RATA și MOBRA. Branduri comuniste care au devenit substantive (Partea a II-a)

RATA și MOBRA. Branduri comuniste care au devenit substantive (Partea a II-a)

„Am venit cu rata…” sau „Fac naveta cu rata” – Probabil că ai auzit una dintre aceste expresii măcar o dată, inclusiv în ultimii ani. Termenul de „rată” a devenit sinonim pentru deplasarea cu mijloace de transport în comun, ca autobuzul și microbuzul.

Cuvântul, ca multe altele, își are originea în comunism. Deși au trecut peste 30 de ani de la Revoluția din 1989, românii păstrează mulți termeni „inventați” pe atunci. Vorbim mai ales de numele unor branduri care s-au transformat în substantive comune, în ciuda avalanșei de mărci străine care au împânzit societatea după anul 1990.

Într-un articol anterior publicat pe Dicție.ro ți-am spus poveștile unor branduri celebre ca Eugenia, PECO și Brifcor.

 

Citește și: Top 3 branduri comuniste care au devenit substantive

 

Astăzi, îți prezentăm detalii despre alte mărci comuniste ajunse substantive și folosite chiar și de persoane care nu au trăit regimul comunist.

RATA – Regia Autonomă a Transportului cu Autovehicule

Deși termenul de „rată” este mai puțin folosit comparativ cu alți termeni precum „peco”, „eugenia”, „dero” sau „alimentară”, este în continuare imprimat în mințile românilor care și-au trăit o bucată din viață în perioada comunistă.

Înainte de ’89 se făcea naveta cu RATA, care la fel ca CFR, era o companie controlată de stat. RATA era o abreviere pentru Regia Autonomă a Transportului cu Autovehicule, care avea ca obiect de activitate cursele între anumite localități.

„Ratele” erau tot mașini produse în România comunistă: mai exact modelele Roman Diesel.

Conceptul de „rată” a fost atât de prezent în viețile oamenilor încât, astăzi, la peste 30 ani de la Revoluție, este încă folosit.

Foto: YouTube/Mașinistul

DERO – DEtergenți ROmânia

Deși brandul DERO nu a murit, fiind prezent pe piață și în 2022, românii încă se referă la detergenți (mai ales la cei pudră) cu denumirea de „dero”.

„Am fost să cumpăr dero” – poate însemna că persoana în cauză a cumpărat orice altă marcă, nu automat „Dero” – brandul.

Este un alt exemplu de marcă apărută în comunism, în anul 1966 mai exact, care s-a transformat în substantiv de-a lungul timpului.

La fel ca ARO, denumirea DERO este o abreviere: DEtergenți ROmânia.

Foto: etimpu.wordpress.com

MOBRA – MOtoretă BRAșov

Și brandul comunist „MOBRA” s-a substantivizat după 1989, iar unii oameni folosesc încă termenul, referindu-se cam la orice fel de motocicletă.

MOBRA s-a născut în anul 1971, fiind o marcă autohtonă de motociclete. Numele era legat de localitatea în care fusese construită fabrica de producție, mai exact la Brașov, unde se afla întreprinderea Metrom.

De fapt, MOBRA chiar asta însemna: MOtoretă BRAșov.

Modelele frabricate au fost 50, 50 Super, Hoinar și mopedul Mini.

 

Foto: Wikipedia

Tabăra de Televiziune de iarnă pentru copii, 03-08 ianuarie 2023

Vă invităm în Tabăra TV pentru copii, organizată de Dicție.ro în perioada 03-08 ianuarie 2023 la Bușteni, județul Prahova.

Sunt doar 32 de locuri disponibile în această tabără.

Pe parcursul taberei vom avea activități de dicție, actorie, televiziune, radio, activități sportive, jocuri de iarnă, pictură, drumeții și, desigur, distracție și voie bună. Vor fi realizate filmări cu fiecare copil la activitățile de televiziune și actorie și înregistrări audio la orele de radio.

Ce cursuri te așteaptă în această toamnă

Pentru toamna anului 2022, Dicție.ro ți-a pregătit o mulțime de cursuri. Ai probleme cu un anumit sunet, vrei să-ți lucrezi vocea și să cunoști tainele voice-overului, ai emoții atunci când ții o prezentare, vrei să-ți vezi copilul la TV?

Sunt disponibile cursuri de voice over, lecții personalizate de dicție, de public speaking și mediatraining.

Găsești mai multe detalii pe Dicție.ro

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *