De la nume de persoane la substantive comune

🔤 De la nume de persoane la substantive comune

S-a văzut că, ori de câte ori dispunem de documentația necesară, constatăm că orice nume de persoană are la bază un nume comun, excepțiile fiind atât de rare, încât putem să le trecem cu vederea. Mergând îndărăt pe firul istoriei unui nume de persoană, ajungem întotdeauna la un punct unde cineva a fost numit astfel, pe baza vocabularului obișnuit și pentru a se comunica o anumită idee. Cu timpul, numele se abstractizează, în sensul că pierde legătura de înțeles cu elementele care au stat la bază, și ajunge să nu mai aibă altă valoare decât aceea de a denumi, în chip arbitrar, una sau mai multe persoane.

Se întâmplă, ce e drept mai puțin des, dar se întâmplă, cazul contrar: un nume propriu, în cazul nostru special un nume de persoană, ajunge să fie folosit cu valoare de nume comun; problema a fost studiată și de către lingviști străini cum ar fi italienii Bruno Migliorini și Carlo Tagliavini sau neamțul Rudolf Platte.

🔤 Nume istorice

O primă categorie de exemplu este formată din numele istorice, acestea, la rândul lor, fiind de diferite tipuri. Unele se leagă direct de situație sau de activitatea purtătorilor, ca în exemplele ce urmează:

CROESUS – rege al Lidiei, trecea drept cel mai bogat om din vremea lui, de aceea și astăzi se spune despre un bogătaș că este un „cresus”. 

CAESAR – cognomenul omului politic roman care a instaurat monarhia, a devenit titlul pe care-l purtau urmașii lui, împărații romani. Împrumutat în antichitate, cuvântul a devenit în limba germană actuală „Kaiser” – „împărat”. Dintr-o limbă germanică veche, a trecut în slavă, unde a ajuns să fie pronunțat „țar”, tot cu înțelesul de „împărat”.

MAECENAS – colaboratorul lui Augustus, a atras de partea acestuia pe mulți din scriitorii de valoare ai timpului, pe care i-a încurajat și i-a ajutat din punct de vedere material. De aceea numele lui a ajuns să fie folosit cu înțelesul de „protector al artiștilor”.

Cuvântul TROIAN a însemnat la început „val de pământ”, „întăritură”, și reproduce forma slavă a numelui împăratului roman „Traianus”.

KARL – a devenit celebru prin „Carol cel Mare”. De aici în vechea slavă KRALĬ (cu mici variante de pronunțare cuvântul este folosit până astăzi cu înțelesul de „rege” în toate limbile slave), împrumutat de la slavi în românește (CRAI) și în ungurește (KIRÁLI – rege). Numele germanic „Karl” (care însemna „bărbat”), a devenit în franțuzește CHARLES (citit șárlö), în englezește CHARLES (citit cearlz), în spaniolă CARLOS, în italiană CARLO, în cehă KAREL, în maghiară KÁROLI (citit karoi).

Numele PAZVANTOGLU – numele unui general rebel, de pe la 1800, ai cărui soldați făceau mari jafuri. Înseamnă „fiul paznicului de noapte” (turc. „pazvant”, de origine persană, înseamnă „paznic de noapte”). La noi amintirea lui se mai păstrează în expresia „de pe vremea lui Pazvante…” (uneori cu adaosul: chiorul) pentru a caracteriza ceva învechit, obsolet.

🔤 De la personaj la expresie

Cu cât personajul denumit a jucat în istorie un rol mai important, cu atât mai multe șanse are numele de a dura. Dar rămân uneori pentru un timp mai îndelungat și nume ale unor personaje umile. Când pentru o stare de lucruri nesatisfăcătoare se dădea vina pe un salariat cu rol neînsemnat, se zicea că „Acarul Ion Păun e de vină”. Asta pentru că acum aproape 100 de ani un acar cu acest nume a fost declarat singurul responsabil pentru o catastrofă de cale ferată, care fără nicio îndoială implica răspunderi mai înalte.

🔤 Numele monedelor

Deoarece chipul suveranilor a fost adesea fixat pe monedele lansate de ei, în diverse rânduri monedele au căpătat numele suveranilor: 

un LUDOVIC: traducere a fr. „louis” – 20 franci; de la regii Louis XIII-XVI;

un NAPOLEON: cu aceeași valoare – de la Napoleon Bonaparte;

un BOLIVAR: unitate monetară în Venezuela, după numele lui Simón Bolívar, eliberatorul Americii de sud de sub jugul spaniol.

🔤 Fapte istorice, anecdote și politică

De multe ori faptele istorice se răsfrâng în numele comune prin prisma unor anecdote care pot reprezenta și forme de luptă politică.

În America se numesc TEDDY ursuleții cu care se joacă copiii; este un hipocoristic de la TEODOR și se referă la numele președintelui Statelor Unite Theodore Roosevelt (începutul secolului al XX-lea), mare amator de vânători.

În românește se zice IROZI la „colindători”, apoi, prin exagerare, la „actori mediocri, cabotini”. La bază este regele Iudeei Herodes (în grecește a ajuns să se pronunțe Irodis), care este unul dintre personajele pieselor religioase prezentate în trecut de actori dilatați.

XANTHIPPE – a fost soția lui Socrate și a rămas nume tipic pentru o femeie mărginită și certăreață. Masculinul XANTHIPPOS vine de la „xanthos” care însemna „blond”.

Originea cuvântului GROG (băutură făcută cu rom și cu apă fierbinte) este mai complicată. Amiralul englez Vernon (sec. XVIII) era poreclit Grog pentru că purta o manta făcută din materialul numit „gros grain”. La un moment dat, neavând suficiente rezerve de rom, a ordonat să se dea marinarilor rația îndoită cu apă, iar marinarii, nemulțumiți, au denumit această băutură grog.

Cuvântul SILUETĂ reproduce numele lui Silhouette, care a fost ministru de finanțe al Franței în secolul al XVIII-lea și a făcut o politică financiară de mari economii, iar adversarii săi au început să deseneze pe ziduri chipul lui în negru, făcând astfel economie de vopsea. Acestui fel de desen i-a rămas numele de „siluetă”, după care cuvântul a ajuns să fie întrebuințat și cu înțelesul de „corp zvelt”.

La 1880, un moșier englez, căpitanul Boykott, și-a jignit vecinii de moșie, iar aceștia au hotărât să întrerupă în mod colectiv relațiile cu el. De aici denumirea de BOICOT pentru izolarea unei persoane sau a unei colectivități.

În argoul american GUY (citit „gai”) înseamnă „individ”, „tip”; cuvântul provine de la numele unui oarecare Guy Fawkes, care, la 1605, a încercat să arunce în aer parlamentul englez.

🔤 Numele mitologice

Apropiate de numele istorice sunt cele mitologice:

ATLAS, în mitologia greacă, era un uriaș care purta cerul pe umeri și care era localizat în Maroc, identificat cu munții Atlas. De aici numele comun „atlas”. Unii lingviști sunt de părere că originea cuvântului ar fi puțin diferită: geograful Mercator a numit „atlas” o colecție de hărți pe care a publicat-o la 1595, alegând acest nume în amintirea unui rege legendar al Mauritaniei, Atlas, care ar fi fost amator de astronomie.

DIANA era la romani Zeița Lunii și a Vânătorii. În românește numele a devenit „zână”, termen generic.

HERCULE, prezentat în mitologia greacă drept un semizeu deosebit de voinic, a devenit astăzi nume comun cu înțelesul de „om voinic”.

MEGAIRA era la greci una dintre cele trei furii; de-aici în franțuzește „mégère” – „femeie afurisită”.

MENTOR („îndrumător”) vine de la numele Mentor, pe care, după Odiseea, l-a luat zeița Atena, transformată în personaj uman, ca să-l îndrume pe tânărul Telemac.

VULCAN este la origine numele latinesc al zeului focului, apoi ajunge să însemne „foc”, de unde în sfârșit înțelesul actual. 

🔤 Nume biblice

Altă serie de nume mitologice devenite nume comune își au originea originea în biblie și în credințele creștine:

ADAM – primul om după concepția biblică, apare în expresii ca „de la Moș Adam” ( „de când e lumea”).

BALTAZAR – Biblia vorbește cu ocazia unui celebru ospăț, iar numele lui a ajuns să însemne „chiolhan”. 

BENIAMIN (rom. Veniamin) – fiul cel mic al biblicului Iacob, a devenit în franțuzește „Benjamin” (mezin). 

CAIAFA – numele unui personaj ce are legătură cu condamnarea lui Iisus Hristos (vezi expresia „a trimite de la Ana la Caiafa”) a ajuns, sub forma românească, nume comun: „caiafă” (om ipocrit).

GAȘPAR – numele unuia dintre cei „trei crai de la răsărit”, reprezentând orientul, e folosit astăzi în românește cu înțelesul de „țigan”. 

Ziua de 20 decembrie a fost consacrată sfântului IGNAT și în această zi există obiceiul să se taie porcii pentru sărbătorile de iarnă; de aceea „ignat”, în vorbirea „glumeață”, a ajuns să însemne „ceasul morții violente”, „execuție” (vezi și proverbul „nu se îngrașă porcul la ignat”, „preparativele făcute în ultimul moment nu au eficacitate”). 

De la numele lui IUDA, prezentat ca apostolul care l-a trădat pe Iisus Hristos, avem „iudă” (trădător). 

TOMA – alt apostol care, după poveste, a vrut să pipăie cu degetul rana lui Iisus, ca să se convingă că acesta a înviat; avem expresia „Toma necredinciosul” (om sceptic, care se îndoiește de toate).

🔤 Numele de creații, invenții, concepte

Altă sursă importantă pentru nume de persoane transformate nume comune este domeniul investițiilor, al creațiilor industriale, artistice etc . Adesea obiectul produs, noțiunea stabilită poartă numele creatorului:

în fizică: amper, curie, galvano, ohm, röntgen, volt, watt etc. 

în medicină (boala e numită adesea după medicul care a descoperit-o): basedow, pott, scheuermann etc. 

în arhitectură: mansardă (după numele arhitectului francez Mansard – secolul XVIII-lea)

în aeronautică: zeppelin – un soi de balon, după numele inventatorului german cu acest nume. 

arme și proiectile: 

șrapnel (după generalul englez Shrapnel, pe la 1800);

browning, revolver (după I. M. Browning, din Utah, S.U.A.);

colt, pistol (după Samuel Colt, industriaș american);

mauser, pușcă (după numele a doi frați germani, mecanici); 

maxim, mitralieră (după numele inventatorului englez sir Hiram S. Maxim);

Krupp, tun (după numele fabricantului renan CKrupp).

🔤 Fabricant versus fabricat

Adesea un produs capătă numele celui care îl fabrică, iar în regimul capitalist, de obicei, fabricanții își popularizează singuri numele în felul acesta. 

Automobile: 

BUICK și FORD – S.U.A.; 

CITROËN – Franța; 

ŠKODA – Cehoslovacia (ceh. škoda înseamnă „pagubă”; în română se citește „școda”); 

apropiat ca înțeles este și PULLMAN – vagon de lux – după numele industriașului american care l-a lansat.

Alte producții: 

MACADAM – un fel de pavaj, după inginerul Scoțian Mac Adam; 

MACINTOSH – un fel de impermeabil, după chimistul britanic Mac Intosh;

MACFERLAN – un fel de pardesiu larg, după exploratorul englez Mac Farlane (pronunțarea corectă este „mac farlăn”, dar de pronunțarea greșită nu suntem noi răspunzători, căci ne-a venit din franțuzește);

GOBELIN (pronunțat goblen) – un soi de țesătură, după numele unui țesător francez;

GEORGETTE (pronunțat jorjet) – numele unui voal, după numele unui croitor parizian;

BATISTĂ – numele unei pânze, din fr. „batiste”, iar aceasta de la „Baptiste” (pronunțat „batist”), numele unui fabricant din Cambray (în secolul al XIII-lea); 

ȘTRAS – fals diamant, după numele giuvaergiului Strass din Strasbourg (secolul al XVIII-lea).

🔤 Nume „de mâncat”

RENGLOTA – un fel de prună, își trage numele de la fr. reine Claude (pronunțat renclòd) „regina Claudia”, regina Franței, moartă la 1524;

SANDVICI – vine de la numele unui nobil englez (al IV-lea conte de Sandwich, în secolul al XVIII-lea), căruia i se aduceau sandvișuri la masa de joc ca să nu fie silit să întrerupă jocul pentru a merge să mănânce. 

cafeaua cu rom se numește la noi MARGHILOMAN, după numele unui politician din jurul anului 1900. 

diverse prăjituri poartă nume de personaje cunoscute: Joffre (mareșal al Franței), Take Ionescu, Știrbei etc., fără să se poată spune cu exactitate cu ce ocazie au fost stabilite.

🔤 Nume provenite din opere literare

Am ajuns în sfârșit la numele provenite din operele literare. Când personajul e bine conturat și când numele e bine ales, acesta devine adesea caracteristic pentru calitățile și, mai ales, pentru defectele unui tip de oameni, se transformă în nume comun (poate ajunge să fie scris și cu inițială minusculă). 

se vorbește astfel de NESTORUL științei noastre (după Nestor din Iliada, bătrân sfătos); 

un om cu gărgăuni cavalerești este un DON QUIJOTE (după personajul cu același nume al lui Cervantes);

un îndrăgostit romantic este un ROMEO (după Shakespeare);

un bărbat care trece de la o femeie la alta este un DONJUAN (după „Don Juan” al lui Molière); 

despre un zgârcit spunem că e un HARPAGON (numele pe care Molière l-a dat avarului său și care, de altfel, este la origine un cuvânt comun grecesc: „cârlig cu care se apucă obiecte pentru a le trage”);

despre un ipocrit zicem că e un TARTUFFE (tot după Molière).

În romanul lui Eugène Sue – Les mystères de Paris -, mult citit în secolul trecut, apare un portar pe care-l cheamă PIPELET; de aici, în franceza pariziană, „pipelet” a ajuns să fie folosit ca nume comun în loc de „portar”. 

Într-o șansonetă franțuzească din secolul trecut apare un jandarm numit PANDORE. De atunci, în vorbirea pariziană, „pandore” înseamnă „jandarm”. 

Este bine cunoscut și la noi GAVROCHE, eroul lui Victor Hugo, după care astăzi se zice în franțuzește „gavroche” pentru un băiat parizian, cam fără căpătâi, dar deștept și spiritual.

Într-un vodevil jucat la Londra (pe la 1850) apare o familie irlandezi bătăuși cu numele HOOLIGAN (se pare că o astfel de familie cu acest nume exista efectiv la Londra) și de aici cuvântul HULIGAN, folosit în Anglia, apoi în Rusia și de-acolo împrumutat în diverse alte țări.

De la Caragiale ne-au rămas o serie de astfel de nume, de exemplu CAȚAVENCU, PRISTANDA, TIPĂTESCU. Revistele umoristice din trecut au popularizat numele MITICĂ pentru cel care face glume proaste, iar un cunoscut cântec a fixat pe MARINICĂ în rolul de codaș în muncă, după cum poveștile din trecut au apoteozat pe Ileana Cosânzeana.

🔤 De la OM la ANIMAL

Numele de oameni ajung să fie caracteristice și pentru unele animale: 

În franțuzește RENARD înseamnă „vulpe” din cauza romanului, mult citit în evul mediu, în care personajul principal este un vulpoi, botezat Renart (din germ. Reinhart: ragin – „sfat”, hard – „tare”), iar vechiul cuvânt care însemna vulpe în franțuzește, GOUPIL, a dispărut aproape fără urmă. 

În românește, MOȘ MARTIN este URSUL (poate din cauză că se plasează „ziua ursului” la sărbătoarea Sfântului Martin);

VASILICĂ se numește capul de porc cu care se umblă la urat în ziua de Sfântul Vasile.

🔤 Anecdote și rime

În multe cazuri, așa cum s-a văzut și din câteva exemple citate până aici, numele de persoane este atras și de o rimă. 

Exemple din franceză:

C’EST JUSTE, AUGUSTE – „e adevărat, August”;

TU PARLES, CHARLES – „mai vorbești, Carol” (adică: cred și eu); 

À LA TIENNE, ETIENNE – „în sănătatea ta, Ștefane” (înțelesul real e aproximativ „tronc, Marico”); 

T’AS TORT, TOTOR – „te înșeli, Victore” (în cazul lui Totor – pentru Victor -, ca alte nume franțuzești: acest nume nu este scurtat, în realitate silaba primă a fost suprimată, apoi, printr-un procedeu adesea utilizat de copii, silaba rămasă este repetată);

De asemenea există zicători ca RESTER GROS JEAN, COMME DEVANT – „a rămâne (nea) Ion, ca mai înainte”, adică a eșua într-o întreprindere.

Exemple din română:

Mai vine Drăguș la căuș – ai să mai ai nevoie de mine 

Moș Ene pe la gene – somnul 

Una mie, una ție și-una lui Popa Ilie – împărțeală uniformă

Să vorbească și nea Ion, că și el e om – când cineva se amestecă într-o discuție și spune prostii

Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda – e totuna 

Hopa, Mitică, cum îl pui, el se ridică – numele unei jucării păpușă cu centrul de greutate la fund, așa încât se întorcea întotdeauna cu capul în sus.

Bravo ție, Nastasie 

Nici nu-i pasă de Năstasă, de Nichita, nici atâta (Ion creangă – Dănilă Prepeleac) 

Ori Stan, ori căpitan – se spune când cineva riscă totul pe o carte. 

Sunt și cazuri inverse, când numele atrage la rimă un cuvânt al limbii comune: „Ilie cu pălărie” sau „Ilie cu tichie”.

🔤 Alte derivate

CAMELIE – floare adusă în Europa de călătorul Kamell (în secolul al XVIII-lea);

DALIE – floare numită după botanistul suedez Dahl care adus-o din Mexic (în secolul al XVIII-lea), numită și GHERGHINĂ, după numele profesorului rus Gheorghi;

FILIPICĂ – discurs violent, având ca model cuvântările ținute de oratorul grec Demostene contra regelui Filip al Macedoniei; 

IEREMIADĂ – văicăreală (de la profetul Ieremia);

MALAGAMBIST – om îmbrăcat excentric, (de la celebrul dirijor Malagamba);

MARIVODAJ – (din fr. marivaudage) conversație prea rafinată și superficială, de la scriitorul Marivaux;

NICOTINĂ – substanța care se găsește în tutun, numită după francezul Nicot, care a adus totul în Franța în secolul al XVI-lea;

PRALINĂ – un fel de bomboană, după numele mareșalului du Plessis-Praslin, al cărui bucătar a inventat-o;

SAVARINĂ – prăjitură care poartă numele lui Brillat-Savarin, gastronom francez de la începutul secolului al XIX-lea;

PATEFON – (din fr. „pathéphone”), format de la numele fabricanților francezi, frații Pathé;

SAXOFON – după inventatorul instrumentului, Adolphe Sax din Bruxelles (în secolul al XIX-lea);

Nu poate fi vorba de o listă completă a numelor de persoane folosită ca nume comune, căci această listă e nesfârșită. În fiecare an, în fiecare zi aproape, apar exemple noi, dintre care cele mai multe nu durează mai mult decât timpul necesar pentru nașterea lor. De altfel, în oarecare măsură, aceeași este situația și pentru numele de persoane în general: ele se primenesc necontenit, astfel că nimeni nu și-ar putea lua sarcina de a le cuprinde pe toate într-o expunere de felul celei prezente. Suntem mulțumiți deci să prezentăm problemele care ni s-au părut mai importante, cu exemple care pot interesa și pe cititori. (Nume de persoane – Al. Graur)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.