Cum a fost la cursul de Voice-Over – VEZI VIDEO

Cum a fost la cursul de Voice-Over – VEZI VIDEO

Cum a fost pentru mine experiența la cursul de Voice-Over?

Ei bine, în primul rând am avut emoții cu privire la materialul pentru vlog. Mă gândeam ce pot filma la un curs, care se desfășoară într-o singură încăpere, alături de aceiași oameni, timp de două zile! Spre surprinderea, am reușit cu greu să selectez doar aceste cadre, căci experiența a fost foarte plăcută și valoroasă, iar atât momentele interesante cât și cele amuzante au fost mai multe decât poți vedea în vlog! Ocazie cu care salut oamenii foarte faini alături de care am petrecut acest timp! Sunteți super!

Despre curs pot spune faptul că îți schimbă foarte mult percepția despre ce înseamnă voice-over! Eu m-am dus cu o anumită preconcepție despre cum ar trebui să sune o voce de reclamă. Credeam că trebuie să accentuezi multe cuvinte, credeam că trebuie să folosești acea voce ‘’de reclamă’’ care nu pare naturală.

Dar aici vine surpriza! Sub îndrumarea lui Carmen, Mihai și a lui Alex, am înțeles faptul că trebuie să vorbești foarte natural la microfon, faptul că este important să zâmbești în timp ce vorbești, ca să poți transmite o stare de entuziasm și multe alte detalii care m-au făcut să înțeleg ce am de făcut atunci când voi fi vocea unei reclame sau a unui alt proiect.

Iar cel mai important, am realizat faptul că ‘’a fi vocea’’ nu presupune să fii actor, să fii în media sau în alte cercuri similare. Nu se caută doar acele voci grave, pătrunzătoare, ci se caută o diversitate mare de voci, căci fiecare proiect are diferite audiențe și mesaje de transmis.

Așa că, îți recomand cu încredere să participi la cursul de Voice-Over, căci sunt sigur că vei avea parte de o surpriză plăcută! Nu este vorba doar de voce, ci de dicție, de a vorbi în fața oamenilor, de a cunoaște oameni noi, de a descoperi o latură a ta, care, s-ar putea să se facă auzită!

Autor: Alex Grecu


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Vizualizari : 645

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *