Ordinea de succesiune a celor două nume: „de familie” şi „de botez”

Ordinea de succesiune a celor două nume („de familie” şi „de botez”) nu este identică la toate popoarele, nici măcar la cele din Europa. Maghiarii, de exemplu, au adoptat formula cu numele de familie în poziţie iniţială (Petöfi Săndor). 

Modelul predominant este însă celălalt: numele de botez + numele de familie, ceea ce justifică prezenţa elementului de compunere pre („înainte”) la termenul care indică numele de botez – prenume. Nume cunoscute ale civilizaţiei şi ale culturii unor popoare europene ilustrează această aserţiune: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Jean-Jacques Rousseau, Miguel de Cervantes, Lev Tolstoi, Mihai Eminescu etc. 

În acest context, dezavantajul modelului prim constă în faptul că el prezintă un fel de excepţie de la regula generală. Aceasta impune, la antroponimele autohtone, două variante de succesiune: una pentru interior şi alta pentru circulaţia internaţională (Petöfi Săndor – Săndor Petöfi). În schimb, prezintă avantajul că, în circulaţia internă, ordinea de asociere nume – prenume, se păstrează în orice condiţii; Celelalte limbi, între care şi româna, operează, în interior, cu două variante funcţionale: 

• nume +, prenume – pentru liste alfabetice, cataloage, acte oficiale de identitate, alte documente administrative (Ionescu Radu);
• prenume + nume – pentru celelalte situaţii (Radu lonescu). Se înţelege de aici că niciuna dintre cele două combinări nu încalcă, în sine, vreo regulă gramaticală. Abaterea frecventă se produce în raport cu norma funcţional- stilistică, prin inadecvare la context. Este vorba, în esenţă, de utilizarea abuzivă a variantei A (nume + prenume). Această variantă trebuie văzută ca o formulă de excepţie pentru ocazii speciale. Numai sub această rezervă un pre-nume poate fi acceptat în poziţie de post-nume. Cu alte cuvinte, starea normală a acestei sintagme antroponimice este prenume + nume. Repoziţionarea celor două elemente componente reprezintă un artificiu lingvistic acceptat ocazional, din raţiunile administrativ-organizatorice arătate: stabilirea unei ordini obiective, pe criterii alfabetice, în cataloage, liste, concursuri, lucrări de evidenţă etc. Nu se poate nega, prin urmare, utilitatea acestei inversiuni topice în administraţie, pentru o identificare rapidă şi exactă. Din păcate, aşa cum am arătat, s-a ajuns la o supralicitare a variantei administrative, la un abuz care poate avea efecte negative asupra individului. 

Chiar la grădiniţă, dar mai ales în gimnaziu şi liceu, elevul este „strigat” ca la catalog (nume + prenume) şi este învăţat sau lăsat să se prezinte astfel. Ca elev, student, ucenic, militar, salariat, alegător, contribuabil etc., cetăţeanului i se fixează mereu în memorie că el este Ionescu Radu (nu Radu Ionescu). În schimb, marile personalităţi ale neamului său sunt Dimitrie Cantemir (nu Cantemir Dimitrie), Mihai Eminescu (nu Eminescu Mihai), Nicolae Iorga (nu Iorga Nicolae) etc.

Prin contrast, varianta A, depăşindu-şi destinaţia pur ordonatoare, are efectul negativ amintit mai sus, acela de depersonalizare, înseriere, înregimentare. Conotaţiile peiorative ale acestei sintagme, în anumite contexte, au fost sesizate şi valorificate cu subtilitate în presă, în disputele parlamentare, în discursurile politice etc. Persoanele căzute în dizgraţie publică sau care sunt dorite ca atare nu mai sunt numite Gheorghe Munteanu sau Ion Popescu, ci Munteanu Gheorghe, Popescu Ion etc. Poate exemplul cel mai concludent este acela al soţilor Ceauşescu, care după revoluţie au devenit Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena, ordine antroponimică imposibilă înainte, evitată chiar şi în listele bibliografice. Într-o perioadă în care se încearcă reabilitarea personalităţii umane, ocultate atâta vreme de colectivism şi egalitarism păgubos, nu este bine să neglijăm asemenea nuanţe psiholingvistice. Tânărul trebuie să ştie, cât mai devreme, că el este o individualitate distinctă, un unicat, că este Radu Ionescu, nu Ionescu Radu sau Ionescu, pur şi simplu, un nume oarecare, inserat la litera I. Pentru aceasta, oamenii şcolii în primul rând ar trebui să evite abuzul în utilizarea sintagmei administrative, numind copiii în ordinea firească (prenume-nume) şi cerându-le să semneze ei înşişi în acest fel lucrările de control, testele, tezele etc. În armată, s-ar cuveni să se exerseze acelaşi mod de autoprezentare.

De asemenea, presa scrisă şi cea vorbită ar putea acorda un plus de atenţie acestui aspect, evitând discriminările involuntare dintre academicianul Radu Ionescu şi tractoristul Ionescu Radu. Bineînţeles, dincolo de acestea şi înaintea tuturor, familia este datoare să-l obişnuiască pe copil cu numele său adevărat, în ordine naturală, nu cu cea practicată la tribunal. (G. Gruiță – Gramatică normativă)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.