Repetarea complementului în limba română

O particularitate a limbii române este folosirea a două complemente care reprezintă același obiect. Întâlnim astfel fie unul substantiv și un pronume, fie două pronume. De fapt nu e vorba numai de o reluare, ci și de o anticipare, căci pronumele neaccentuat, care e în plus, poate fi pus și după substantivul sau pronumele accentuat, și înaintea lor: „l-am citit pe Eminescu” sau „pe Eminescu l-am citit”, „pe el îl cunosc” sau „îl cunosc pe el”.

Motive pentru această dublarea a complementului sunt desigur mai multe; iată unul singur: uneori, ca să accentuăm complementul, îl punem la începutul propoziției, dar, dacă nu-l reluăm, el poate fi înțeles ca subiect. Când zicem „cearta a curmat discuția”, ascultătorul înțelege că „cearta a pus capăt discuției”, pe când dacă zicem „cearta a curmat-o discuția” e clar că „discuția a pus capăt certei”.

Alteori, tot pentru accentuare, se pune la urmă substantivul sau pronumele accentuat: „l-am întâlnit pe el” (nu pe altcineva); în această situație anticiparea este obligatorie, numai un necunoscător al limbii române ar putea spune „am întâlnit pe el”. În alte cazuri, repetarea e facultativă, putem să spunem „îl însoțesc pe un prieten” sau „însoțesc pe un prieten”.

Trebuie apoi făcută o diferența între complementul pus înaintea predicatului și cel care e pus la urmă. Astfel, spunem obligatoriu „franceza o cunosc”, dar e corect „cunosc franceza”, fără posibilitate de repetiție (numai dacă facem o pauză înainte de substantiv și accentuăm verbul putem zice: o cunosc – franceza). Pe de altă parte, când complementul e după verb, el poate fi anticipat numai dacă e precedat de prepoziția PE, deci putem spune „îl mângâie pe copil”, dar nu „îl mângâie copilul” (căci s-ar putea lua „copilul” drept subiect).

„Unora li se pare distins să evite repetiția, de exemplu zic „mângâie pe copil”. Neputând totuși zice „omul pe care am întâlnit” (căci ar fi o construcție străină pentru limba noastră), înlocuiesc PE CARE cu CE și zic (afectat, după părerea mea) „omul ce am întâlnit”; însă cum verbul e la persoana a 3-a se produce o confuzie: în formula „omul ce a întâlnit copilul”, care e subiectul și care e complementul? Dar dacă, în unele situații, repetiția este obligatorie (nimeni nu va zice „mie place” în loc de „mie îmi place”), de ce să facem acrobații pentru a o evita în altele?” (Puțină Gramatică – Al. Graur)

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.