Cum să închei un discurs

Cum să închei un discurs

“Bun. Asta a fost. Aveți întrebări?”. Cam așa își încheie discursul mai toți vorbitorii din zilele noastre.

Nu e nimic rău în a primi întrebări de la participanți sau în a lămuri posibilele confuzii legate de ceea ce ai discutat în discursul tău. Însă, sunt de părere că nu așa ar trebui să se încheie un speech în adevăratul sens al cuvântului. Este ca și când mergi cu mașina pe autostrada cu 100 de kilometri pe oră, totul merge bine și, brusc, rămâi fără benzină. Este prea abruptă această încheiere și lași impresia celor din sală că te simți inconfortabil și că abia așteptai să termini pe ziua respectivă.

MANUALUL DE DICȚIE ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

Nu te gândi acum că trebuie să termini speech-ul cu o poveste specială sau cu o glumă extraordinară, ci doar cu o încheiere. Reia punctele importante ale prezentării, trage concluzii și arată-le oamenilor din sală exact ceea ce vrei de la ei să facă. Abia apoi poți să îi rogi să îți adreseze întrebări în cazul în care au neclarități. Nu termina brusc un discurs, termină cu un sumar, cu o recapitulare. Asta mai ales pentru că toată studiile indică faptul că 25% din informația prezentată se fixează în momentul recpitulării. Așadar, dacă nu dorești ca participanții să plece doar cu câteva impresii, ci să fie lămuriți asupra chestiunilor discutate în timpul speech-ului tău, recapitularea este absolut obligatorie. Desigur, dacă publicul o cere, putem să avem și o sesiune de întrebări și răspunsuri, dar nu obliga publicul să îți pună întrebări, pentru că poate ai fost suficient de convingător și concis, încât i-ai lămurit din prima.

„Aveți întrebări?”

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *