Tipuri de rimă. Ce este rima?

Le auzim încă din primii ani de viață, la școală, în poezii. Unele ne amuză, altele ne inspiră, iar altele fac creațiile poetice cu adevărat desăvârșite. Ce sunt rimele și de ce reprezintă așii din mâna poeților?

Ce este rima?

Rima reprezintă identitatea sunetelor la sfârșitul a două sau mai multe versuri, începând cu ultima vocală accentuată. Constă în a face să coincidă (fonic) silabele de la sfârșitul a două sau mai multe versuri. Această potrivire începe cu ultima vocală accentuată. Când rima este imperfectă, ea poarta numele de asonanță. În această situație, se potrivesc ultimele vocale ale versurilor și, aproximativ, consoanele.

Cu alte cuvinte, rimă se referă la o suprapunere sonoră, deci omofonia ultimei (ultimelor) silabe accentuată (accentuate) de la finele a cel puţin două versuri: „De trei zile-ncoace/ Gura nu-i mai tace,/ Iarba nu-i mai place.”

Rima, împreună cu ritmul şi măsura versului, contribuie la crearea muzicalităţii unei opere.

 Clasificare

Din punct de vedere al strictei versificații:

rima perfectă (rima bogată): era socotită cea care includea şi omofonia consoanei anterioare vocalei accentuate, de tipul sufe-rinţi/pă-rinţi, poate/ne-poate, soare/prin-soare, împă-rat/cumpă-rat etc.

Din punct de vedere al întinderii rimei – numărul silabelor omofone:

rima masculină (monosilabică) – cor/cobor/institutor;

rima feminină (bisilabică) – rară/amară/financiară;

dactilică sau proparoxitonă (trisilabică) – glorie/ istorie, babele/slabele etc. (Rima în epigramă – Elis Râpeanu)

Din punct de vedere al amplasării rimei:

rimă împerecheată (aabb)

„Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt…” (Mihai Eminescu)

rimă încrucişată (abab)

„Nu-l credeam așa de prost
Să ia-n spate pe oricine…
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe și pe mine!” (G. Topârceanu)

rimă îmbrăţişată (abba)

„Ai avea și vreun copil

Care, poate (idiotul!),

Ar fi semănat în totul

Cu-acel tată imbecil.” ( G. Topârceanu)

monorima (notă de monotonie) (aaaa)

„Cei ce se cinstesc din plin

Uită de-un proverb latin:

Adevărul e în vin,

Iar minciuna în scrutin”.

rimă rară

„Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă

Tresărind în cercuri albe,

El cutremură o barcă.”

„Încarcă” este verb, iar „barcă” este substantiv. Rima evidențiază dinamismul tabloului descris.

 Funcțiile rimei

• metrică (parte componentă a metrului ce determină ritmul poetic);
• eufonică (valoare sonoră, muzicală);
• organizatorică (determină organizarea textului în strofe);
• semantică (accentuează sensul versurilor);
• estetică (sensibilizează receptorul).

Rima este cea care grupează versurile în strofe, indicând și sfârșitul versurilor. De cele mai multe ori, cuvântul rimă este și cel mai important din versul respectiv.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.