6 fraze pe care nu ar trebui să le spui niciodată în timpul unui discurs

6 fraze pe care nu ar trebui să le spui niciodată în timpul unui discurs

Conceptul de public speaking poate fi intimidant pentru unii, terifiant pentru alții și chiar descurajant. De aceea, majoritatea oamenilor nu ajung la stadiul la care să stăpânească vorbitul în public. Chiar dacă ești emoționat, este mai bine să te afișezi încrezător decât să-ți dezvălui adevăratele sentimente. Trucul este să rămâi cât mai calm posibil și să eviți cele mai frecvente greșeli pe care le fac începătorii.

Iată șase fraze pe care nu ar trebui să le spui NICIODATĂ în timpul unei prezentări.

1. „Bună ziua? Mă aude/vede toată lumea?”

O mulțime de vorbitori vor bate în microfon și vor întreba dacă oamenii din spatele sălii îi pot auzi. Dacă vorbești unei public extrem de numeros, există șanse mari ca cineva din departamentul audio să fi verificat deja sunetul. Cu toate acestea, este întotdeauna o idee bună să faci o probă înainte de a merge pe scenă. Nu presupune niciodată că toate echipamentele vor funcționa corect. Vino mai devreme pentru a verifica totul, astfel încât să fii mai bine pregătit.

 

2. „Sunteți acolo? Reflectoarele sunt prea puternice.”

Când ești pe scenă, luminile pot fi aproape orbitoare. Dar oamenii care au venit să te asculte nu trebuie să știe că nu poți vedea pe nimeni în public. Pur și simplu vorbește spre marea de întuneric și fă cea mai bună prezentare posibilă. Schimbă direcția privirii mai des pentru a da tuturor celor din public impresia că te uiți direct la ei. Dar fii atent. Când repeți măsoară scena cu pașii tăi pentru a fi sigur că nu faci mai mulți pași și să cazi în timpul discursului.

 

3. „Mă scuzați, nu prea am avut timp să mă pregătesc.”

Nu începe niciodată prezentarea cu o scuză precum „Abia ieri m-au invitat” sau „Tocmai mi-am revenit după o răceală”. Oamenii care te ascultă se așteaptă să faci tot posibilul, indiferent de cum te simți sau de cât timp ai avut să te pregătești. Dacă nu ai prea mult timp pentru a exersa, alege un subiect care îți este familiar, la îndemână. Dacă nu te simți bine, păstrează-ți calmul și hidratează-te.

4. „În viitor, intenționez să…”

Dacă noul tău produs este încă în proces de fabricare, încearcă să nu spui nimănui. Veștile importante merită așteptarea. Fă un anunț public despre noile tale produse/modele și oferte atunci când sunt gata. Majoritatea oamenilor nu vor să audă despre speranțele tale pentru următorii cinci ani. Vor doar să audă despre ceea ce le este disponibil chiar acum.

 

5. „Ăăăăăăă…”

Când ești buimac și te fâstâcești pe scenă în timp ce vorbești- indiferent dacă te simți nervos, distras – pare ușor să te bazezi pe cuvinte de umplere cum ar fi „ăăă”, „hmm”, „deci”, „ah” sau „așa”, „știți”, „nu?”. Aceste cuvinte pot deveni bariere care ne diminuează credibilitatea și care distrag atenția de la mesajul nostru. Pentru a elimina astfel de cuvinte din vorbire, înlocuiește-le cu pauze. 

 

6. „Scrisul este prea mic. Vă voi citi ce scrie aici.”

O prezentare vizuală plină de cuvinte este plictisitoare. Imaginile captivante, frazele scurte și cuvintele cheie sunt ideale. Încearcă să nu citești diapozitivele pentru public. Toată lumea a venit să te vadă vorbind, să-ți împărtășească ideile, nu să te audă cum citești cu voce tare. Orice elemente vizuale sau elemente de recuzită pe care alegi să le aduci cu tine ar trebui să servească doar pentru a-ți îmbunătăți discursul. Ține minte, tu ești evenimentul principal, nu prezentarea PowerPoint.

 

 

CURS DE PUBLIC SPEAKING

Potrivit unui sondaj de opinie, 41% dintre persoane declară vorbitul în fața unei audiențe ca frica lor cea mai mare. Uitați de spații mici, întuneric, și paianjeni – să vorbești în picioare în fața unei mulțimi este mult mai terifiant pentru majoritatea oamenilor.

La cursul de public speaking înveți cum să îți controlezi această teamă și cum să te simți confortabil atunci când ești pus în situația de a vorbi în public.

Carmen Ivanov (Radio Gold FM) și Mihai Crăciun (Radio Gold FM) îți arată calea către arta vorbirii în public.

Cursul este unul intensiv și este compus din 75% practică și 25% teorie.

 

CURS DE DICȚIE

Cursul complet de dicție îți oferă ocazia de a diagnostica și de a rezolva cele mai stringente probleme de dicție cu care te confrunți. Pe parcursul a șase sesiuni dedicate, personalizate, a câte 60 de minute, trainerii Dicție.ro vor depista particularitățile tale de rostire și-ți vor propune seturi de exerciții speciale menite să soluționeze problemele de dicție.

VINO LA CURS

 

CURS DE VOICE-OVER

Fii tu vocea reclamelor radio-TV! Înscrie-te la un curs de Voice Over! Carmen Ivanov (Radio KISS FM), Mihai Crăciun (PRIMA SPORT) și Alex Tuhuț (Radio MAGIC FM) te introduc în lumea voice-acting-ului. Dacă ai voce, ți-o modelăm și o vom face numai bună de livrat, dacă nu ai, sau crezi tu că nu ai, o vom desface în mii de bucăți și o vom asambla pentru vocea perfectă de reclame radio și TV. Cursul este unul intensiv și este compus din 75% practică și 25% teorie.

 

foto: Pexels


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Vizualizari : 471

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *