V. Dăncilă are o predilecție pentru greșeli gramaticale, de geografie, de etichetă sau de… limbă română. Azi a dat-o în bară din nou. A făcut o confuzie, destul de gravă, între „predilecţii” şi „predicţii”, în declaraţia de dinaintea şedinţei de Guvern de astăzi.
Viorica Dăncilă a prezentat date ale Institutului Naţional de Statistică privind creşteri în diferite sectoare economice și a spus că „sunt date oficiale care arată faptul că Guvernul a avut dreptate şi care infirmă, cu argumente incontestabile, predilecţiile opoziţiei, aşa-zişilor analişti sau, mai grav, a unor instituţii publice.”
Conform DEX, cele două cuvinte înseamnă:
- PREDILÉCȚIE, predilecții, s. f. Înclinație, atracție deosebită pentru cineva sau ceva; preferință;
- PREDÍCȚIE, predicții, s. f. (Livr.) Prevestire.
Adaugă comentariu