Vin RÂNDUNICILE sau vin RÂNDUNELELE? 

Titlul ne duce cu gândul atât la versul eminescian „Vezi, rândunelele se duc” (care sugerează că a doua variantă este cea corectă) cât și la proverbul  „Cu o rândunică nu se face primăvară”. Adevărul este că cele două perechi („rândunea/rândunele” şi „rândunică/rândunici”) au, pe ansamblu, o circulaţie aproximativ egală în româna actuală.

Dar se pare că singularul şi pluralul au un statut distribuţional diferit. Se conturează astfel, în limba literară, un fel de paradigmă mixtă, rezultată din dominanţa distribuţională a celor două numere: 

A. rândunică – rândunici 

B. rândunea – rândunele 

C. rândunică – rândunele 

În cazul prezentat, interpretarea pare a fi uşor forţată, precum şi soluţia de viitor a unui hibrid de tipul C. Există însă în limba română multe alte perechi de cuvinte, mai ales diminutive aflate în relaţie sinonimică, la care procesul de constituire a paradigmei mixte este mult mai avansat, la câteva fiind chiar încheiat. Soluţia cea mai frecventă, obişnuită, este cea sugerată de schema prezentată mai sus: este reţinut fie singularul, fie pluralul. Putem vorbi despre un fenomen de mixare a formelor de singular (A/B), corelate însă cu un plural unic (B): 

A. rămurică – rămurici 

B. rămurea – rămurele 

C. rămurică/rămurea – rămurele 

Iată câteva exemple:

• bucăţică/bucăţea – bucățele
• floricică/floricea – floricele
• găurică/găurea – găurele
• lingurică/lingurea – lingurele
• minciunică/minciunea – minciunele
• purcică/purcea – purcele
• scândurică/scândurea – scândurele 
• surcică/surcea – surcele
• ulcică/ulcea – ulcele
• viţică/viţea – vițele

• boneţică – bonețele
• măturică – măturele
• nepoţică – nepoțele
• păpuşică – păpușele
• ţăndărică – țăndărele
• zărzărică – zărzărele

Observaţii: 

a) Cuvintele precum singularul „zărzărea” sau pluralul „măturici” mai pot fi atestate în graiurile locale sau în limbajul familiar. Ele sunt, oricum, în afara normei literare. 

b) Există şi cazuri în care cei mai mulţi vorbitori preferă varianta în „-ea”: „purcea”, „surcea”, „rămurea”, „ulcea”, „viţea”. N-ar fi exclus ca până la urmă aceste forme să se impună în exclusivitate, evitând soluţia paradigmei mixte (exemplu „ulcea – ulcele”). 

c) Iată câteva excepţii:

păsărică—păsărici/păsărele 

d) Se produc inovaţii în sistemul morfematic românesc: unele morfeme lexicale (sufixele derivative „-ică” şi „-ele”) devin morfeme gramaticale, pentru a realiza opoziţia singular/plural („-ică/- ele”): „nepoţică/nepoţele”. Acest lucru se întâmplă şi la câteva neutre: 

• plâns – plânsuri 
• plânset – plânsete 
• plâns – plânsete 

e) Fenomenul flexiunii mixte se manifestă şi la adjective:

• bunicică/bunicea – bunicele 
• curăţică/curăţea – curăţele 
• hărnicică/hărnicea – hărnicele
• mititică/mititea – mititele 
• puţintică/puţintea – puţintele 
• singurică/singurea – singurele 
• cuminţică – cumințele 
• frumuşică – frumuşele
• niţică – niţele
• urâțică – urâțele 

NOTA BENE!

■ Substantivul „scândurică/scândurea — scândurele” este considerat în DOOM-2 ca fiind deja în faza a II-a („scândurică – scândurele”), astfel că forma „scândurea”, pentru singular, nu mai este înregistrată. 

■ Aceeaşi soluţie este dată pentru, adjectivele „bunicică – bunicele”, „puţintică — puţintele”, „subţirică — subţirele”; singularele în „-ea” („bunicea”, „puţintea”, „singurea”) sunt considerate depăşite, abandonate de limba literară. 

■ DOOM-2 menţionează, de fiecare dată, şi forma de genitiv-dativ singular a substantivelor/adjectivelor „mixtate”, formă identică, până la articol, cu cea de plural (ex.: „nepoţică”, „nepoţelei”, „nepoţele”, „nepoţelele”). (G. Gruiță – Gramatică normativă)