Ți-e frică de lumina reflectoarelor? Iată cum să schimbi modul în care gândești

Ți-e frică de lumina reflectoarelor? Iată cum să schimbi modul în care gândești

Frica de a vorbi în public este cea mai comună fobie. A depășit cu mult frica de moarte, de păianjeni sau de înălțimi. Frica de bază este judecata sau evaluarea negativă a altora. Anxietatea vorbirii în public este considerată o tulburare socială.

Ce faci în momentul în care creierul parcă îngheață? 

S-ar putea să te simți oribil dacă se întâmplă asta chiar în mijlocul discursului. Publicul va uita de obicei repede orice mic incovenient. Majoritatea oamenilor sunt concentrați pe ei înșiși. Repetă-ți în minte: „am făcut față unor situații mai dificile și mai provocatoare înainte”. Nu te lăsa prins/ă în acel gol, în acea gaură neagră. Mergi mai departe, fă o mică pauză, folosește-te de materialele pe care le ai la îndemână, fă o paralelă cu un alt subiect etc. Pentru a combate „sindromul creierului înghețat” e nevoie de cât mai multe acțiuni.

 

Lasă trecutul în trecut

Nu insista asupra aspectelor negative, asupra incidentelor. Te-ai împiedicat, te-ai bâlbâit, ai strănutat? Tot ce am enumerat până acum este perfect uman, nimic extraordinar. I se poate întâmpla oricui. Concentrează-te pe ceea ce poți învăța din aceste experiențe. Nu evita oportunitățile de a crea o amintire mai pozitivă.

 

Perfecționismul nu va ajuta

Stabilirea unor standarde de neatins pentru a susține un discurs fără pată crește anxietatea. Un discurs perfect nu este posibil. Ar trebui să-ți propui să faci tot posibilul, să transmiți exact informațiile necesare, să faci publicul să se simtă bine, să plece cu ceva în minte de la prezentarea ta în loc să-ți dorești să fii perfect. Nu uita: contează PROCESUL nu SUCCESUL!

 

Tăcerea este de aur

Fii confortabil cu tăcerea exersând-o în conversații. Ceea ce pentru noi se simte ca o eternitate, s-ar putea să nu se simtă la fel pentru public. Tăcerea nu reprezintă ceva rău. A exersează să tolerezi disconfortul liniștii te va ajuta pe viitor. Puterea pauzelor într-un discurs este extrem de mare și va face ca informațiile pe care le furnizezi să fie te impact.

 

Evitarea situațiilor care te sperie

Cu cât eviți mai mult ceva de care îți este frică, cu atât mai mult va crește în intensitate în mintea ta și îți va fi din ce în ce mai teamă. Și cu cât evităm mai mult, cu atât ratăm oportunitatea de a obține informații de ce anume declanșează anumite lucruri, când anume de întâmplă, contextul, de ce se întâmplă asta etc. A te cunoaște din ce în ce mai bine este extrem de util în orice domeniu ai activa.

 

Descoperă și tu personalitatea vocii tale și hai la un CURS DE PUBLIC SPEAKING!

Curs de Dicție și Public Speaking

Potrivit unui sondaj de opinie, 41% dintre persoane declară vorbitul în fața unei audiențe ca frica lor cea mai mare. Uitați de spații mici, întuneric, și păianjeni – să vorbești în picioare în fața unei mulțimi este mult mai terifiant pentru majoritatea oamenilor.

La cursul de public speaking înveți cum să îți controlezi această teamă și cum să te simți confortabil atunci când ești pus în situația de a vorbi în public.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *