În cât timp poți ajunge la o dicție perfectă?

În cât timp poți ajunge la o dicție perfectă?

În cât timp poți ajunge la o dicție perfectă? Această întrebare este pe buzele multor persoane care vor o carieră în televiziune, radio sau, mai nou, în online.

Răspunsul nu este unul simplu și, mai mult, diferă de la un om la altul. Depinde de mai mulți factori pe care îi voi prezenta în continuare.

Rămâi până la final și vei afla și câteva trucuri pe care le poți încerca.

Nivelul de la care pornești este foarte important, însă nu decisiv. O ușoară graseiere se poate corecta cu ceva exercițiu, însă cu defectele care țin mai degrabă de conformația feței și de felul în care îți îngrijești dantura lucrurile se complică puțin.

Timpul necesar alocat pentru antrenarea dicției și atingerea unui nivel foarte bun este cuprins între câteva luni și câțiva ani. De ce? Pentru că atingi un anumit nivel în funcție de timpul pe care îl aloci acestei activități.

Cursantul are un cuvânt foarte important de spus în acestă situație pentru că totul are legătură cu timpul alocat antrenamentului.

O persoană care exersează zilnic va progresa într-un timp mult mai scurt, comparativ cu cineva care se antrenează doar o singură dată pe săptămână sau mai rar.

Este la fel ca în lumea sportului. Dacă un sportiv se antrenează de două ori pe săptămână, acesta nu se va ridica la nivelul unuia care se antrenează zilnic.

Câteva trucuri

Dicția este cartea de vizită a fiecărei persoane, indiferent de meserie.

Mesajul va avea un impact puternic doar atunci când este transmis clar, la un volum potrivit și cu un ritm adecvat. Dicția îți sporește și încrederea de sine.

Câteva practici utile pe care le poți adopta chiar din acest moment. Îți recomand să începi fiecare dimineață cu câteva exerciții de încălzire pentru mușchii faciali. Două dintre ele, pe scurt:

  • Trageţi puternic de colţurile gurii, printr-un zâmbet forţat şi pronunţaţi cu voce tare grupul de sunete: x-o-x-o. Acest exerciţiu va contribui la flexibilitatea muşchilor faciali. Se execută timp de 20 de secunde.
  • Pronunţaţi un b prelung şi vibrat. Încercaţi să vă folosiţi doar de buze pentru a emite acest sunet, iar durata sa ar trebui să fie de minimum 5 secunde, după care exerciţiul se reia.
  • De asemenea, dacă obișnuiești să citești presa de dimineață, încearcă să faci acest lucru cu voce tare, eventual cu un creion poziționat în spatele caninilor. Este un exercițiu de încălzire benefic, care te pregătește pentru ziua care urmează.
  • Este util să îți iei mici pauze, de câteva minute, în care să respiri profund.
  • Căută o serie de exerciții care să nu dureze mai mult de 15 minute pe zi, apoi poți crește progresiv în funcție de viteza cu care vrei să îți îmbunătățești dicția.

 

Curs de radio, din 07 februarie 2023, la București

 

Foto: Pexels

Alege un curs de dicție

 

Un trainer specializat îți va explica cât de importantă este dicția, cât de mult contează ritmul în care vorbim și cât de cruciale sunt pauzele atunci când vrei să amplifici efectul unui mesaj.

Alege un curs de dicţie de grup sau un curs de dicție personalizat, cu Carmen Ivanov și Mihai Crăciun.

 

📕MANUALUL DE DICȚIE „ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI” POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

📕CARTEA „613 GREȘELI GRAMATICALE” POATE FI CUMPĂRATĂ ACCESÂND ACEST LINK.

Dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *