Cicero și Stanislavski – despre dicție

Rostirea corectă este nu numai unul dintre mijloacele de exteriorizare a culturii unui om, ci și manifestarea unei obligații sociale, corespunzătoare rostului pe care îl are limba în societate. Oamenii vorbesc ca să se înțeleagă și se înțeleg cu atât mai ușor cu cât exprimarea le e mai clară. O pronunțare neglijentă, pe lângă faptul că nu poate să placă celui care ascultă, constituie și o dificultate a înțelegerii celor spuse.

Cine este Cicero?

Cicero este socotit unul dintre părinții oratoriei antice. În tratatele sale, el face o incursiune în istoria oratoriei antice și o analiză a principalelor curente retorice care aveau adepți în epoca sa (aticismul și asianismul), dezbătând problema formării oratorului și a funcției sale în societate; oratorul ideal (orator summus et perfectus) este, în concepția lui, prototipul omului și cetățeanului desăvârșit, o personalitate complexă.

Așadar, studiul dicției datează de multă vreme. În lucrarea sa, „De oratore”, Cicero spune:

„Dacă nu depinde de noi să avem un glas frumos, de noi depinde însă să-l cultivăm și să-l fortificăm; să studiem toate treptele, de la sunetele grave până la cele mai înalte.”

Cine este Stanislavski?

A fost unul dintre cei mai importanți teoreticieni din istoria teatrului modern. Mai mult, a elaborat o tehnică nouă de joc, precum și un set de principii, procedee și exerciții. Ele formează „sistemul“ lui Stanislavski, iar teoria lui este expusă în lucrarea „Munca actorului cu sine însuși”, al cărei prim volum a apărut în 1938, la scurtă vreme după moartea lui. Partea a doua a lucrării a rămas neterminată.

În bibliografia sa, „Viața mea în artă”, Stanislavski mărturisea neliniștit:

„Privind în urmă am înțeles că multe din metodele mele anterioare de joc sau neajunsurile, cum erau de pildă: ținuta corpului, lipsa stăpânirii de sine, caracterul artificial al jocului, convenționalismul, ticul, tracul, înfloriturile vocale, patosul actoricesc, se ivesc foarte des pentru că eu nu sunt stăpân pe dicție, care îmi poate da ceea ce îmi trebuie și să exprime ceea ce se trăiește interior.

Simțind atât de viu, prin propria-mi experiență, deosebita importanță în arta noastră a unei dicții frumoase și alese, ca unul dintre cele mai puternice mijloace ale exprimării și influenței scenice, în prima clipă m-am bucurat. Însă când am încercat să-mi îmbunătățesc vorbirea am priceput că acest lucru este foarte greu…iată când am înțeles până la capăt că noi vorbim banal și incorect, nu numai pe scenă, ci și în viață; că vorbirea noastră cotidiană, simplă și trivială, este inadmisibilă pe scenă; că a putea vorbi simplu și frumos este o adevărată știință care trebuie să aibă legile sale.”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.