Eufemismele în limba română

Eufemismul (gr. „euphemos” = „vorbă bună”, „de bun augur”) reprezintă un cuvânt sau expresie care, în vorbire sau în scris, înlocuiește un cuvânt sau o expresie neplăcută, jignitoare, necuviincioasă sau obscenă, respectând paralelismul de sens. Pe scurt, constă în folosirea unor termeni neutri în locul unora realiști sau neplăcuți.

🔍🔍🔍Citește și:

Argoul în limba română

Jargonul în limba română

Eufemismul își face apariția foarte devreme în limbă: termenul indo-european angwis („șarpe”) este înlocuit treptat cu serpens („târâtoare”) în latină, iar „arktos” („urs”, termen indo-european) este înlocuit cu medved („mâncătorul de miere”) în proto-slavă. De asemenea, termenul indo-european pentru „stâng” a fost înlocuit extrem de des, din cauza asocierii cu nenorocul.

✏ În enunţuri, eufemismul apare:

• pentru a evita expresii triviale sau impudice: „a adormi”, „a răposa”, „a se duce într-o lume mai bună”, „a-şi plăti datoria cea de obşte”, „a da ortul popii” − „a muri”; „adormire”, „odihnă” − „moarte”;

• în evitarea unor expresii insultătoare sau care ar putea fi interpretate astfel: nevăzători − „orbi”; handicapaţi − „înapoiaţi mintal, paralizaţi”;
• în tabuurile sociale ori religioase, uneori cu valoare onomastică: alcoolic − „beţiv”; Necuratul − „dracul”; Iele, Frumoasele − în limbajul popular, numele unor „zâne rele”.

Există și cuvinte catalogate iniţial eufemisme, dar care şi-au pierdut această valoare, dobândind conotaţii negative. De aici a rezultat înlocuirea lor cu alte eufemisme. De exemplu cuvântul „toilet room” (eufemism, la origine) a fost înlocuit cu „bathroom”, apoi cu „water closet” şi, în final, cu „rest room”. Din pronunţarea românească a iniţialelor w[ater] c[loset] a rezultat în limba noastră „vece”, cu varianta „veceu”, dar şi „closet”, toate având acelaşi sens. 

Şi în cazul Românei întâlnim un procedeu în afereza verbului vulgar provenit din lat. futuere (aproape nelipsit din înjurăturile româneşti de orice fel, de la cele „de mamă”, la cele religioase)! De aici apar forme prescurtate de genul „…tu-ţi, …tu-vă, …tu-i, …tu-le etc.” (Despre unele eufemisme ratate ale limbii române de azi – Bălă Laurenţiu)

✏ Exemple (mass-media):

cacao

• „Prezentatoarea s-a făcut de cacao în direct pentru că s-a bâlbâit.”
• „În vremuri de cacao, hârtia devine un lux.”

cot

• „Mă doare-n cot de ce spun alții. Eu mă comport cum am eu chef.”

pisici

• „Ce pisici, afară plouă!? Abia am pus hainele la uscat.”
• „Ce pisicii mei, nu putem să avem o discuţie civilizată?”
• „Dă-l în pisicii mamei lui de contract, doar nu s-o prinde lumea că nu s-a parafat la timp.” (gorj-domino.com)

Eufemismul parofonic are particularitatea de a trimite fără echivoc, prin similaritate fonologică, la expresia substituită, alături de care se menţine în acelaşi registru argotic, marcat de cele mai multe ori de obscenitate.

pană

• „De ce pana mea nu m-a sunat până acum?”

papuci(i)

• „Dă-l în papuci de aici că mă doare și capul” 
• „Cine papucii mei mă deranjează la ora asta?”

pălăria

• „Ce pălăria mea a făcut fata asta de are atâta noroc?”

pix(ul)

Pe lângă faptul că începe cu litera „p” şi că are un corp fonetic redus, în cazul acestui termen se poate vorbi şi de o analogie de formă şi, deci, de un simbol falic. De aceea şi este utilizat cu sensul licențios în argoul românesc.

• „Mă doare-n pix de cât câștigă el la firma aceea.”
• „Gigi Becali, mai du-te-n pixul meu!” (gtd.ro)

De remarcat şi existenţa construcţiei rimate fix în pix, al cărei caracter comic este evident:

• „Mă doare fix în pix de raportul pe care-l faci, poți comunica companiei numele meu și părerea mea despre eveniment”. (expresuldebuftea.ro)

puii

Termenul a cunoscut o utilizare excesivă în ultimii ani şi din cauza unei emisiuni intitulate „În puii mei!” şi difuzate de un post de televiziune naţional fără ca această eufemizare a binecunoscutei expresii triviale să deranjeze în vreun fel Consiliul Naţional al Audiovizualului! Să nu-i cunoască oare sensul membrii CNA-ului? Greu de crezut, din moment ce într-un raport de monitorizare emis de aceeaşi instituţie, o emisiune radio în care este folosită expresia „Ce puii mei!” este incriminată, căci pe lângă expresia respectivă mai sunt citate şi altele: „Du-te-n pisicii mă-tii!”, „Ce puşca mea!”, „Pana mea!” etc.

Este interesant că, într-o serie întreagă de construcţii cu acest termen eufemistic, menţionate în unele dicţionare de argou al limbii române, echivalentul său este tot un eufemism – „naiba” -, una din denumirile populare pentru drac, diavol. Astfel, construcţii de genul „când/cine/cum/de unde puii mei?” au ca echivalent „când/cine/cum/de unde naiba?”, iar o exclamaţie precum „ce puii mei!” este explicată, şi ea, prin „ce naiba!” La fel se întâmplă şi cu alte construcţii sinonime din această serie, cum ar fi „când/cine/cum/de unde pălăria/pielea/puşca mea”, echivalate tot prin „când/cine/cum/de unde naiba”. (Despre unele eufemisme ratate ale limbii române de azi – Bălă Laurenţiu)

puşca

• „Ce pușca mea mai vrei?”
• „…da’ ce puşca mea îţi face? Taci în puşca mea din gură, nu vezi că-ncerc să scriu / Ăsta-i Gerula care urlă în spate, l-am legat de frână” Fără Zahăr – Sandu (versuri.ro)

Ei bine, toate aceste cuvinte care se doresc a masca anumite intenții sau cuvinte, aceste construcţii eufemistice, pot fi considerate nişte eufemisme ratate, căci în loc să atenueze sau să deghizeze expresia vulgară pe care o înlocuiesc, dimpotrivă, sporesc vulgaritatea exprimării cotidiene a românilor. 

Din păcate numărul acestor expresii este din ce în ce mai mare și contextele în care ele apar sunt întâlnite la tot pasul. Deja nu mai pot ascunde nimic deoarece intonația ușor de descifrat te va duce cu gândul direct la sensul obscen.

În general, tabuul (termen de origine polineziană ta „a evidenţia, a menţiona” şi pu „în întregime, complet”: tapu > tabu „evidenţiat în întregime, marcat complet”) se referă la o interdicţie ce ia naştere în sfera vieţii sociale la diferite etape de dezvoltare a comunităţii umane. Tabuul (interdicţia) a apărut la multe popoare pe baza credinţelor mitologice. Astfel, se considera că, în cazul unui conducător decedat, nu numai că nu se permitea să te apropii de corpul lui neînsufleţit, dar nici nu se admitea să intri în casa lui, să-i rosteşti numele sau să discuți cu soţia lui etc.

Semnificaţia etnografică a tabuului s-a extins şi asupra fenomenelor de limbă, întrucât, încă din timpurile străvechi, omul credea în puterea magică a cuvântului. Fiind convinşi că prin rostire se pot materializa lucruri, oamenii evitau să pronunțe anumite cuvinte (denumirile de boli, numele zeilor etc.): or, pronunţarea acestor cuvinte, în viziunea lor, aducea o nenorocire, putea stârni furia duhurilor etc. Printre altele, nu este exclus ca verbele impersonale („a-l lua frigurile”, „a se face ziuă”, „a se întuneca” ş.a.) să aibă o atare denumire, pentru că oamenii fie că se temeau să numească forţele ce duc la apariţia acestor fenomene, fie că nu puteau, pur şi simplu, să explice multe dintre fenomenele din realitatea înconjurătoare, crezând că există o fiinţă superioară care dirijează faptele, acţiunile oamenilor.

În felul acesta, putem deduce că relația dintre eufemie și tabu este similară cu cea dintre cauză și efect: tabuul ca factor extralingvistic facilitează și stimulează apariția exprimărilor eufemistice. (Oxana C. – Eufemismele în limbajul actual: particularități structurale, semantice și de utilizare)

🔍🔍🔍Citește și:

Argoul în limba română

Jargonul în limba română

📗📗📗 613 greșeli gramaticale în limba română, de Carmen Ivanov

Cartea este o lucrare ce își propune să atragă atenția asupra formelor greșite ale cuvintelor folosite în mod uzual în limba română și să ajute la corectarea modului în care vorbim.

🛒 Click AICI pentru a comanda cartea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.