5 motive pentru care dicția este cool

5 motive pentru care dicția este cool

Dicția este vitală pentru oricine, fie că vorbim despre mediul organizațional, social, personal etc. Nu înseamnă a scoate sunete și a vorbi cum trebuie. Dicția ne însoțește pe tot parcusul vieții. Este cartea noastră de vizită. Nu este un simplu lucru, este un concept, un mod de viață. Și chiar dacă cei din jurul nostru nu pun atât de mare preț pe dicție, tu urmează-ți inima și lucrează la dicția ta.

 

Literatură de specialitate

Pentru început, vom exemplifica anumiți termini deoarece vor fi prezenți pe parcursul articolului: dicția (dicțiune) reprezintă (1) modul de a pronunța cuvintele, silabele și sunetele și, de asemenea, (2) arta de a pronunța corect și clar un text. Latinescul „dictionem” înseamnă „pronunțare, mod de a vorbi, convorbire, zicală”, dar plaja semantică se extinde la o mulțime de interpretări cum ar fi : stilul, proclamarea, glasul, cuvântarea, afirmația, limbajul etc.

Dicția se referă la vocabular și la stilul de exprimare, stil diferit fiecărui vorbitor, deoarece vocea umană are o rezonanță diferită față de orice altceva în această lume. Într-un sens cotemporan, dicția se referă la arta (și știința) de a vorbi clar, încât fiecare cuvânt și sunet să fie înțeles perfect de către interlocutor. Procesul  de umanizare a fost accelerat, conform specialiștilor din domeniul medicinei și antropologiei prin dezvoltarea limbajului verbal și paraverbal. Datorită acestor tipuri de limbaj putem comunica nu doar nevoi de bază, ci și subtilității, emoții, ironie, bucurie etc. și putem manipula totodată. Pentru a putea stăpâni această artă și pentru a putea activa cu succes în domeniile care implică vorbirea corectă, o persoană trebuie să stăpânească dicția, vocabularul, sintaxa și să știe ce înseamnă pronunția, tonul, timbrul, vocabularul și stilul.

 

#1 Dicția ne ajută să ne facem înțeleși, să fim ascultați și să ne impunem

De când ne naștem, vorbim. Indiferent de situație, vorbirea este vitală. Dar de la o vârstă ar trebui să ne gândim la „cum” mai degrabă decât la „ce” vorbim. Nu este de ajuns să scoatem niște sunete și să-i lăsăm pe cei din jurul nostru să descifreze ce am spus. Dacă vrei să comunici cât mai ușor și să fii ascultat cu atenție, nu-l forța pe cel care te ascultă să facă eforturi să te înțeleagă. Dicția se răsfrânge asupra imaginii tale. Și cu o dicție impecabilă vei fi ascultat cu interes, vei primi feedback bun și nu există riscuri să te afli într-o situație conversațională jenantă.

 

#2 Dicția crește nivelul stimei de sine și al încrederii

Multe studii au arătat că persoanele cu funcții importante, cu venituri peste medie au o dicție corespunzătoare. Dicția nu numai că îți dă încredere în tine, dar te ajută să te impui fie la locul de muncă, fie în societate, fie pe plan personal. O persoană care prezintă defecte de dicție este fie mai retrasă, fie jenată de situațiile conversaționale și, ulterior, le evită, iar nivelul anxietății este crescut. Cu o dicție pe măsură poți evita hărțuirea (bullying), te poți face auzit, iar pe măsură ce exersezi și îți îmbunătățești aceste abilități, nivelul stimei de sine va crește.

#3 Dicția îți va aduce mai mulți prieteni și persoane în jurul tău

Dicția cu siguranță crește nivelul de extraversie și acest lucru te va face mai sociabil, te vei expune mai des situațiilor sociale, vei ști să gestionezi relațiile dintre tine și persoanele care te înconjoară și, inevitabil, anturajul tău se va mări. Așadar, continuă să exersezi și vei observa cum oamenii vor vrea să discute cu tine, să se afle în prezența ta și poate chiar să învețe de la tine.

 

#4 Dicția îți oferă mai multe șanse de a deveni lider

Dicția îți oferă mai multe șanse de a deveni lider. Cu o dicție corespunzătoare și un mod de viață sănătos probabilitatea de a deveni lider este mult mai mare. Cu ajutorul dicției devii mai sigur pe tine, poți transmite mai ușor informațiile și, de asemenea, devii mult mai convingător. Dacă ar fi să conduci o echipă de oameni sau să fii în situația de a fi ales/votat, vei avea mai multe șanse dacă ai o dicție bună și un comportament adecvat. Desigur, nu doar dicția este importantă, trebuie să ai și abilități de lider, să știi să gestionezi situații/emoții, dar dicția te poate propulsa într-acolo.

 

#5 Dicția duce la o comunicare asertivă și un nivel crescut de empatie

Dicția nu înseamnă doar pronunție, înseamnă, de asemenea, comunicare. Și dacă vorbim despre acest lucru, luăm în calcul comunicarea asertivă bazată pe atenție, ascultare și pe găsirea soluțiilor într-un mod pozitiv. Cu o dicție bună poți reuși să fii prezent și să te axezi pe problemă pentru a o rezolva. Dacă nu vei fi înțeles/auzit, nu se poate produce acea legătură între tine și persoana căreia i te adresezi. Nivelul de empatie va crește și nu vei întâmpina obstacole în ceea ce privește înțelegerea, ascultarea, atenția, găsirea soluțiilor optime pentru rezolvarea problemei etc.

Pentru a profita de beneficiile aduse de dicție, este important să exersezi constant (mininum 30 de minute în fiecare zi). Vei observa cu timpul schimbările care se vor produce și cu siguranța vei avea o stare de bine.

 

COMANDĂ ACUM MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” – de CARMEN IVANOV

Într-o lume a comunicării calitatea vorbirii devine deosebit de importantă. Calitatea vorbirii constă în claritatea sunetelor, corectitudinea pronunţiei şi cursivitate. Pentru foarte multe persoane calitatea vorbirii este un aspect deosebit de important în profesia practicată. Tu cât investeşti în imaginea ta?

Manualul de dicție Șase sași în șase saci este singura carte de dicție disponibilă astăzi pe piață. Cartea vă oferă cele mai bune și cele mai noi metode de exersare a elementelor dicției: volumul vocii, ritm, pronunție, tonalitate, respirație și dificultăți de articulație, adaptate la cerințele actuale ale pieței. Totodată, în manualul de dicție Șase sași în șase saci, veți descoperi cea mai vastă culegere de exerciții cu peste 300 de aplicații practice.

 

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *