Pleonasm Digi 24: „Turcia donează gratuit”

Pleonasm Digi 24: „Turcia donează gratuit”
🔍🔍🔍 Pentru mai multe capcane lingvistice, accesează categoria:
 CUM E CORECT?

Avem nevoie să fim informați, așadar avem nevoie de știri. Dar trebuie să mai facem o precizare: avem nevoie de știri adevărate, coerente și scrise corect din punct de vedere gramatical. Așa cum citim miile de statusuri de pe rețelele sociale, de multe ori accesăm articole, știri, publicații. Ce ne dorim este o informație corectă și reală.

O nouă zi, o nouă greșeală sau mai bine zis un nou pleonasm. Conform DEX, „a dona” înseamnă „a face o donație, a dărui un bun”. Nu putem dona cu bani, cel mult putem face o donație în bani.

 Definiție

Pleonasmul (din grecescul πλεονασμóς pleonasmos – exces) reprezintă exprimarea unei idei folosind mai multe cuvinte decât este necesar. În funcție de context și de intenție pleonasmul poate reprezenta fie o greșeală de logică sau una de exprimare, fie o figură de stil, îndeplinind același rol ca repetiția retorică.

Conform altor lingviști, pleonasmul reprezintă de cele mai multe ori doar o „stângăcie stilistică”, așa cum este și cacofonia. Cu toate acestea, există și pleonasme admise în limba română (de exemplu, „ani de zile”, „mujdei de usturoi”).

 

 Caracterizare

Una dintre caracteristicile definitorii ale pleonasmului este faptul că sensul unuia din cuvintele implicate în secvența de cuvinte este în totalitate inclus în celelalte, ceea ce face ca acest cuvânt să fie, din punct de vedere strict logic, total inutil (exemplu: a avansa înainte).

 

Exemple

Iată o listă cu unele dintre cele mai supărătoare pleonasme care ar trebui evitate cu orice preț:

❌ în curs de desfășurare, în curs de pregătire − ✅ în desfășurare, se pregătește

❌ un site de internet − ✅ un site

❌ procente cuprinse între 5 și 10 la sută − ✅ procente cuprinse între 5 și 10/cu valori cuprinse între 5 și 10 la sută

❌ pentru a putea fi observabil − ✅ pentru a putea fi observat/pentru a fi observabil

❌ averse de ploaie − ✅ averse

❌ dar, în schimb − ✅ dar sau în schimb, una din ele

❌ softuri IT − ✅ softuri

❌ conform înțelegerii convenite − ✅ conform înțelegerii la care s-a ajuns

❌ pe fondul conjuncturii actuale − ✅ în conjunctura actuală

❌ telefoane la prețuri foarte ieftine − ✅ telefoane la prețuri foarte mici/telefoane foarte ieftine

❌ prețul gazelor s-ar putea ieftini cu… − ✅ prețul gazelor ar putea scădea cu…/gazele s-ar putea ieftini cu…

❌ rămâneți în continuare − ✅ rămâneți

❌ va mai continua − ✅ va continua

❌ și-a adus aportul − ✅ a contribuit

❌ cu prilejul aniversării a X de ani − ✅ cu prilejul sărbătoririi/împlinirii a X de ani

❌ drept pentru care − ✅ drept care

❌ alocuțiune scurtă − ✅ alocuțiune și atât (conform DEX, alocuțiune = scurtă cuvântare)

❌ conducere managerială − ✅ conducere

❌ a ecraniza un film − ✅ a ecraniza o carte (cartea, nuvela etc. pot fi ecranizate)

❌ mijloace mass-media − ✅ mass-media sau mijloace de informare în masă

 

🔍🔍🔍 Citește și:
15 pleonasme întâlnite în limba română

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.
🔍🔍🔍 Pentru mai multe capcane lingvistice, accesează categoria:

 CUM E CORECT?


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Vizualizari : 892

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *