Cursuri de dicție gratuite pentru copiii de la centrul Autism Voice

Cursuri de dicție gratuite pentru copiii de la centrul Autism Voice

Echipa Dicție.ro vizitează în fiecare vineri centrul Autism Voice pentru a face cursuri de dicție gratuite cu copiii. Centrul Autism Voice are misiunea de a sprijini, prin toate mijloacele și cunoștințele acumulate în anii de experiență, recuperarea și integrarea socială a copiilor cu autism și tulburări de dezvoltare.

În fiecare vineri, timp de două ore, micuții iau parte la atelierul de dicție, unde află ce este dicția, de ce avem nevoie de ea și cât de importantă este aceasta, mai ales în societate. Trainerii care au lucrat cu copiii sunt Irina Constantin (trainer de dicție – Dicție.ro) și Mihai Crăciun (trainer de dicție – Dicție.ro).

 

Echipa Dicție.ro pune preț pe vorbirea corectă și  pe comunicarea eficientă. Pentru a ajunge la rezultate, acest lucru necesită practică, dar este vital pentru fiecare atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere intern, are un impact asupra stimei de sine și te ajută să ai încredere mai mare în tine.

Din dorința de a ajuta comunitatea, vrem să facem un bine copiilor cu autism care nu își permit cursuri de dicție specializate. Vrem să se dezvolte și să se integreze cât mai ușor. La centrul Autism Voice, copiii au făcut cunoștință cu Străfurnica și cu celelalte personaje comice din manualul de dicție pentru copii „Străfurnica și prietenii săi” de Carmen Ivanov.

 

Cei mici au fost foarte încântați și abia așteaptă ora de dicție. Echipa Dicție.ro a mai organizat ateliere de dicție pentru copiii cu o posibilitate restrânsă și suntem mândri să oferim copiilor ocazia de a studia alături de profesorii Dicție.ro


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *