10 lucruri pe care le faci în fiecare zi și care te fac neproductiv

10 lucruri pe care le faci în fiecare zi și care te fac neproductiv

Cu toții vrem să fim mai productivi, să reușim să facem cât mai multe lucruri utile, să rezvolvăm cât mai multe sarcini. Însă pentru a face toate acestea, trebuie să renunțăm la câteva distrageri de care nu avem nevoie și care ne consumă foarte mult timp. În loc să acordăm atenție deosebită lucrurilor nefolositoare, am putea să ne concentrăm mai mult, totul pentru a avea rezultate mai bune.

# 1 Amânarea

Amânarea este considerată a fi hoața de timp. Întârzierea unei acțiuni poate reduce productivitatea. Ideal ar fi ca toate sarcinile tale să fie făcute cât mai repede și la data stabilită de tine. Mai mult decât atât, dacă ai niște timp liber, ar fi bine să te ocupi și de problemele pe care ți-ai propus să le rezolvi mai târziu. Astfel, vei avea mai mult timp pentru tine și nu vei mai fi nevoit să te gândești la eventuale modalități de rezvolvare, asta în timp ce faci altceva.

#2 Rețelele de socializare

Cel mai mare rău din ultimul deceniu, atunci când vine vorba despre productivitate. Tuturor ne place social media. Cu toții vrem să fim conectați cu prietenii noștri și să bârfim. Însă Facebook, Twitter sau alte site-uri de acest gen pot duce la dependență. Au existat studii care arată că, în timp ce încercăm să rezolvăm o sarcină, întreruperea acțiunii ne obligă să o luăm de la început. Creierul nostru se deconectează atunci când îți trimiți mintea în altă parte și necesită timp până când vei reveni la stadiul la care ai lăsat proiectul de care te ocupai. Sfatul meu este să închideți toate căile de comunicare pe Facebook sau alte site-uri și să terminați ce aveți de terminat. Facebook nu pleacă nicăieri, poți intra pe el și după ce ai terminat treaba.

#3 Mâncatul

Nu vă gândiți că nu mai trebuie să mâncați pentru a fi mai productivi. Aici vorbim despre mâncatul corect. Mulți dintre oameni nu țin cont de mesele principale ale zilei și nici de dieta lor. Astfel, creierul și corpul nostru obosesc mult mai repede și simțim starea aceea de moleșeală. Dar dacă reușim să creăm o dietă sănătoasă, putem deveni mai productivi. Dimineața ar fi indicat să consumăm alimente bogate în fibre și proteine, spre deosebire de mâncărurile grase care duc doar la epuizarea organsimului nostru.

#4 Fără planuri

Succesul are la bază un plan. Cu cât îți structurezi mai bine ziua, cu atât aceasta va fi mai productivă. Nu face totul după ureche.

#5 Multitasking

Oamenii au mereu impresia că pot face mai multe lucruri în același timp, însă studiile recente arată că multitasking-ul omoară productivitatea și abilitatea noastră de a învăța ceva. Fă lucrurile pe rând.

#6 Odihnă

Odihna este esențială. Dacă muncești din greu și ești ocupat tot timpul nu înseamnă că ești productiv. Pentru a fi productiv, oferă-i corpului tău odihna de care are nevoie și pe care o merită. Mintea oamenilor a fost creată să ia pauze. Așadar, fă-ți un program stabilit care implică și câteva pauze.

#7 Trebuie să fii perfect

Nu putem fi cu toții perfecți, de fapt nici nu suntem. Poți fi excelent la locul de muncă, însă dacă tânjești după perfecțiune, s-ar putea să îți diminuezi productivitatea. Nu spun că ar trebui să te plafonezi. Este în regulă să ai aspirații, dar nu încerca “să găsești un unicorn.”

#8 Sănătate

Sănătatea este esențială în ceea ce privește succesul tău. Asigură-te că ești bine din punct de vedere fizic, emoțional și mental. Tratează-te atunci când e cazul, ia pauze când simți că ai nevoie, fă exerciții și mănâncă regulat.

#9 Responsabilitate

Acceptă responsabilitățile dacă vrei să devii mai productiv. Dacă ai de realizat o comandă, nu ezita să ceri ajutorul colegilor tăi. Dacă șeful îți spune să te ocupi de un proiect important pentru companie, acceptă fără să stai pe gânduri. Prin acceptarea responsabilității se declanșează un sentiment de împlinire.

#10 Obiective

Obiectivele sunt importante pentru a avea succes. Prin setarea obiectivelor îți impui anumite reguli și un deadline pe care trebuie să-l respecți. Mințile oamenilor adoră termenele limită și target-urile. Dacă obiectivul este îndeplinit la timp, senzația de satisfacție este una incredibilă.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

1 Comentariu

  • Troll Posted 17/05/2015 08:21

    Nici macar un punct nu indeplinesc 🙁 trebuie sa ma apuc serios de treaba.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *