Lecția de gramatică: sinonimele

Gramatica ne ajută atât în scriere, cât și în vorbire. Este foarte important să știm regulile de scriere și de pronunție și să nu avem dubii atunci când vine vorba să le punem în aplicare. De asemenea, este important să știm și care sunt sensurile cuvintelor, pentru a nu le folosi în mod greșit chiar dacă ele sunt asemănătoare. Astăzi vorbim despre sinonime.

↘ Definiție

Sinonimele sunt cuvinte cu forme diferite, dar care prezintă același sens. Ele sunt folosite pentru a nuanța și a preciza ideea expusă în cadrul unei comunicări. Sinonimele au diferite grade de echivalență între ele. În general nu există echivalență perfectă a cuvintelor existente într-o limbă.

De exemplu, în cazul paronimelor vorbim despre cuvinte asemănătoare ca formă, dar care diferă ca sens, în cazul omonimelor vorbim despre cuvinte cu aceeași formă, dar diferite ca origine şi sens, iar la antonime despre cuvinte care, în raport cu alte cuvinte, au sensuri contrare sau opuse.

Cuvântul românesc „sinonim” provine din limba greacă veche, format din sýn (σύν; „asemănare”) și sufixul ṓnymos (ώνυμος, „nume”): „asemănare de nume”.

Polisemia, omonimia, antonimia, paronimia şi sinonimia sunt principalele categorii semantice sau semasiologice care fac obiectulde studiu al semanticii.

↘ Condiții de sinonimie

Pentru ca două sau mai multe cuvinte (sensuri, nuanțe semantice) să poată fi catalogate drept sinonime, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

1. Identitatea termenilor sub aspectul conținutului lor semantic;
2. Identitatea sub aspectul tipurilor de contexte în care sunt distribuite;
3. Identitatea în ceea ce privește varianta stilistico-funcțională din care fac parte.

↘ Clasificare

Atunci când vorbim despre sinonime, vorbim implicit și despre sinonimie.

↘ Sinonimia fonetică

Sinonimia fonetică (exprimată prin alofone) apare în cazuri de neutralizare a opoziţiilor fonologice:

⁂ între s şi z în cismă–cizmă sau desvolta–dezvolta;

⁂ se poate considera  sinonimie fonetică şi atunci când lexemul se menţine, modificându-se doar accentul sau lungimea, prin repetarea unor sunete: brávo! / bráavo! / bravó!;

⁂ dintr-un alt punct de vedere, se poate admite că într-un număr determinat de cuvinte asistăm la un fenomen de sinonimie fonetică diatopică (sau, după caz, sinonimie fonetică diacronică, diastratică sau chiar diafazică) (hulpe/vulpe, hultan/vultan, holbură/volbură), vocalele a şi ă  (vadană/vădană, batrân/bătrân), diftongii „ie” şi „ia” sunt sinonimi în contextele  (băiet/băiat, tămâiet/tămâiat).

⁂ cât despre forme precum „sară” în loc de„seară”, „plăcé” în loc de „plăcea”, „rumpe” în loc de „rupe”, unii consideră că sunt variante lexicale (populare, regionale, arhaice) în raport cu forma lexicală tip (literară), iar alții că sunt fenomene ale sinonimiei fonetice.

↘ Sinonimia afixală

⁂ sinonimia prefixală (între prefixele ne- şi in- în necapabil / incapabil)

⁂ sinonimia sufixală (de exemplu, între sufixele -iţă, -uţă, -uşă, -uşcă în mierliţă / mierluţă / mierluşă / mierluşcă)

↘ Sinonimia gramaticală

↘ Sinonimia morfologică

⁂ sinonime morfologice (alomorfe): formele de prezent „prind” – „prinz”, „simt” – „simţ” sau formele de viitor „va veni”/„are să vină”/„o să vină”/„a veni”/„veni-va”.

↘ Sinonimia sintactică

Exemple:

⁂ sora mamei/soră mamei (atribut exprimat prin substantiv în genitiv/prin substantiv în dativ);

⁂ s-a manifestat favorabil pentru plecarea lui/plecării lui (complement de relaţie exprimat prin substantiv în acuzativ cu prepoziţie/substantiv în dativ;

⁂ „Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte”, complementul indirect neprepoziţional din dativ devine sinonim sintactic  cu un complement prepoziţional din acuzativ. (Epigonii, Mihai Eminescu)

↘ Sinonimia lexicală

⁂ sinonimele lexicale sunt două sau mai multe cuvinte cu înţelesuri identice sau apropiate. Astfel, sunt considerate sinonime unităţi lingvistice precum:  timp–vreme, lexic–vocabular, salivă – scuipat etc. Se consideră că sinonimia lexicală este cea mai variată şi mai complexă sinonimie.

↘ Sinonimia frazeologică

Acelaşi tip de relaţie semantică care se stabileşte între unităţi lexicale se poate institui şi între unităţile frazeologice: „a da ortul popii”, „a da colţul”, „a-şi da duhul”  toate înseamnă „a muri”.

↘ Sinonimia lexico-frazeologică

Când raportul de sinonimie are loc între un cuvânt şi o expresie/locuţiune, se poate vorbi despre o sinonimie lexico-frazeologică: a muri/a deceda/a pieri/a-şi da duhul/a da colţul/a da ortul popii.

↘ Sinonimia paremiologică

Avem de a face cu sinonimie paremiologică dacă două sau mai multe proverbe transmit aceleaşi relaţii logice, se referă la aceleaşi entităţi şi coincid în funcţia lor pragmatică, fapt pentru care se pot substitui reciproc în unul şi acelaşi context fără vreo modificare a sensului global.

Exemple:

⁂ „Buturuga mică răstoarnă carul mare”, „Picătura mică găureşte piatra tare”, „Scânteia mică face flacăra mare”.

⁂ „Nu toate muştele fac miere”, „nu se mănâncă tot ceea ce zboară” (basm, Petre Ispirescu).

⁂ Anton Pann utilizează, ca scop în sine, sinonimia paremiologică pentru multe dintre textele rimate din Povestea vorbii: „Vezi bârna din ochiul tău / Şi nu vorbi pe-alt de rău. / Spre pildă: / Când vei vorbi de mucos, / Nici tu să fii urduros. […] A semănat crastaveţi / şi au răsărit scăieţi. / Sau că / Tata avea armăsar, / Dar el a ieşit măgar. […] Chelului despre chilie / Să nu-i spui vreo istorie. / Şi / Cu pleşuvul când vorbeşti / Tigvă să nu pomeneşti”.

Citește și: Lecția de gramatică: paronimele

Lecția de gramatică: omonimele

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.