Exerciții de vorbire de făcut acasă cu copiii

Exerciții de vorbire de făcut acasă cu copiii

Mulți copii prezintă probleme de vorbire la începutul dezvoltării lor, iar părinții își fac adesea griji în legătură cu bunăstarea copilului și cu succesul ulterior în mediul școlar, social etc. Dacă te preocupă problemele de vorbire ale copilul tău, primul lucru pe care vrei să-l faci este să consulți un specialist. Acesta te poate ajuta să identifici problemele și să-ți arate care sunt strategiile care vor funcționa cel mai bine în pași ușor de gestionat, care nu vor fi copleșitori pentru dumneavoastră sau copil.

Indiferent dacă este vorba de bâlbâit, rezultatul unei leziuni sau o ușoară deformare, specialistul te va îndruma și poate, de asemenea, să-ți sugereze exerciții speciale pe care le poți face acasă pentru a aborda acele cauze specifice.

Abordarea corectă

Exersează

În cazul în care copilul are probleme în ceea ce privește rostirea unui anumit sunet (de exemplu „s”), încureajă-l să scoată acel sunet singur. Odată ce acest lucru vine mai ușor, îl poți încorpora în silabe precum „si-si-si” sau „sa-sa-sa” înainte de a trece la cuvinte reale care conțin acel sunet. Repetarea este o componentă cheie a procesului de exersare. De asemenea, poți oferi o mică recompensă pentru finalizarea unui număr stabilit de exerciții.

 

Concentrează-te pe ceea ce știe copilul

Concentrează-te pe ceea ce știe copilul în loc să subliniezi excesiv ceea ce nu poate face. Deși este important să acorzi atenție îmbunătățirilor vorbirii, nu uita să lauzi micile victorii. Nu fi tentat să permiți un comportament neadecvat pur și simplu pentru că cel mic are o problemă de vorbire.

 

Liniște

În timpul sesiunilor de învățare, atunci când exersați sau citiți, cel mic nu trebuie să fie distras. Este foarte important, de asemenea, ca și el să se audă și să conștientizeze ce nu sună corect. Niciun zgomot nu trebuie să-l perturbe pe cel mic, nici din exterior, nici din interior. Studiile arată că TV-ul poate întârzia dezvoltarea limbajului, deoarece părinții tind să nu vorbească atât de mult cu copiii lor. Copiii învață să vorbească cel mai bine atunci când li se vorbește.

 

Ascultă

Pune întrebări și fii atent și răbdător cu răspunsurile. Întreruperea și forțarea răspunsurilor vor crea anxietate care poate agrava problema. Lasă-l să lucreze fără presiune. Încearcă să păstrezi conversația naturală și nu adăuga presiune cerând perfecțiune.

Folosește-te de obiecte

Ai încercat vreodată să folosești paie? Consumul de lichide sau suflarea aerului prin ele va ajuta copilul să dezvolte forța musculară la nivelul diafragmei, care este importantă pentru o vorbire clară. Transformă-l într-un joc – ia o minge de ping-pong și vezi dacă cel mic o poate ridica cu paiul, dacă păstrează mingea la capătul paiului inspirând aer.

 

Citește

Citirea unei cărți preferate pentru copilul tău și apoi solicitarea acestuia de a citi îți poate oferi o imagine de ansamblu. Chiar dacă copilul este prea mic pentru a putea citi cuvinte, explicându-i ceea ce vede în carte și amintind contextul, acesta poate întări vorbirea și încrederea în sine. Există o mulțime de cărți excelente pentru cel mic, chiar axate pe vorbire, dicție, elemente îmbrăcate în povești cu personaje bine conturate.

 

Poți face o diferență

Activitățile pe care le faci acasă și atitudinea pozitivă pe care o oferi îți pot ajuta copilul să facă pași uriași spre a vorbi clar –  o abilitate importantă de care va avea nevoie pentru a reuși în viitor, indiferent care este problema sau cauza.

Pe lângă consultarea unui specialist, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru copilul tău este să vorbești clar cu el sau cu ea în mod regulat. Copiii își imită părinții și propriul comportament se modelează după al lor. Poartă o conversație și ai răbdare.

Copilul tău vrea să comunice și să fie înțeles.

 

CURS DE DICȚIE PENTRU COPII

La cursul de dicție pentru copii vom diagnostica și rezolva problemele de dicție cu care copilul dumneavoastră se confruntă. Pe parcursul a patru sesiuni dedicate, personalizate, a câte 30 de minute, trainerii Carmen Ivanov și Mihai Crăciun vor depista particularitățile de rostire ale copilului dumneavoastră și vor propune seturi de exerciții speciale necesare rezolvării acestora.

🛒 Click AICI pentru a te înscrie și pentru mai multe detalii despre curs

 

ȘCOALA TV PENTRU COPII

Prin acest proiect ne propunem să le oferim copiilor posibilitatea de a învăța din tainele televiziunii de la profesioniști, într-un cadru organizat.
Cei mici vor avea ocazia să învețe, prin jocuri și activități atractive, totul despre prezentarea unui jurnal de știri sau a unei emisiuni TV, cu tot ceea ce presupun culisele acestei meserii foarte interesante: vorbitul în public și în fața camerei de filmat, fără emoții, cu dicție, intonație și exprimare corecte, improvizație, actorie, realizarea unei emisiuni de știri sau a unui serial de televiziune.

🛒 Click AICI pentru a te înscrie și pentru mai multe detalii despre ȘCOALA TV

☎ 0728855221

 

ATELIER DE STORYTELLING

Dicție.ro organizează Atelier de storytelling ONLINE. Atelierul va fi susținut de către scriitoarea Carmen Ivanov, autoarea cărților pentru copii „Străfurnica și prietenii săi”, „Străfurnica în căutarea Atlantidei” și „Cu fără pupici”.

Storytelling-ul este o metodă de a spune povești cu voce tare, într-un mod interactiv și creativ. La storytelling, ești implicat nu doar prin imaginația ta, ci și prin voce, intonație, pronunție, ritm și, evident, creativitate.

🛒 Click AICI pentru a te înscrie și pentru mai multe detalii despre Atelierul de Storytelling

☎ 0728855221

 

Adaugă comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *