Dragele mele sau dragile mele?

Dragele mele sau dragile mele?

Deși pare nefiresc, ‘dragele mele’ este una dintre cele mai des întâlnite formulări greșite din limba română. Potrivit normelor academice stabilite de Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane – DOOM2, adjectivul “drag” are ca formă feminină cuvântul “dragă” (baiat drag – fata dragă). La plural, forma cuvântului “dragă” devine “dragi”, nicidecum “drage”. Așadar, corect este să spunem dragile mele colege și nu dragele mele colege.

sa vorbesti corect

Din punct de vedere gramatical adjectivul drag este variabil, cu trei forme: la singular, drag, dragă şi o formă comună de feminin şi masculin plural – dragi. Forma de vocativ, genul feminin, numărul plural este dragi (dragi colege) sau, când adjectivul este substantivizat, dragile (dragile mele) sau dragilor (dragilor, mă bucur să vă reîntâlnesc).

MANUALUL DE DICȚIE ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI POATE FI CUMPĂRAT ACCESÂND ACEST LINK.

Așa că, dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, încercați să țineți cont de sfaturile de mai sus.

ÎNSCRIE-TE ȘI TU LA CURSUL DE VOICE-OVER DIN 14-15 MARTIE 2015

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține Dictie.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

13 Comentarii

  • Costel Posted 09/02/2017 23:00

    Iertata fie-mi interventia, dar pluralul pentru ‘drag/draga’ are doua forme, recunoscute de DEX: la masculin dragi, la feminin drage: https://dexonline.ro/definitie/drag. Precum frumos-frumosi, frumoasa-frumoase. Deci?

    • Lidia Mitroi Posted 20/04/2017 15:07

      Este corect ceea ce spune Costel. La adresa mentionata de el (https://dexonline.ro/definitie/draga), vezi „conjugari/declinari”.
      Tuturor toate cele bune si o primavara frumoasa!

    • Salvatore della Patria Posted 04/01/2022 14:31

      DRAGILOR, DOOM da norma si nu DEX. Intelegeti?

  • Liviu Posted 01/05/2017 19:46

    Ce imi pare interesant nu este faptul ca aparent sunt agramat, ci ca am devenit agramat atunci cand regulile s-au schimbat. Probabil ca aceste modificari au fost considerate revolutionare, sau esentiale pentru asigurarea unei limbi coerente istoric. In curand vom fi nevoiti sa reintroducem re-analfabetizarea natiunii 😉

  • fitalanes Posted 28/09/2017 15:22

    nu este cumva corect „cel mai des intalnite ” in loc de „cele mai des întâlnite formulări greșite din limba română”. Eu parca asa imi amintesc. E drept ca suna intr-adevar aiurea „una dintre cel mai des intalnite…”, dar se poate reformula „una dintre formularile gresite cel mai des intalnite”, aici sigur e corect. Eu cred ca nu se face acordul intre „cel” si „intalnite”, „cel” fiind parte a formulei de superlativ „cel mai”. Multumesc

  • Razvan Posted 04/06/2018 11:56

    Vreau un substantiv la dragele mele va rog

    • Mares Posted 24/09/2018 16:49

      Daca te referi la utilajele de scos malul de pe fundul apei, afla ca este cea mai stupida explicatie adusa in discutie pentru motivarea utilizarii formei sus-mentionata (dragile). Si in cazul utilizarii in apelare a formei de singular, sensul cuvantului draga poate fi si acela de utilaj pentru scos malul de pe fundul apei. LOL (identic cu broasca – tehnic vs. zoo, sau clanta – tehnic vs. jargon)

  • Andrei Bradeanu Posted 08/03/2019 11:40

    Da, de la DOOM 2 incoace, e corect „dragile mele”. Numai ca, cine a „articulat” schimbarea in regulamentul de ordine interioara al limbii romane, nu a reusit sa fie suficient de specific. Sa ma explic:

    • Daca e substantiv, atunci trebuie sa fie corect „draga mea, dragele mele”

    • Daca e adjectiv, e corect sa spunem „fete dragi”.

    Adjectivul poate fi defectiv de gen = baieti/fete dragi; baietilor/fetelor dragi. Substantivul… nu.

  • Andreea Posted 29/04/2019 01:44

    Mă seacă moldovenismele astea.. Pe bune, nu cumva oamenii care decid ce schimbări să se facă.. sunt moldoveni?! Găsisem blogul uneia care se exprima doar așa, cu „dragile mele”. Poate la moldoveni sună firesc.. în București am auzit doar „dragele” toată viața mea.

    • Coro Posted 05/01/2020 13:15

      Voi sunteți mai cu moț😁

    • Salvatore della Patria Posted 04/01/2022 14:35

      Draga mea, in Bucuresti i-ai auzit poate pe moldoveni folosind dragele. Bucurestiul e plin de moldoveni, cred ca stiai, nu? 🙂

  • SC Posted 03/04/2020 17:59

    Concluzie. Nu știe DOOM2 ce face DEX-ul.
    Dar, „dragă” poate fi o persoană iubită (prietenă) sau poate fi o navă (utilaj) pentru săpat sub apă.
    Substantiv: drag (sing. masc.); dragă (sing. fem.); dragi (pl. masc.); dragi (pl. fem.);
    Adjectiv: prieten drag (sing. masc.); prietenă dragă (sing. fem.); prieteni dragi (pl. masc.); prietene dragi (pl. fem.);
    Cu sensul de navă/utilaj:
    Suibstantiv (doar): dragă (sing. fem.); drage (nu drăgi).
    Vikționar (https://ro.wiktionary.org/wiki/drag%C4%83)
    P.S. Mi s-ar părea plauzibil răspunsul dat de Andrei Brădeanu, dac-ar fi explicitat.

  • Mircea Dan Posted 23/01/2021 17:07

    Limba este un organism viu. De ce nu accepta savantii de la Academia Româna ca forma „dragele”, „dragelor” este impamantenita de mult timp in limba româna?…

Adaugă comentariu

Dă-i un răspuns lui Mircea Dan Anulează răspunsul

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *