Repetarea complementului în limba română

Repetarea complementului în limba română

O particularitate a limbii române este folosirea a două complemente care reprezintă același obiect. Întâlnim astfel fie unul substantiv și un pronume, fie două pronume. De fapt nu e vorba numai de o reluare, ci și de o anticipare, căci pronumele neaccentuat, care e în plus, poate fi pus și după substantivul sau pronumele accentuat, și înaintea lor: „l-am citit pe Eminescu” sau „pe Eminescu l-am citit”, „pe el îl cunosc” sau „îl cunosc pe el”.

Motive pentru această dublarea a complementului sunt desigur mai multe; iată unul singur: uneori, ca să accentuăm complementul, îl punem la începutul propoziției, dar, dacă nu-l reluăm, el poate fi înțeles ca subiect. Când zicem „cearta a curmat discuția”, ascultătorul înțelege că „cearta a pus capăt discuției”, pe când dacă zicem „cearta a curmat-o discuția” e clar că „discuția a pus capăt certei”.

Alteori, tot pentru accentuare, se pune la urmă substantivul sau pronumele accentuat: „l-am întâlnit pe el” (nu pe altcineva); în această situație anticiparea este obligatorie, numai un necunoscător al limbii române ar putea spune „am întâlnit pe el”. În alte cazuri, repetarea e facultativă, putem să spunem „îl însoțesc pe un prieten” sau „însoțesc pe un prieten”.

Trebuie apoi făcută o diferența între complementul pus înaintea predicatului și cel care e pus la urmă. Astfel, spunem obligatoriu „franceza o cunosc”, dar e corect „cunosc franceza”, fără posibilitate de repetiție (numai dacă facem o pauză înainte de substantiv și accentuăm verbul putem zice: o cunosc – franceza). Pe de altă parte, când complementul e după verb, el poate fi anticipat numai dacă e precedat de prepoziția PE, deci putem spune „îl mângâie pe copil”, dar nu „îl mângâie copilul” (căci s-ar putea lua „copilul” drept subiect).

„Unora li se pare distins să evite repetiția, de exemplu zic „mângâie pe copil”. Neputând totuși zice „omul pe care am întâlnit” (căci ar fi o construcție străină pentru limba noastră), înlocuiesc PE CARE cu CE și zic (afectat, după părerea mea) „omul ce am întâlnit”; însă cum verbul e la persoana a 3-a se produce o confuzie: în formula „omul ce a întâlnit copilul”, care e subiectul și care e complementul? Dar dacă, în unele situații, repetiția este obligatorie (nimeni nu va zice „mie place” în loc de „mie îmi place”), de ce să facem acrobații pentru a o evita în altele?” (Puțină Gramatică – Al. Graur)

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *