10 secrete pentru a ajunge elev eminent

10 secrete pentru a ajunge elev eminent

Cu siguranță orice elev vrea să fie de nota 10 pe toate planurile. Acest lucru nu este deloc imposibil, dar necesită muncă, practică și puțină ambiție. Din păcate nu există rețeta perfectă. Și cu toate acestea, există câteva lucruri pe care trebuie să le ai în vedere atunci când vine vorba de educație și învățare.

Iată câteva secrete care te pot pune pe primul loc:

① Fă-ți un plan de învățare

Când vine vorba de lecții, teme, învățare trebuie să avem un program bine pus la punct, altfel va ieși un mare haos. Nu funcționează învățatul într-o oră pentru trei materii. O structură bine pusă la punct îl va ajuta pe copil să-și creeze un „plan de bătălie” și să nu depună un efort atât de mare și nici să se sperie că nu va termina nimic niciodată la timp.

 

② Ia pauză la fiecare 50 de minute

Nu putem învăța încontinuu. Și având în vedere că atunci când învățăm suntem „bombardați” de o cantitate imensă de informație, creierul nostru are nevoie de o pauză atât pentru relaxare, cât și pentru asimilarea noilor informații. Plus că, este foarte interesant să descoperi ce îți mai amintești din lecție/temă/material după o pauză de 10 minute și apoi poți lucra asupra micilor lacune.

 

③ Fă sport

Nu, nu trebuie să te duci cu cartea la sala de forță. Doar că, o viață sedentară nu va ajuta procesul de învățare și există riscul ca cel mic „să se culce pe o ureche”. Sportul ne trezește, ne ține în priză și ne dă acea vitalitate de care avem nevoie. Creierul are nevoie de oxigen pentru a putea lucra cu tine și nu împotriva ta. Poți alerga, poți face plimbări prin parc, puțină încălzire dimineața sau stretching și cu sigurență vei avea mintea mai limpede.

④ Concentrează-te pe teme

Poate știi lecția, dar tema are și ea rolul ei de a ne verifica cunoștințele acumulate și de a fixa anumite informații. Fără teme am ști câteva lucruri la nivel superficial. Nu-ți fie frică de ele. În acest mod vei vedea ce nu ai înțeles, la ce trebuie să mai lucrezi și, cu cât mai multă practică și atenție, procesul va deveni din ce în ce mai ușor. În acest mod poți intui anumite lucruri care te vor ajuta pe viitor.

 

⑤ Recapitulează

Recapitularea reprezintă unul dintre cele mai bune moduri de a reține informația. Nu mental, ci cu voce tare. În felul acesta te vei auzi și pe tine și poți verifica ce funcționează, ce nu funcționează și îți vei exersa și abilitățile de vorbire când vine vorba de un discurs sau o prezentare.

 

⑥ Dormi cât și când trebuie

Poți dormi 10 ore și tot să te simți obosit și epuizat. Contează când dormi. Sunt anumite ore care nu ar trebui sărite. Așadar, în loc să petreacă noaptea învățând, cel mic poate să doarmă începând cu 9-10 seara și apoi să se trezească dimineața să învețe. Este o modalitate mult mai eficientă deoarece dimineața va fi odihnit și mintea va asimila mult mai repede informațiile.

 

⑦ Mănâncă sănătos

Alimentația sănătoasă nu trebuie neglijată. Aceasta ajută atât mintea, cât și corpul. În pauzele dintre lecții/teme nu mânca fast-food sau alimente grase. Fructele sunt indicate deoarece sunt pline de vitamine și îți conferă energie. De asemenea, mâncatul după 8 seara nu este indicat.

 

⑧ Redu timpul petrecut la televizor/telefon

Chiar dacă plăcerea tuturor copiilor este să stea la televizor sau pe telefon, acestea nu ajută deloc, mai ales când vine vorba de învățaț. Nici în pauzele dintre teme/lecții nu sunt recomandate deoarece bruiază și mută atenția de la scopul principal. Și conectându-te la un device imediat după învățare, vei uita jumătate din informație.

⑨ Cere ajutor când nu mai poți continua

Nu este nicio problemă și, cu siguranță, nu este nicio rușine. Sunt momente când nu mai știm ce să facem, avem nevoie de o pauză mai lungă, de odihnă, de informații suplimentare, de o părere din exterior.  Comunică părinților sau profesorilor că te simți depășit. Vor veni cu câteva soluții, vor sta de vorbă cu tine și te vor pune pe drumul ce bun.

 

⑩ Menține interesul pentru lecții

Fă ca unele materii să devină preferatele tale și nu te lăsa până nu ești sigur pe ceea ce știi. Așa vei avea satisfacții de fiecare dată când vei învăța. Dacă găsești ceva care îți place foarte mult, ține-te de acest lucru și poate pe viitor vei face performanță.

 

 


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Vizualizari : 1621

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *