demostene nu s-a oprit aici: își pregătea argumentele cu mare grijă înainte de orice discurs, avea suficient talent pentru a-şi scrie singur discursurile, ajungând în cele din urmă cel mai mare orator al lumii.

Demostene, logograful atenienilor bogați

Faptul că scria discursuri cu argumente foarte inteligente și persuasive a dus la răspândirea practicii de a angaja un scriitor de discursuri (logograf) care să pregătească discursurile pentru astfel de ocazii.

Talentul demonstrat de Demostene în discursurile împotriva oponenților a fost recunoscut de oamenii înstăriţi ai vremii care aveau nevoie de un logograf. În scurt timp, lucra pentru clienţi bogaţi şi puternici care îl plăteau foarte bine pentru serviciile sale. Astfel şi-a început cariera care a continuat chiar şi în timp ce era puternic implicat în lupta politică împotriva lui Filip II al Macedoniei – în mod oarecum similar cu situaţiile în care avocaţii moderni au şi un cabinet particular pe lângă serviciile prestate pentru stat, asta pentru că în acea vreme, fiecare atenian implicat într-un proces era nevoit să își apere singur cauza. Ca o curiozitate numele oratorului, Demostene, în greaca veche înseamnă “dêmos ‎(δῆμος)” (popor) și “sthénos (σθένος)” (putere, vigoare), ceea ce s-ar traduce cu “puterea poporului”.

Demostene avea obiceiul să gândească noaptea conversaţiile şi discursurile ce urmau să fie ținute în timpul zilei, experimentând diverse replici sau argumente pe care ar fi putut să le aducă în discurs. Excela de fiecare dată când putea să îşi pregătească discursul din timp, dar natura vieţii politice ateniene l-a forţat probabil adesea să îi dea replica unui oponent pe loc. Din nefericire, întrucât toate discursurile care s-au păstrat sunt texte atent redactate, nu se poate determina cât de des vorbea Demostene spontan.

Filipicele

La începutul anului 351 î.Hr., Demostene a ţinut un discurs împotriva lui Filip, aşa numita “Prima Filipică”, prin care a devenit lider al opoziţiei faţă de ambiţiile imperiale ale Macedoniei.

În discursul “Despre pace” ţinut la sfârşitul anului 346 î.Hr., deşi condamna termenii tratatului lui Filocrate, argumenta că acesta trebuia onorat. Între timp, Filip şi-a continuat tactica, stârnind oraşele-stat greceşti, precum Teba şi Sparta, unul împotriva celuilalt. În “A Doua Filipică” din 344 î.Hr., Demostene a replicat că nu ar fi fost niciodată de acord cu Pacea lui Filocrate dacă ar fi ştiut că Filip nu avea să îşi ţină promisiunea.

Timp de aproape 30 de ani, Demostene a coalizat cetăţenii Atenei pentru a se putea opune puterii militare a lui Filip şi a lui Alexandru cel Mare. Discursul lui Demostene “Despre coroană”, apărarea carierei lui, susţinut în 330 î.Hr., a fost numit „cel mai mare discurs al celui mai mare orator din lume“.

Faima sa era atât de mare încât la sute de ani de la moartea sa, atunci când oratorul roman Cicero a ţinut o serie de discursuri în anul 44 î.Hr. împotriva lui Marc Antoniu în circumstanţe similare celor în care Demostene i s-a opus lui Filip, discursurile lui Cicero au fost numite şi ele Filipice. Elevii romani studiau discursurile lui Demostene ca parte a instrucţiei lor oratorice. În Evul Mediu şi Renaştere, numele său a fost sinonim cu elocvenţa, retorica și oratoria.