Top 3 termeni învechiți de origine turcă

Limba română contemporană păstrează în varianta sa colocvială, dar și în stilurile cele mai permisive, beletristic, publicistic etc., o serie de expresii, în a căror componență identificăm o terminologie de origine turcă, pătrunsă de cele mai multe ori prin intermediul limbii populare, cu forme și mai ales cu sensuri obscure pentru vorbitorul de azi, dar cu o semantică bogată și o mare expresivitate în contextele în care se inserează. Dintre acestea, o parte sunt total uitate, altele rămân grație unor texte literare de inspirație folclorică, în fine un număr însemnat de turcisme este semnalat în expresiile colocviale, a căror origine ne este necunoscută de obicei. (C. Enică – Termeni învechiți)

Iată o serie de termeni învechiți de origine turcă – constituenți ai frazeologismelor actuale:

AȘ!

Vine din turcescul „hâșa” („de de unde!”, „nicidecum”) și e înregistrat fie singur, fie în expresia „ei aș!”- „nu zău”. Mai mulți cercetători, printre care și Al. Graur, îl consideră creație expresivă, unul din multele exemple de frazeologisme rimate ale limbii române. Originea sa turcească este indubitabilă, cu atât mai mult cu cât limba turcă însăși uzitează foarte des expresiile rimate, în cazul nostru identificându-se cu „aș baș”, în care baș” are rolul de a amplifica negația:

După același tipar au fost create mai multe turcisme compuse, pătrunse ca atare în limba română, printre care „adam babadam”, „aman zaman”, „ala bala”, „ceat pat” etc. Originea expresivă, onomatopeică, a acestor cuvinte nu se poate susține cât timp ele sunt identificate nu numai în română, ci și în limbile de origine, cu aceeași formă și același înțeles.

 

DAMBLA

Vine din turcescul „damla” (apoplexie). În română are două sensuri principale: „boală” sau „pasiune”, „viciu”. Cu primul sens este înregistrat frecvent mai ales în limbajul popular: „lovit de dambla”. Cu semnificația din cea de-a doua serie sunt înregistrate mai multe exemple: „… să te grăbești să-ți faci damblaua” (Fănuș Neagu)

 

GIGEA

Vine din turcescul „cici” (nostim, drăguț, simpatic). De unii lingviști este considerat creație expresivă din limbajul copiilor, bazându-se pe frecvența mare a termenului în comunicarea infantilă. Alte dicționare neglijează însă cuvintele cu aceeași rădăcină existente în turcă și desemnează realități cu aceeași semnificație: „gigim” (țesătură orientală), „gingirlie” (cafea cu caimac) sau compusul „gigi- bigi” devenit la noi „bigi-bigi”, a cărui semnificație originară este „cu formă frumoasă”. Literatura cultivă mai ales în stilul ironic acest cuvânt:

  • „…Două fete din Agigea/ Amândouă taregGigea…” (Mircea Cărtărescu)

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *