Cele mai răspândite tulburări de vorbire

Prin îmbinarea judicioasă a procedeelor care asigură dezvoltarea generală a vorbirii, în marea majoritate a cazurilor tulburările de vorbire dispar treptat fără o activitate de corectare specială. Există totuși unele cazuri deosebit de persistente care necesită exerciții suplimentare. Măsurile specifice tulburărilor de vorbire se vor lua numai în cazurile în care au fost epuizate toate măsurile educative cu caracter general, fără a se obține rezultatele așteptate. 

DISLALIA

🗣 Dislalia sau pelticia este una dintre tulburările de vorbire cele mai răspândite, reprezentând cca 90% din totalul tulburări tulburărilor de vorbire. Dislalia se caracterizează prin imposibilitatea emiterii corecte a unor sunete. Termenul își are originea în cuvintele grecești „dis” (îndepărtat) și „lalia” (vorbire). În accepția strictă noțiunea ar defini orice abatere de la vorbirea obișnuită. Totuși, în accepția curentă, prin dislalie se înțeleg numai simple tulburări care apar în prezența unei situații relativ normale a funcției semantice sau mnezice a limbajului.

🗣 După gradul de extindere al dislaliei, adică după numărul sunetelor alterate, distingem o dislalie generală sau complexă, în cazul în care majoritatea sunetelor sunt pronunțate defectuos și o dislalie simplă sau parțială când se pronunță defectuos numai anumite sunete. Se distinge o dislalie a sunetelor când sunetele izolate sunt omise, pronunțate alterat sau înlocuite cu alte sunete. În cazul în care sunetul izolat poate fi pronunțat corect dar este omis atunci când este inclus într-o silabă sau într-un cuvânt, defecțiunea se numește dislalie silabică. Dacă sunetul omis se înlocuiește cu altul se folosește și termenul de „paralalie” (para= în loc de).

🗣 În funcție de sunetul afectat dislaliile poartă denumirea specifică de:

• betacism și parabetacism (b, p)
• capacism și paracapacism (c)
• deltacism și paradeltacism (d, t)
• fitacism și parafitacism (f, v)
• gamacism și paragamacism (g, h)
• nutacism și paranutacism (n, m)
• rotacism și pararotacism (r)
• sigmatism și parasigmatism (s, z, ș, j, ț, č)

🗣 În marea majoritate a dislaliilor sunt afectate numai consoanele și foarte rar vocalele. Obișnuit se denaturează mai ușor acele sunete care sunt achiziții mai noi din punct de vedere evolutiv și mai complexe sub aspectul biomecanic al pronunțării.

🗣 În felul acesta este de la sine înțeles că vocalele care, pe lângă simplitatea lor, reprezintă și cele mai vechi sunete, sunt cel mai puțin afectate. Dintre consoane se denaturează mai rar acelea care apar primele în vorbirea copiilor și a căror biomecanică se realizează pe baza mecanismelor elementare înnăscute de respirație și alimentație (m, n, b, h, f, v, t, d, c, g). Sunetele care apar mai târziu în vorbire vor fi mai des afectate și în consecință pot pune în fața trainerilor de dicție serioase probleme.

🗣 Printre ultimele consoane care apar în vorbire sunt șuierătoarele (Ș-J), vibranta (R), africatele (C-G-Ț) și siflantele (S-Z). Pronunțarea acestor consoane deosebit de diferențiate necesită un efort de coordonare neuromuscular mai complex.

🗣 Frecvența cea mai ridicată a dificultăților se înregistrează la consoanele R, Ș-J, C-G, a căror articulare necesită efectuarea unor mișcări mai dificile de ridicare a vârfului limbii spre palat. Spre deosebire de acestea, consoanele S-Z și T, a căror articulare necesită mișcări de îndreptare a limbii spre incisivii inferiori, se pronunță cu mai multă ușurință. Faptul că pronunțarea acestor consoane este posibilă mai de timpuriu decât a consoanelor înrudite Ș-J nu înseamnă că pronunțarea lor se face dintr-o dată corect. Adeseori trec printr-un stadiu mai scurt sau mai îndelungat de pronunțare deformată (de exemplu interdentală – dentală) până la pronunțarea corectă.

🗣 Prin observațiile efectuate asupra evoluției sunetelor vorbirii s-a ajuns la constatarea că pronunțarea unei consoane surde atrage după sine și pronunțarea perechii sale sonore. De exemplu, un S bine consolidat facilitează apariția perechii sale sonore Z; consoana Ș facilitează apariția consoanei sonore J. De asemenea, s-a constatat că dacă consoana S este bine consolidată, atunci și Ț (T+S) apare cu ușurință. Articularea consoanei Ș facilitează consoană Ĉ (T+Ș), iar J facilitează pe Ĝ (D+J).

🗣 În asemenea condiții consoanele africate sau compuse Ț, Ĉ, Ĝ apar în mod spontan fără a necesita efectuarea unor exerciții speciale. În felul acesta, oricât de numeroase s-ar părea dificultățile de formare a sunetelor, acestea se reduc în realitate la pronunția a trei consoane fundamentale R, Ș și Ș. Datorită acestui fapt, în corectarea dislaliilor acestor „sunete de bază” le acordăm o atenție deosebită.

⦿ Curs de dicție personalizat

Cursul complet de dicție îți oferă ocazia de a diagnostica și rezolva cele mai stringente probleme de vorbire cu care te confrunți. Pe parcursul a șase sesiuni dedicate, personalizate, a câte 60 de minute, trainerii Carmen Ivanov și Mihai Crăciun vor depista particularitățile tale de rostire și îți vor propune seturi de exerciții speciale menite să soluționeze problemele de dicție.

• Evaluare individuală;
• Suport de curs: Manualul de dicție „Șase sași în șase saci” – de Carmen Ivanov;
• Exerciții de încălzire pentru vorbitor;
• Exerciții pentru ritm;
• Exerciții pentru volumul vocii;
• Exerciții de pronunție;
• Exerciții pentru dificultăți de articulație;
• Exerciții practice pentru aprofundarea tehnicii lecturii la microfon;
• Tehnici de discurs și moderare;
• Optimizarea mecanismelor de articulaţie a sunetelor: exerciții pentru corectarea vocalei „e”, exerciții pentru diftongul „ea”, exerciții pentru consoanele „s, z” în final de cuvânt, exerciții pentru consoana „s”, exerciții pentru terminaţia „zi”, exerciții pentru consoanele „t-d” finale, exerciții pentru „ce-ge” în final de cuvânt, exerciții pentru „ci-gi” în final de cuvânt, exerciții pentru consoana „l”, exerciții pentru terminaţiile „ni, li”, exerciții pentru consoana „r”, exerciții pentru terminaţia „ri”.

Click AICI pentru a te înscrie și pentru mai multe detalii despre curs

0728855221