Articulări ciudate în limba română – partea I

Articulări ciudate în limba română – partea I

Este tot mai frecvent atestată articularea nedefinită a pronumelui ALTUL:

• „Românii ar fi avut mare nevoie de un act din partea Ministerului italian al Sănătății și de un altul din partea ordinului local al infirmierilor (Adevărul, 2003, nr. 4067, 7/6);
• „Guvernul, medic-călău, zice nu, nu se mai dă Egilok (medicament), ci un altul, cel mai ieftin” (Adevărul de Cluj, 2003, nr. 3828, 15/12); 
• „Trei jandarmi au fost dați afară din M.I. și un altul a fost sancționat” (Timpul-7, 2003, nr. 30 (651), 8/1);
• „Atâta timp cât veți exista, va mai exista o șansă pentru România, afirma un altul” (Evenimentul zilei, 2005, nr. 4039, 5/6).

Exemplele citate până aici cuprind numai forma de masculin a pronumelui nehotărât, dar în aceeași măsură se înregistrează apariții ale variantei feminine O ALTA:

• „Mai apare o persoană care citește horoscopul și o alta care aduce știri mondene” (Național, 2003, nr. 1953, 12/3);
• „Pe lângă problema galeriilor, a apărut și o alta: cea a macaralei” (Adevărul, 2003, nr. 4049, 2/2);
• „PD va pierde o parte din electorat în favoarea PSD și o alta, în favoarea PNL” (Adevărul de Cluj, 2003, nr. 3869, 16/3);
• „O revistă curta un anumit număr de scriitori, o alta, alt grup” (Timpul-7, 2003, nr. 29 (650), 15/2).

Ciudățenia acestei articulări constă în faptul că ea nu are efectul obișnuit, adică substantivizarea pronumelui, așa cum se întâmplă în alte cazuri (un eu poetic, un nimic neglijabil, un tot armonios etc.). Explicația excepției trebuie să aibă în vedere faptul că pronumele nehotărât ALTUL/ALTA, în varianta să adjectivală ALT/ALTĂ, este singurul acceptat într-un context diagnostic al adjectivelor propriu-zise: un alt creștin, exact ca un bun creștin, un fals creștin. Celelalte adjective pronominale sunt refuzate de contextul menționat: * un acest creștin * un celălalt creștin * un însuși creștin etc. Această analogie sintagmatică (adjectivul propriu-zis – adjectivul pronominal alt/altă) a putut facilita compatibilizarea lui un/o cu pronumele nehotărât unul/alta. 

Din acest punct, similitudinea dispare: adjectivul propriu-zis poate fi articulat definit sau nedefinit (leneșul – un leneș; falsul – un fals) și, utilizat singur, este substantivizat. La adjectivul pronominal, cele două feluri de articulare se produc concomitent (un altul/o alta), iar efectele sunt diferite.

Articolul hotărât (-ul, -a) este formant obligatoriu al pronumelui, având și rolul de a distinge forma pronominală de cea adjectivală (alt/altul, altă/alta) și cam atât. Întrebarea este însă ce rol are un/o, de vreme ce altul/alta nu-și schimbă clasa lexico-gramaticală în prezența sa, prezență care, de altfel, este facultativă. Într-adevăr, construcțiile lui altul/alta, cu și fără un/o, funcționează paralel, în variație liberă, pe aceeași pagină de ziar, uneori la același autor:

• „Un om a murit, altul este în stare gravă” (Adevărul, 2003, nr. 4083, 3/2-3);
• „În urma impactului, o persoană a murit pe loc, o alta în ambulanță”(Adevărul, 2003, nr. 4093, 12/4).

Avem de-a face cu un moft lingvistic gratuit?

Se pare că nu. Unii vorbitori ai limbii culte fac deosebirea între altul/alta, cu trimitere la un referent concret, adăugat/opus celui exprimat antecedent (tipul A), și altul/alta focalizat doar pe ideea de diferență (tipul B).

A

• „Monica Bârlădeanu are și un frate pompier și un altul balerin” (Național, 2003, nr. 1910, 12/3-4);

B

• „Scopul urmărit de Marcello Lippi a fost altul” (= „diferit”) (Gazeta Sporturilor, 2003, nr. 4109, 11/2)
• „Necazul este altul” (Adevărul de Cluj, 2003, nr. 3868, 16/3); 
• „Cu toate astea, pentru diplomația românească, problema este alta” (Adevărul de Cluj, 2003, nr. 3867, 3/5).

Pentru modelul A se simte nevoia unei individualizării suplimentare prin un/o, poate tocmai pentru a-l distinge de tipul B, cu o semantică mai mult adjectivală. 

Din punct de vedere cronologic, „un alt frate” l-a precedat, categoric, pe „un altul”. În ambele variante însă, formularea cu un/o reprezintă o inovație a limbii culte. Româna populară preferă și astăzi exprimarea nearticulată: 

• Aici am un frate, acolo am alt frate. 
• Aici am un frate, acolo am altul.

Regula „dublei articulări”

Regula „dublei articulări”a pronumelui altul/alta nu este încă bine fixată, de aceea nu ne putem aștepta prea curând la consecvență în aplicarea ei. E nevoie de timp pentru rafinarea ei înainte de a se impune definitiv ca marcă a limbii literare. Ultima constatare se referă la delimitarea precisă a zonei de aplicare: numai la singular, iar în interiorul acestui număr doar la cazurile nominativ și acuzativ: un altul/o alta, pe un altul/pe o alta (nu * niște alții/altele, * unui altuia, unei alteia”. (G. Gruiță – Norma, uzul și abuzul)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.