Originea limbii române – ipoteze

Originea limbii române – ipoteze

Se pot imagina trei ipoteze cu privire la originea limbii române şi anume: 

  1. origine latină, cu aproape 20% elemente latine şi peste 80% împrumuturi;
  2. origine latină cu foarte multe elemente traco-dace, dar şi slave;
  3. origine traco-dacă cu influență latină, slavă şi de altă natură. 

Prima ipoteză este cea clasică, devenită doctrină oficială în cultura română de peste 150 de ani, care tinde să fie luată ca un fel de dogmă religioasă. Dar această ipoteză nu rezistă unui examen riguros. Dacă limba română ar avea peste 80% elemente de împrumut, ar fi existat influențe foarte puternice nu numai la nivel lexical, ci şi morfologic şi sintactic. Acest lucru ar fi produs o creolizare a limbii române, cu pierderea totală sau aproape totală a flexiunii morfologice, aşa cum se întâmplă în asemenea situații. Cazul cel mai cunoscut este cel al limbii engleze care, la nivel lexical, este un amestec (în proporții sensibil egale) de elemente anglo- saxone şi franceze (sau latine). Prin urmare, această ipoteză nu poate fi acceptată pentru limba română, întrucât aceasta are o morfologie foarte bogată atât la declinarea substantivelor, dar mai ales la conjugarea verbelor. 

A doua ipoteză derivă din prima, care, într-o oarecare măsură, ține cont de structura lexicală a limbii române. Conform acestei ipoteze, originea latină a limbii române nu poate fi contestată, întrucât o bună parte din lexicul de bază este de origine latină. Este ştiut că româna are certe corespondențe cu latina în ceea ce priveşte lexicul de bază, care însa este destul de redus. Acest fapt ar corespunde principiilor glotocronologice care țin cont de cei cca 1500 de ani ce au trecut de la separarea latino-faliscei de traco-illiră, până când romanii au ajuns în Balcani, la care se adaugă cei 2000 de ani de atunci încoace, întrucât noi analizăm limba română din zilele noastre. Se ştie că latino-faliscii, strămoşii romanilor, au emigrat de pe cursul mijlociu al Dunării, regiune locuită acum peste 2000 de ani de pannoni şi geto-daci care vorbeau, de fapt, aceeaşi limbă. Pentru cei mai puțin inițiați, menționăm că glotocronologia este o ramură a lexico-statisticii care studiază rata de înlocuire a vocabularului şi încearcă, în acelaşi timp, să determine ponderea elementelor comune din lexicul de bază a două limbi diferite, dar înrudite. Din această evaluare se poate estima cât timp a trecut de la separarea celor două limbi. În treacăt fie spus, româna împărtăşeşte un anumit lexic de bază cu toate limbile indo-europene, în funcție de timpul care s-a scurs de la separarea lor de trunchiul indo-european. 

Cea de a treia ipoteză susține că limba română este, în principiu, urmaşa limbii traco-dace care, de-a lungul timpului, a suferit diverse influențe din partea limbilor cu care a venit în contact, iar asemănările cu latina provin, în mare parte, din fondul comun traco-italo-celtic. Aceste influențe au avut loc mai ales la nivel lexical, fără efecte considerabile asupra structurii morfo-sintactice a limbii. Menționăm faptul că la nivel morfologic, asemănările cu latina nu afectează ipoteza în cauză, întrucât acelaşi gen de corespondențe le regăsim în greacă, sanskrită, în limbile baltice şi chiar în cele slave, limbi indo-europene care au, de asemenea, o morfologie bogată. În acest caz, elementele cu adevărat latine reprezintă, în cea mai mare parte, lexicul legat de biserica creştină, precum şi de o serie de elemente generale de civilizație. 

Prin urmare, multe din elementele aşa-zis latine nu sunt, de fapt, de origine latină, ci reprezintă un fond comun. În marea lor majoritate, acestea sunt cuvinte care nu se împrumută de la o limbă la alta, printre care se includ şi cele din categoriile gramaticale închise cum sunt prepozițiile, conjuncțiile şi adverbele. În acest caz, elementele traco-dace din limba română depăşesc 70% din lexicul tradițional. Trebuie precizat faptul că, de câte ori am apelat la procente, ne-am referit la numărul cuvintelor- titlu din dicționar, fără să ținem cont de derivați. Astfel, numărul de derivați ai cuvintelor de origine traco-dacă (incluzând o parte din cele comune cu latina) este cu mult mai mare decât al celor de origine slavă, greacă, turcă sau de alte origini, acestea fiind indeosebi cuvinte periferice, în marea lor majoritate substantive cu puțini derivați sau fără derivați. În acest sens, un excelent exemplu sunt cuvintele de origine turcă, care, deşi în statistica noastră reprezintă 4,5%, atunci când ținem cont şi de derivați ponderea lor scade sub 1%. Menționăm că, la elementele lexicale de bază există, în medie, cam 5 derivați la unele cuvinte din fondul lexical principal, în timp ce numărul derivaților se ridică în general la 9-10. O statistică exactă care să includă şi derivații este mai greu de realizat, deşi aceasta ar reda situația lexicală reală. Cu toate acestea, putem estima că elementele autohtone, calculate în virtutea celei de-a treia ipoteze enunțate mai sus, se ridică la peste 84-85% dintr-un total de cca 25000 de cuvinte, dacă se iau în calcul şi derivații. Nu mai este cazul să comentăm frecvența acestora şi importanța lor în evoluția limbii. 

Ipoteza originii traco-dace a poporului şi a limbii române a fost susținută, la noi, pentru prima oară, de N. Densuşianu, acum aproape 100 de ani. Cercetătorul şi-a susținut teoria cu argumente istorice valide, dar cu prea puține date lingvistice, lucru firesc la acea vreme. Mai puțin cunoscut este faptul că aceeaşi teorie a fost susținută, cu peste 150 de ani în urmă, de Felix Colson, diplomat francez care a scris mai multe cărți despre Țările Române, înainte şi imediat după Unirea Principatelor. Nu putem şti dacă Densuşianu a fost sau nu influențat de ideile lui Colson. De altfel, nici Colson nu aduce argumente lingvistice, ci doar istorice, dar este, ca şi Densuşianu, foarte convins de originea traco-dacă a poporului şi a limbii române. ( VINEREANU MIHAI – Dicționar etimologic al limbii române )


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *